Olteniţa, un oraş al speculaţiilor imobiliare şi al privatizărilor păguboase

Majoritatea întreprinderilor din localitatea călărăşeană se taie şi se vând pe bucăţi, iar terenurile aferente sunt vânate de dezvoltatorii imobiliari

Fostul oraş industrial, ale cărui fabrici şi uzine dădeau de lucru la peste 15.000 de oameni, nu mai are astăzi de oferit mare lucru. Şantierul naval, fabrica de zahăr, filatura sau fabrica de conserve sunt în momentul de faţă doar nişte amintiri, ţinte ale „băieţilor deştepţi”, care le vânează pentru speculaţii imobiliare. Tineretul a luat calea străinătăţii, muncitorii calificaţi lipsesc aproape cu desăvârşire şi astfel oraşul de pe Dunăre a rămas îmbătrânit şi pustiit.

Cu toate că doar circa 5.000 de locuitori ai Olteniţei mai au loc de muncă, restul fiind şomeri sau asistaţi social, oraşul dă semne să îşi revină din „moartea clinică” în care a intrat. Aşezarea strategică a Olteniţei la doar 60 de kilometri de Bucureşti, la malul Dunării, existenţa gazului metan, a apei şi sistemului de canalizare, a atras în ultimii doi-trei ani o serie de investitori.

De pildă, o firmă indiană vrea să facă o fabrică de oţel în fosta turnătorie, o altă firmă italiană a construit deja o secţie de confecţii, iar autorităţile locale speră la mai mult. Mai există însă şi alţi aşa-zişi investitori care au cumpărat fostele fabrici comuniste doar pentru a le exploata din punct de vedere imobiliar.

Fosta fabrică de zahăr, de exemplu, a fost cumpărată de o firmă din Turcia care nu a investit niciun leu. Majoritatea privatizărilor care s-au făcut în acest oraş s-au dovedit păguboase pentru comunitate.

Oraşul-port, fără niciun loc de cazare

După 1998, Olteniţa a avut un trend descendent din punct de vedere economic. Cele câteva societăţi comerciale care mai funcţionează nu găsesc forţă de muncă calificată, iar tinerii abia aşteaptă să termine liceul pentru a pleca la Bucureşti după un loc de muncă.

Deşi există foarte mulţi turişti care tranzitează Olteniţa în drumul lor spre Capitală, oraşul călărăşean nu are niciun loc de cazare. Zeci de nave ancorează în portul Olteniţei, iar turiştii se urcă de aici în microbuze şi pleacă direct spre Bucureşti.

Dacă ar avea ce să viziteze în Olteniţa şi li s-ar oferi un traseu, un loc de cazare şi un restaurant, poate că turiştii care ajung în port s-ar mai gândi dacă să plece cu primul microbuz la Capitală. Costinel Milescu, primarul municipiului Olteniţa, are un proiect în acest sens, dar va mai dura însă ceva timp până la realizarea lui. Este vorba de 30 de hectare de zonă verde, în care se vor construi parcuri, zonă de agremenet, un hotel şi restaurante.

Faţă de alte oraşe inexistente din punct de vedere economic, Olteniţa îţi dă senzaţia că nu a murit de tot şi că mai sunt şanse să-şi revină. Străzile sunt animate, parcurile pline de copii şi bătrâni, iar operaţiunea asfaltări şi borduri noi funcţionează din plin şi aici. Senzaţia pe care ţi-o dă acest oraş este aceea de linişte. De urbe în care nu se întâmplă niciodată nimic spectaculos.

Nu degeaba a fost numit chiar de localnici „oraşul staţiune” sau „oraşul dormitor”. Am stat de vorbă cu câţiva elevi despre Olteniţa, iar aceştia au dat dovadă de un optimism debordant. „Eu îmi iubesc foarte mult oraşul, spune Elena P., elevă în clasa a XI-a. Chiar dacă nu ai multe posibilităţi de recreere, măcar e liniştit, curat şi, poate cel mai important, e sigur.

Nu mi-e frică să merg noaptea pe străzi, ca în Bucureşti”, spune Elena. Ea s-a declarat convinsă că Olteniţa va ajunge un oraş turistic, datorită poziţiei pe care o are. „Se vede că se mişcă. O.K., nu mai avem fabrici şi uzine, dar se construieşte, se repară, se simte o schimbare în bine”, a mai adăugat Elena. Primarul spune că şi piaţa imobiliară a început să se mişte. „Vin bucureşteni mulţi la Olteniţa.

