Se spune ca Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce. Nu stiu cat adevar se gaseste in astfel de afirmatii cum este cea pronuntata aici. Un experiment au in spate toate vorbele de duh. Si o intreaga filozofie. De adevar ce sa spunem. El oricum umbla cu capul spart. Si totusi se spune ca “Un adevar care aduce raul este mai bun decat un neadevar care aduce bucurie.” Si nu ma bucur deloc atunci cand vad nefericire in jur. Dar ca cel mai fericit om este acela care face fericiţi un număr cât mai mare de oameni este un fapt rupt din realitatea noastra cotidiana. Si in acest lucru cred foarte tare. Nu pentru ca vreau sa ma bat cu pumnul in piept ca primesc frumos saluturile celor ce trec prin viata greu sau mai putin greu, ci pentru ca stiu ce inseamna sa ajuti un om la necaz ori sa faci un om necajit fericit. Mmm! Fericirea depinde de noi si poate ca nu exista asa in cantitati exorbitante ori de vanzare pe strada la preturi “ce sfideaza concurenta”(vorba reclamei). Fericirea ne-o facem noi daca vrem. Totul pleaca din interiorul nostru. M-am aplecat asupra unui subiect ce de mult ma framanta. Am incercat sa il atac putin de sarbatori prin intermediul radio, dar e greu. E foarte greu sa incerci sa schimbi ceva din viata celor necajiti, acel ceva se este scris in destinul lor, pentru ca schimbarea vine doar de la Dumnezeu. Cu toate astea, un strop de bucurie, macar o picatura o putem oferi atunci cand ne-o dorim, celor insemnati. Cei insemnati sunt oameni care duc greutatile vietii pe umerii lor si nu se lasa cocosati. Cei insemnati sunt oamenii care au pe umerii lor numai suferinta.
Unul dintre cazurile ce m-au urmarit mai mereu este acela al copiilor bolnavi din Oltenita. Bolile acestor copii nu sunt vremelnice, sunt de durata si se inscriu in cartile eternitatii vietii. Cel putin asa arata diagnosticele medicilor. Fie ca vorbim de leucemii, ori de sindrom Down, fie ca vorbim de pareze spastice ori de altfel de boli incurabile, ele s-au fraternizat cu viata unor copii din orasul nostru. Unul dintre cazurile de pareza spastica este cel al unui baietel de 5 ani din familia unor olteniteni de pe str. Viilor din Oltenita nord. Vorbele sunt de prisos aici. Si daca il vezi totul este de prisos. Puterea omeneasca este fara rezultat. Nu stiu ce ar putea alina durerea parintilor, ca despre vindecarea copilului lor nici nu poate fi vorba. Baietelul sufera de tetrapareza spastica iar sansele de vindecare sunt slabe, si daca nu ne mintim, chiar inexistente.
Un alt caz este cel al unei fetite, pe care o vad frecvent in biserica cu mama sa. O cheama Daria Becheru si are numai 4 anisori. Cazul se inscrie in seria celor cu dipareza spastica. O fetita ce imi sfasie inima de cate ori o vad. Mama acesteia nu a cerut o data macar un ajutor financiar pentru gimnastica sau pentru orice alt tratament, pentru ca acesti copii au nevoie de miscare pentru a se ajunge la o ameliorare. Gimnastica de recuperare se face de regula la Spitalul Budimex, unde exista o sectie speciala pentru copii cu deficiente in miscare, cu probleme motorii.
Parintii acestor copii sunt oameni cu mandrie si in toata durerea lor nu isi doresc mila din partea nimanui. Mila manifestata prin sprijin financiar. Cunosc acest soi de mandrie personala, cand tu singur vrei sa fii propriul tau sprijin. Dar in unele cazuri, este mult prea greu sa faci fata loviturilor vietii. Atunci ne-am gandit sa incercam sa ajutam acesti micuti a caror viata este una de sacrificiu.
“Nu stiu daca se va vindeca. Eu sper. Am incercat cu multe. Am fost peste tot cu ea, inclusiv la manastiri. La mai toate, dar nu stiu daca se va face bine. Eu incerc sa o ajut” ne spune mama Dariei, o femeie pe chipul careia durerea a sapat adanc.
Mangai fetita si ma gandesc ca poate totusi exista o cale de vindecare. Daca nu 100% macar pe jumatate.
Scopul acestui subiect este de a incerca sa ajutam atat cat ne sta in putinta astfel de copii, sa simta ca exista si ca pot trai un strop de vreme rational.
Vom posta in curand modul cum acesti copii pot fi ajutati.
