Parteneriatul româno-bulgar se dezvoltă sub diverse forme, cele două comunităţi de pe malul Dunării continuând să facă schimburi de experienţă educativă, socială, politică şi de afaceri. Sâmbătă, 4 octombrie un grup de profesori de istorie din zona Olteniţa au vizitat oraşul bulgar vecin Olteniţei, Tutrakan. Profesorii au vizitat cele două muzee: cel de istorie şi de etnografie. “Muzeul de etnografie este unul extrem de interesant, pentru faptul că este secţionat pe mai multe compartimente istorice. Am văzut acolo şi un document semnat de regele Ferdinand I, regele României Mari. În anul 1938 Turtukaia era pământ românesc. Colegii noştri profesori sunt receptivi, calzi” declară Mavrodin. Acesta spune că vizita face parte din planul de parteneriat româno-bulgar, dar are şi scop de evaluare metodică. “Vizita a fost planificată de la începutul unui curs pe care îl facem profesorii de istorie. Cursul a început la sfârşitul lunii septembrie. Rolul lui este ca noi să devenim evaluatori ai subiectelor de la tezele cu subiect unic precum şi ai subiectelor examenului de bacalaureat. Ministerul Educaţiei s-a gândit ca aceste subiecte să nu mai fie realizate de comisia centrală, ci practic profesorii de specialitate să fie formaţi pentru asta. Formatorul nostru este profesor şi doctor în istorie, Chiţu Ecaterina, care a fost şcolită la Brăila iar acum instruieşte profesorii de istorie de aici. Pe finalul acestor cursuri s-a hotărât să se facă o vizită la Tutrakan”, susţine prof. Mavrodin. Organizatorii acţiunii de sâmbătă au fost profesor de istorie şi consilier educativ al Liceului “Nicolae Bălcescu” din Olteniţa, Liliana Niculiţă şi profesor de istorie de la şcoala generală nr. 1 Olteniţa Ecaterina Chiţu. “A fost foarte frumos şi o experienţă interesantă. Am făcut şi un cerc literar la un restaurant din Tutrakan, unde domnul profesor Mavrodin ne-a recitat poezii şi un poem despre Turtucaia” declară profesoara Liliana Niculiţă.