Îşi vând apartamentul din Bucureşti, cumpără unul similar aici, însă la jumătate de preţ, iar cu restul de bani mai investesc în ceva. Până la Bucureşti faci o oră cu microbuzul, în timp ce din Drumul Taberei până în Pantelimon, de exemplu, poţi face mai mult de o oră.

Navol, singurul şantier naval de pe Dunăre care nu funcţionează

În timp ce toate şantierele navale, de la Turnu-Severin până la Mangalia, abia mai fac faţă comenzilor, Navol Olteniţa se taie şi se vinde la fier vechi. O altă privatizare pe cât de dubioasă, pe atât de păguboasă.

Acţionarul majoritar, SIF Muntenia, a făcut acum câţiva ani o infuzie de capital de vreo 3 milioane de euro, însă fără niciun folos. La ora actuală, potrivit primarului Milescu, în şantier mai lucrează vreo 60 de oameni, care aşteaptă să fie scoşi în şomaj, la fel cum s-a întâmplat şi cu celelalte câteva mii. Şantierul naval din Olteniţa a realizat astfel contraperformanţa de a fi singurul din România care nu produce nimic de câţiva ani.

Milescu crede că de vină pentru această situaţie ar fi cei care au preluat societatea de la stat, fiindcă nu au făcut investiţiile prevăzute în contractul de privatizare. La poarta principală de acces în şantirul naval, există câţiva paznici care au primit ordine clare că nimeni nu are voie să pătrundă în interior.

Portul turistic, un obiectiv care ar putea aduce foarte mulţi bani la bugetul local, este lăsat în paragină de autorităţi. Motivul? Acea faleză plină de câini vagabonzi cu un singur ponton şi câteva bărci ruginite aparţine din punct de vedere administrativ de Giurgiu. Costinel Milescu spune că a primit promisiunea guvernului că va reprimi portul, însă până atunci nu poate face ­nimic.

10 ani din viaţă pentru monografia Olteniţei

Paul Amu este un fost bancher care, în ultimii zece ani, a cules date, fotografii şi poveşti interesante despre Olteniţa de altădată. A scris şi poezii şi impresii personale, toate acestea însumând peste 10 dosare groase. L-am găsit la biroul său din camera de zi a unei case bătrâneşti, veche de 140 de ani.

„Din punct de vedere economic, în momentul de faţă, Olteniţa este un oraş aproape închis. Acest dezastru economic a lăsat fără loc de muncă peste 10.000 de oameni din Olteniţa”, îşi începe discursul Paul Amu. După ce ne mai citeşte câteva poezii şi face o radiografie a fiecărei fabrici comuniste în parte de care s-a ales praful, ajungem cu discuţiile şi la personalitatea marcantă a vieţii politice româneşti pe care a dat-o oraşul: Ion Iliescu.

„Îmi pare rău că Ion Iliescu, deşi este născut aici, nu a făcut nimic pentru oraş. El s-a ghidat după ideea că nu vrea să facă cu Olteniţa ce a făcut Ceauşescu cu Scorniceştiul. Este păcat, pentru că a promis că va transforma Olteniţa într-un oraş turistic, şi chiar ar fi putut-o ­face”, a spus Amu.

Oltenita, în cifre

Populaţia oraşului este de 28.600 de locuitori.

Bugetul local pentru anul 2008 este situat undeva în jurul a 700 miliarde de lei vechi.

Locuri de muncă există între 5.000 şi 7.000.

Investiţii sunt, câteva de mai mare anvergură, cum ar fi construcţia unei turnătorii de oţel (inves­tiţie de 60 milioane de euro), o fabrică de confecţii controlată de o firmă din Italia şi alte câteva zeci de societăţi comerciale care oferă locuri de muncă atât calificată, cât şi neca­lificată. Ca o investiţie viitoare, autorităţile locale se află în discuţie cu o companie care intenţionează să construiască o fabrică de combustibil, investiţie care se ridică la peste 200 milioane de euro

Sistemul de producţie şi de distribuţie a energiei termice din Olteniţa este complet schimbat. Toate acestea s-au realizat printr-un­­ proiect finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Olteniţa mai beneficiază de un sistem de panouri solare care asigură încălzirea apei menajere, primul sistem de acest fel din România.