Intradevar, acesti copii merita ajutati. In loc sa dati banii pe tzigari sau alte prostii, am putea da pentru niste copii care merita sa traiasca si ei normal. Eu va sustin si am sa urmaresc ce se va intampla in continuare si cu siguranta voi ajuta si eu.
Succes!
intradevar sunt f multi copii in aceasta situatie…dar oamenii nu isi prea dau interesul…daca le este lor bine, nu ii intereseaza de ceilalti..foarte bine ca a amintit cineva si de acesti copii in suferinta..
copiii merita sprijiniti, nu toti puturosii care refuza sa mearga la munca…
spuneti doar cum putem ajuta si o voi face cu toata credinta!
vreau si eu sa ajut ! vreau sa stiu cum pot ajuta
Extraordinar gestul,ceea ce tu ai facut si poti face in continuare prin publicarea acestui “caz”,acestei crude realitati,dupa cum tu ai spus,parintii acestor copii nu au cerut sprijinul nimanui,ma bucur ca te-ai gandit la ei si ca ii ajuti asa cum poti,ma bucur si felicit pe toti cei care munciti pentru acest site.Vom ajuta cu totii acesti copii,cum putem,vorba lui Mihai “copii acestia merita nu PUTUROSII care refuza munca” SCALCINDU-SI corpul spre a induiosa lumea.
Sunt cativa prichindei pezevenchi care fac din cersit aproximativ 25-30 de lei / zi si sunt postati strategic in fata locurilor aglomerate gen banci , magazine etc . Stiu asta deoarece vin zilnic sa-si schimbe maruntul obtinut ………………..si inmultiti cu 30 de zile sa vedeti venit …..si sunt si unsi cu toate alifiile de nu poti sa le spui nimic ….este oare normal ?
Prin Finlanda si Norvegia s-au ingrozit aia de ” noi ” si au cerut expres Guvernului ROU sa-i repatrieze ca altfel ei sunt stresati………
bai copii nu va mai spargeti asa,priviti realitatea in fata
stai linistit Rugby15 ca si in Spania sunt satui de noi…pt ca romanul nostru unde se duce trebuie sa puna mana ca altfel nu se simte bine…asa suntem noi romanii….si ce ma doare e ca pt cativa suferim toti.
….Dar cum nu acesta e subiectul acestui articol, as vrea sa spun ca ma bucur mult pt ca s-a deschis acest subiect si sa intreb cum se procedeaza pt a ii ajuta pe acesti micuti…..DE LA NOI MAI PUTIN, DE LA DUMNEZEU MAI MULT.
Am o intrebare pt cei care cunosc cate ceva despre sindromul Down.
De la ce apare?….ce face sa se declanseze aceasta boala?….as vrea sa stiu de ce trebuie sa ma feresc sau ce analize trebuie sa fac inainte de a ramane insarcinata, pt a nu aduce pe lume un copil cu acest sindrom.
Multumesc anticipat!
ESTE ADEVARAT.TRAIM,MUNCIM,ZAMBIM,URAM,DORIM,DISPRETUIM,NU AVEM TIMP DE NIMIC.DAR UITAM SA PRIVIM LANGA NOI ,UNDE O FETITA CUM ESTE DARIA ARE NEVOIE DE NOI.
SUNT ATATIA OAMENI CU SUFLET(MAI ALES IN OLTENITA) SI CU BANI,CARE AR PUTEA FACE CA ACEASTA FETITA SA ALERGE PE STRADA IMPREUNA CU PRIETENII EI PE CARE II PRIVESTE DIN BRATELE MAMEI SALE.
RUGAM ACEASTA PERSOANA CARE A SCRIS ARTICOLUL SA MEARGA MAI DEPARTE SI ANUME SA DESCHIDA UN CONT SAU CE TREBUIE SA FACA PENTRU ACEIA CARE VOR SA O AJUTE PE DARIA.
CRISLULU ,ACEASTA FETITA NU ARE SINDROMUL DOWN.ARE ALTCEVA CE SE POATE RECUPERA PRIN MULTE SEDINTE.SINDROMUL DOWN NU SE VINDECA DIN CITE STIU.
am ingenunchiat rugandu-ma, dar nu prea mult, caci multe altele aveam de facut.
ma grabeam la serviciu, toate cele erau gramada, asa ca am ingenunchiat si am spus grabit o rugaciune,
m-am ridicat apoi repede sa plec.
datoria mea de crestin era implinita, sufletul meu se putea linisti,
toata ziulica n-am gasit timp sa spun o vorba buna, sa vorbesc cu prietenii despre isus.
oricum ma temeam ca mi-ar rade in fata.
