Municipiul Olteniţa va fi reprezentat de Florian Cercel în adunarea generală şi consiliul director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Ecoaqua”. Atât viceprimarul municipiului nostru cât şi primarul Costinel Milescu sunt nemulţumiţi de serviciile Ecoaqua- Călăraşi. Societatea distribuitoare de apă potabilă a ridicat tarifele la apă nejustificat. Florian Cercel a declarat pentru Olteniţeanul că în interiorul societăţii Ecoaqua nu s-a ajuns la nici nici un progres din punct de vedere tehnic. De cealaltă parte, partenerul său din echipa administrativ-publică Costinel Milescu, este convins că aceste creşteri vor să acopere salariile angajaţilor societăţii din Călăraşi. “Noi nu ne-am opus creşterii tarifului la apă, dar vrem ca în spatele creşterii acestui preţ să existe o analiză prin care să ne dovedească faptul că se fac investiţii în sistemul de distribuţie a apei potabile. Dar nouă ne e teamă că ei vor nişte salarii mai mari şi singura formă pentru a se ajunge aici este să crească preţul. Ori tehnic nu are nici o relevanţă. Nu au facut nici o investiţie”, declară Costinel Milescu. Florian Cercel ne explică ce înseamnă taxa pe care Ecoaqua o cere. Este vorba de cota de participare, sau cum spun cei din cadrul societăţii “cota de funcţionare“, care este 10%. “Eu sunt de acord să plătim 10% din producţie, dar 10% din profit. Iar profitul să fie încasat. O să luăm hotărârea pe care o vrem noi, reprezentanţii în Ecoaqua, nu cum vrea o suprastructură de la Călăraşi. Acesta este scopul meu acolo. Directorul Iorgovici nu ştie să conducă. I-am dat în mandatul trecut amendă de 300 de milioane de lei vechi. Să plece dacă nu e capabil să conducă. Acum când ar trebui să aprobăm regulamentul asociaţiei ăsteia intercomunitare, noi Olteniţa avem un amendament. Vrem ca toate hotărârile să se ia în unanimitate. Cu asta suntem în divergenţă. Vrem ca o soluţie găsită să vină în comun acord cu ceilalţi. Cei de la Călăraşi nu vor asta. Noi vrem să modificăm statutul ăsta şi nu vom renunţa niciodată la astamotivează Cercel ambiţiile lor de a schimba ceva. Cei doi edili sunt nelămuriţi şi în acelaşi timp nemulţumiţi de faptul că nu se analizează situaţia activităţii pe următorii ani. “Nu există un management bine pus la punct, nu se fac investiţii care să ducă la reducerea costurilor sau menţinerea lor. Asta ne doare pe noi cel mai tare. Aici suntem doar nişte participanţi, nu putem controla preţurile aşa cum o vom face cu Termourban. Înainte eu am fost reprezentant în Ecoaqua. Le-am cerut un plan de investiţii pentru unitatea din Olteniţa. Conform acestui plan, urma să se cheltuiască pentru Olteniţa nişte bani -800 de milioane dacă nu mă înşel- bani cu care noi ar fi trebuit să investim în utilajele de aici. Asta ar fi dus la reducerea costurilor. Pentru că nu eram decat eu singur, m-am supus majorităţii, care nu a vrut să investească la Olteniţa. De aceea susţinem schimbarea statutului. Dovadă că noi am predat apa la 7.000 de lei, iar acum e 21.000 fara TVA, deci de trei ori mai mult faţă de acum doi ani. Este şi o componentă de rambursare a împrumutului, dar asta nu are legatură cu scumpirea tarifelor la apa potabilă. Două componente influenţează preţul apei: energia electrica si manopera. Ambele pot fi analizate şi ambele pot fi modificate şi nu vrea nimeni să facă nimic, iar noi ne batem cu morile de vânt. Nu avem forţa necesară. Viceprimarul trebuie să ne susţină. Am cerut autonomie, dar încă nu s-a schimbat nimic“, precizează Milescu. Cei doi edili vor soluţii care să aducă bani iar banii să fie folosiţi în avantajul cetateanului, Ecoaqua fiind un serviciu public. Disputele Oltenita-Calarasi se pare ca umbresc multe din activitatile publice, acestea repercutandu-se de fapt asupra cetăţeanului din Olteniţa, cel care are de suferit din cauza unei subordonări nedrepte din partea Călăraşiului, la care oraşul trebuie să se supună fără să crâcnească. S.C. ECOAQUA S.A Călăraşi a fost creată în 2004, ca operator de apă şi canalizare al judeţului Călăraşi.

Structura capitalului social al operatorului regional S.C. ECOAQUA S.A. Călăraşi este următoarea:

Acţionar


Valoarea nominală a acţiunii (RON)


%

Consiliul Judetean Calarasi


150.510

34,8%

Consiliul Local Calarasi


108.990

25,2%

Consiliul Local Oltenita


70.930

16,4%

Consiliul Local Urziceni

70.930

16,4%

Consiliul Local Budesti


20.760

4,8%

Consiliul Local Lehliu-Gara


10.380

2,4%

TOTAL

432.500

10