Epidemie de viroză în spitalul olteniţean

O epidemie de viroză de aproximativ 2 luni de zile dă de furcă personalului Spitalului Municipal Olteniţa. Copii numeroşi trec pe la secţiile spitaliceşti de specialitate acuzând diverse simptome care definesc bolile respiratorii. La secţia de pediatrie, majoritatea copiilor au afecţiuni pulmonare, virale, determinate de condiţiile de răcire a vremii. Cei internaţi fac parte din categoria de vârstă de la zero la un an, până la 11 ani. În spitalul olteniţean se tratează absolut toate complicaţiile virozei, aşa cum declară directorul instituţiei dr. Liana Petculescu. Pentru Bucureşti sunt pregătite numai cazurile infecţioase. Statistica ce totalizează internaţii din spital relevă faptul că în primele 10 luni ale anului, aici s-au internat 7255 de pacienţi, din care în pediatrie 1186 iar din categoria celor nou născuţi au fost internaţi 609 bebeluşi. Bolile ce predomină printre adulţii olteniţeni, ce ajung la camerele de gardă ale spitalului, sunt accidentele vasculare cerebrale. Liana Petculescu a mai declarat pentru Olteniţeanul că mortalitatea generală în spital este de 0,18%. Astfel, de la începutul anului până în prezent s-au înregistrat 13 decese, dintre care unul a fost nou-născut.

Comentarii

  1. Mihai Ceausu spune:

    nu ma mira nimic…

  2. Marius Dociu spune:

    ” cam_ra ” – laser puzzle frate!

  3. babydoll spune:

    Noroc ca isi dau medicii silinta sa faca fata cazurilor! Baietelul meu a facut febra acum 2 nopti avea temperatura 40 cu 6, am reusit sa o fac sa scada in timpul noptii dar dimineata a crescut din nou, motiv pentru care la ora 07.30 eram cu el la spital. De sus de pe sectie am fost trimisa de d-na doctor Niculescu care era libera si careia i-am specificat faptul ca fiul meu are febra jos la camera de garda, spunandu-mi ca va veni d-na doctor Petculescu care este de garda (dar care in acel moment se afla la sectia de nou-nascuti). Am asteptat cu copilul pe hol ,in curent, pana la ora 08.30 cand d-na doctor Petculescu a venit in sfarsit la camera de garda. Deja se formase coada si pentru ca erau foarte multi copii am intrat cu totii in holul camerei de garda unde era mai cald . In momentul in care s-a gandit si asistenta care trebuia sa fie la camera de garda sa isi faca aparitia (pe la 8.35 -desi programul pe care il are pe usa spune ca ar trebui sa fie acolo de la ra 7.00 nu sa vina dupa ce vine medicul) ne-a dat din nou afara in holul mare unde era frig si curent pe motiv ca suntem foarte multi acolo si daca vine un control primeste spitalul amenda.
    Si uite asa am reusit ca 1 ora si jumatate sa ma plimb cu copilul prin spital in timp ce primul medic refuzase practic sa il consulte , in timp ce baietelul „ardea”. Ma intreb ce avea sa se intample daca avea temperatura 45, cel mai probabil acum era mort din cauza inconstientei si nepasarii medicilor din spitalul nostru.
    Asa ca nu ma mira sa se declanseze o epidemie si mai mare la asa nepasare.

  4. adi spune:

    Doamne Fereste!
    Imi pare rau Babydoll ca ai trecut prin asa ceva!
    Tara lu’ peste! Uite exact tipul asta de medici criminali nu merita salarii marite! Nenorocitii!
    Vaca aia de asistenta, banuiesc ca pana nu a fumat juma’ de pachet de tigari si a baut 3 cafele nici nu si-a miscat fundul imens sa vina dracului la serviciu ca d-aia ia salariul si spaga…O doare in paispe de oameni… Astia merita impuscati….ei nu sunt cu mult departe de criminalii de drept comun!

  5. valentina spune:

    Sunt convinsa, Babydoll, ca ai trecut prin asa ceva!Si eu sunt patita, tot cu copilul, tot in spitalul Oltenita!
    Eu cred ca totul porneste de la ignoranta, atat a doctorilor,dar mai ales a asistentelor(care nu stiu sa puna nici macar o branula unui copil)!Dar…deh…pana la Dumnezeu te mananca sfintii!