n-am timp, n-am timp, prea multe de facut ….
ma plangeam intruna….
chiar n-avem timp pentru un suflet la nevoie ?
poate nici timp sa mor ???
m-am apropiat de domnul, i-am stat in fata cu ochi mariti:
tinea in maini o carte,
cartea vietii,
dumnezeu s-a uitat in carte , “numele tau nu-i de gasit. aveam de gandsa-l trec in carte, dar timpul mi-a lipsit”.
oare cati vom avea timp pentru a ajuta acesti copii, chiar si cu o vorba buna. acesti parinti care au sufletul ranit.
nu doar sa-i privim cu mila atunci cand trecem pe langa ei, sa mergem mai departe ca si cum n-ar exista.
sa le oferim iubirea de care au atata nevoie, nu mila care ii face sa se inchida in sufletul lor si mai mult.
de ce nu-i ajutam sa-si descarce sufletul in fata noastra pentru a imparti suferinta lor si a-i ajuta sa treaca peste momentele grele mult mai usor. ne uitam in jurul nostru si nu intelegem de ce atata suferinta.
oare pentru ca am uitat sa fim oameni. am uitat sa-i ajutam pe cei care au nevoie de noi.
doar privim de la distanta(facand mai mult rau decat bine)nu care cumva sa ne atinga durerea lor si mergem mai departe.
cand vom invata sa-i ajutam pe cei care au nevoie de noi.
Mare dreptate ai ZEYNE,mai rar intilnesti oameni cu asemenea gindire!!!!!!!!
Buna Daria . Eu sunt o fetita de 5 ani. Cand va fi mai cald afara eu as vrea sa ne jucam impreuna. Daca tu si parintii tai veti fi de acord te rog sa-mi spui si eu voi veni la tine. Astept raspuns din partea ta. Iti doresc multa sanatate, putere de la doamne, domne, si multa fericire in sufletel. Sper sa citeasca parintii tai si sa primesc raspuns.
exista clinica de recuperare in sibiu – la spitalul nr. 3
a fost la acest spital un copil din oltenita. nu s-a recuperat in totalitate dar rezultatele sunt vizibile.
Zeine,spune te rog daca stii cam ce rezultate a avut acel copil din Oltenita si cit a stat la Sibiu.Mersi.
,,ZEINE,DUMNEZEU ESTE PLIN DE IUBIRE SI ISI VA FACE TIMP PENTRU A TRECE SI NUMELE CELOR NEGASITI PANA ACUM IN CARTEA LUI.NUMELE TAU ,AL DARIEI FETITA DIN ARTICOLUL DE MAI SUS CARE NE-A INSPIRAT PE TOTI DE A SCRIE ACESTE CUVINTE ,SI MULTOR OAMENI CARE AU NEVOIE MAI MULT DE AJUTORUL LUI .
SI AI DREPTATE, NU DE MILA ESTE NEVOIE CI DE AJUTOR SI IUBIRE!!!!!!!!!
Crede-ti ca cei care pot ajuta acesti copii se vor uita macar inspre ei.
Sperati ca vor face ceva in acel spital din Oltenita, ca ii doare sufletul si vor depune un dram de efort pentru a ajuta la dotarea cu aparatura medicala necesara pentru a ajuta pe cineva.
Pentru ei nu exista asa ceva si nu vor face nimic atata timp cat pe ei nu-i atinge cu nimic suferinta altora.
Culmea, atunci cand din pacate se mai intampla sa aiba si ei un necaz chiar vor si cer ajutor.
Sperati in voi si in Dumnezeu, care va ramane sigur si sincer mereu langa voi.
Buna ziua!
Felicitari pentru acest articol.
Am si eu un baietel de 2 ani si 8 luni care a fost diagnosticat cu tetrapareza spastica la varsta de 1 an si 3 luni. Acum am ramas cu dipareza caci, manutele le-am recuperat.
Am luptat din greu si inca mai lupt pentru ca, recuperarea sa fie cat mai buna si cat mai rapida.
Am parcurs tara in lung si in lat si daca stau bine sa ma gandesc am stat mai mult prin spitale insa avem rezultate bune. Mergeti inainte si luptati cat puteti caci Dumnezeu ne ajuta pe noi, parintii pusi in astfel de situatii. Noi suntem din Iasi si la fel ne luptam si noi cu boala copilului. Sa stiti ca intelectul este supradezvoltat cu toate ca la Bucuresti ni s-a spus ca o sa fie un copil care se va descurca cat de cat dar …multumim lui Dumnezeu la cat am recuperat pana acum. FRUNTEA SUS SI MERGETI INAINTE! Sanatate multa Dariei!