Utilităţi existente în municipiul Olteniţa sunt apă, canalizare şi gaz metan, în proporţie de 90%.

Presă – există două ziare în Olteniţa: „Reflector” şi „Legea”, care au apărut în preajma alegerilor locale din acest an.

Învăţământul este reprezentat în Olteniţa de un liceu, şase şcoli generale şi patru grădiniţe.

» Vin bucureşteni mulţi la Olteniţa. Îşi vând apartamentul din Bucureşti, cumpără unul similar aici, însă la jumătate de preţ
Costinel Milescu, primar Oltenita

*

* sursa : adevarul.ro (articol aparut in ziarul”adevarul” in data de 31-03-2008)

****** TU CUM COMENTEZI ACEST ARTICOL ?

Comentarii

  1. MARIUS spune:

    E CHIAR CA DREAQ

  2. Mihai Ceausu spune:

    nu ma mira, asa e toata romania (cu r mic). 90% dintre oamenii de afaceri cumpara ieftin de la stat, fura tot si vand ce se poate, apoi trantesc un bloc si scot niste bani. bravo lor, ca stiu sa faca bani. daca nu erau ei, erau altii. in plus, ei isi spala banii prin imobiliare, existand un cerc prin care se vand si revand aceleasi case, dar la preturi mereu mai mari.
    mai tineti minte prin 91 cu mare privatizare cum era la moda sloganul „nu ne vindem tara”? uite ca am cat dat-o gratis!

  3. chiru spune:

    Elena spunea ca simte viata, schimbare, activitate.
    O sa constatati, si-mi pare rau sa o spun, ca actiunea ” asfaltari si borduri noi” va fi reluata…… la urmatoarele alegeri.

  4. PETER spune:

    Cel putin, vom avea din 4 in 4 ani borduri noi si asfaltari

  5. anonimzzz spune:

    pe strada pe care locuiesc eu nu e asfaltata

  6. Nik spune:

    asa, sa le iau pe rand.
    Firma din Turcia de la fabrica de zahar nu a investit? posibil sa nu fi investit, dar dupa ani in care n-a mers, cand au venit turcii au redeschis-o. Mai dadea niste locuri de munca. De ce au inchis-o? Din cauza ca erau sabotati de „romanii smecheri”. (stiu din surse care lucrau acolo). Dadeau drumul in canalizare siropului acela care trebuia sa fie transformat in zahar. Si tot ei sunt vinovati? Se fura pe rupte. Tot ei sunt vinovati?

    Asfaltari si borduri? S-a mai asfaltat ceva de la votare? S-a mai facut vreun trotuar? Si oricum trotuarele sunt prost lucrate, si din materiale proaste. La nici 3 luni de la data cand au fost puse au inceput sa se macine.

    Personalitate marcanta a vietii politice? Da, asa e, marcanta, dar intr-un sens negativ. Majoritatea populatiei (si mult mai multi dintre cei sub 40-50 de ani) il acuza pentru felul in care a „marcat”… . Si pentru orasul asta a facut 0. ZERO. Sau… sa spun cu minus? Inactiunea lui cam la minus l-ar incadra.

    Si cel mai important lucru… Portul turistic (adica un ponton si cateva barci ruginite, dupa cum s-a spus) apartine Giurgiului, si de aia n-avem noi turism??? Autoritatile au zis asta??? Pai puneti „domnilor” consilieri si primar mana si faceti un port al nostru. Ce e asa greu? Nu avem 3 tevi groase ca sa facem un ponton? Nu avem 3 barci? Sau asa va scuzati… „noi am vrut, dar nu ne lasa Giurgiu” ? Amenajati ceva la Dunare, pe teritoriul judetului nostru, si gata. E chiar asa de greu? Si politia portului, capitania, tot de Giurgiu apartine? Nu de Oltenita? Daca apartine de Oltenita, de ce nu le puneti conditii?
    Eh, dar cine sa-si bata capul sa faca din oras unul turistic, cand mai sunt atatea de f… (incepe cu f si se termina cu t, cine ghiceste? 😀 ). de… facut :d