Oltenita, partener la proiectul ” Un nou inceput pentru tine si familia ta”

Pe 25 august a.c., Asociatiei Non-Guvernamentale MAIA Cluj Napoca, a trimis o adresa consiliului local Oltenita in care se solicita participarea municipiului in cadrul proiectului ” Un nou inceput pentru tine si familia ta”, precum si co-finantare cu 37.000 lei la bugetul acestui proiect ce face parte din cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor . Proiectul are ca obiectiv general cresterea incluziunii socio-profesionale din municipiul Oltenita. Acest obiectiv se va atinge prin infiintarea in Oltenita a unei intreprinderi sociale care va avea ca obiect de activitate prelucrarea fierului la rece, producerea de obiecte ornamentale din fier forjat. Activitatile generate care se vor derula pe perioada implementarii proiectului sunt:
– Facilitarea accesului unui numar de aproximativ 14 persoane cu probleme socio-profesionale la cursuri de perfectionare in domeniul prelucrarii fierului la rece.
-Posibilitatea obtinerii unei diplome recunoscute la nivel national de catre Ministerul Educatiei Nationale
-Infiintarea unui atelier de prelucrare a fierului la rece – cu toate echipamentele necesare si cu materia prima necesara derularii activitatii.
-Infiintarea unui centru de ingrijire a copiilor dupa scoala pentru copii care provin din familii monoparentale care beneficiaza de acest proiect sau din familii in care ambii parinti sunt implicati in activitatile acestui proiect (fiind beneficiarii direct!).
Grupul tinta este format din familii monoparentale persoane de etnie roma , familii cu mai mult de doi copii, persoane care au parasit de timpuriu scoala, dar si persoane fara adapost.
Consiliul local a votat in unanimitate acest proiect, Oltenita urmand sa se alature altor cateva zeci de institutii ce iau parte la acest important proiect de dezvoltare a economiei sociale.

Comentarii

  1. Mihai Ceausu spune:

    sper sa nu fie o teapa, sa isi traga altii „banu” pe contributiile publice.
    unii sunt irecuperabili,insa merita incercat pentru cei la care mai exista speranta.
    doresc succes acestei initiative!