Lucrările pentru forarea puţurilor de mare adâncime au început. Proiectul pilot al primului puţ a fost astfel demarat, urmând ca în decurs de doi ani să se finalizeze proiectul în ansamblul lui.  Proiectul conţine forarea a patru puţuri de mare adâncime şi schimbarea întregului sistem de alimentare cu apă a oraşului Olteniţa. Pe acest proiect pilot se fac toate analizele de sol şi de apă. Firma care a câştigat licitaţia este din Cernavodă. Finanţarea este deschisă de anul trecut, iar licitaţia a fost făcută deja. Forarea se va face la 500 de metri adâncime. Instalaţia de alimentare cu energie electrică şi cea de captare a apei din puţuri sunt alte etape ce se succed de-a lungul întregului proces de lucru. Autorităţile locale olteniţene speră ca din primăvara anului 2010, oraşul să folosească apă plată provenită din puţurile de mare adâncime. Traseul de alimentare a oraşului este acelaşi, la sistemul actual se va aplica un aport din puţuri, astfel că procedeul este combinat. Potrivit viceprimarului municipiului Olteniţa Florian Cercel, priza de captare a apei din Dunăre este distrusă. Cu prima tranşă în valoare de 3.000.000 de lei, ce constituie cota de participare, s-au derulat lucrările de început de forare. Autorităţile locale vor ca săptămâna viitoare să demareze şi lucrările privind reabilitarea sistemului de apă potabilă, iar peste două săptămâni să pornească alte lucrări pentru canalizare. Întregul proiect pentru alimentarea oraşului Olteniţa cu apă plată, are o valoare de 8 milioane de euro, din care 6.500.000 euro constituie valoarea fondurilor accesate printr-un program european al Ministerului Transporturilor. Diferenţa este suportată de primăria olteniţeană. Autorităţile publice locale olteniţene gândesc acest proiect încă din anul 2004, de când au şi început demersurile pentru punerea lui în practică.