  6. Mihai Ceausu spune:

    ca nu-si merita salariul e putin spus. ar trebui sa fie trimisi pe la puscarie pentru ca lasa oamenii sa moara!
    exagerand acum, nu cred ca s-au deplasat pentru ca nu erau urgente.
    desi „atentiile” nu sunt legale, din punctul meu de vedere ar trebui ca pacientul sa dea ce doreste la medic NUMAI daca medicul nu-i conditioaneaza serviciul medical de primirea acelei atentii sau sa-i ceara, pur si simplu, o anumita suma de bani.
    sunt cativa medici de toata stima. va urez multa sanatate si daca ajugeti pe la spital sa intrati pe mana celor capabili.

  7. lidia spune:

    nu mai blamati personalul spitalului,doctoritele petculescu si niculescu chiar sunt profesioniste si apropiate de pacienti,nu acelasi lucru pot spune si despre ”doctor” sarivan,din cauza careia era sa-mi pierd copilul acum cativa ani…

  8. babydoll spune:

    Nu vreau sa fiu inteleasa gresit , obisnuiesc sa critic dar nu prea imi sta in caracter sa jignesc. In general am fost multumita de diagnosticul pus mai ales de d-na doctor Petculescu (baietelul meu are deja 5 ani si jumatate – va imaginati ca nu era prima data cand ajungeam cu el prin spital – desi de obicei merg la medicul de familie), poate ca doamnele doctor sunt profesioniste si isi cunosc bine meseria, dar asta nu inseamna ca au dreptul sa trateze cu sperficialitate un caz urgent, care se poate transforma intr-o tragedie- cu viata nu putem glumi , din pacate.
    Nu vreau sa starnesc polemici doar am spus ce s-a intamplat.
    @Mihai – nu sunt genul care sa nu fie „atenta” cu un medic mai ales cand stiu ca e in joc viata fiintei pe care o iubesc cel mai mult pe aceasta lume.
    P.S.-multumesc pt. mesajele de sprijin -conteaza foarte mult sa vezi ca sunt oameni care iti sunt alaturi – fie si numai in scris- atunci cand iti este greu – si nimic nu se compara cu chinul prin care trece o mama atunci cand copilul ei este in pericol si din pacate nu sunt singura care trece , a trecut sau o sa treaca prin asa ceva

  9. marian spune:

    Babydoll,parerea mea este ca la spitalul din Oltenita medicii adevarati pot fi numarati pe degetele de la o mana.Restul,vin si ei la munca asa ca sa aiba unde pleca de-acasa.E doar parerea mea.Stiu ca au si ei destule probleme de serviciu,dar asta nu-i impiedica sa fie mai amabili cu cei ce bat la usa lor,iar daca totusi se prezinta la munca si semneaza condica e musai sa-si faca datoria.Asta e .Mircea Badea spune:Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.

  10. Mihai Ceausu spune:

    @babydoll,
    daca o luam cu viata lui x in joc putem generaliza la nesfarsit:
    de exemplu: esti baut intr-o seara si dl politist te prinde iar dupa alcoolemie trebuie sa te bage la parnaie. ii dai bani, pt ca e viata ta in joc.
    ai nevoie de nu stiu ce autorizatie, dai bani cui trebuie, doar e viata familiei tale in joc daca nu iti iese afacerea sau daca nu mai poti da ratele la banca.
    te duci la scoala unde odrasla nu se sinchiseste sa se duca la ore sau sa invete si el cateva pagini pentru un 5. ce faci? te rogi de profesor, mai dai ceva, ca doar e viata copilului in mainile lui, copilul trebuie sa aibe un viitor.
    as putea sa mai dau niste exemple insa nu e locul lor aici si nici nu vrea sa crezi ca vreau scandal.
    repet, daca omul vrea sa dea ceva persoanei de care s-a folosit, foarte bine. insa, e o mare problema cand acea persoana conditioneaza sa-si faca meseria doar daca primeste sau nu spaga! la fel de bine, toti ar trebui sa-si faca meseria in functie de salariul propriu si fara sa se mai preteze la diverse modalitati de a cere bani necuveniti.
    parerea mea®

  11. adnana spune:

    Pai nenea politaiul, nenea functionarul si nenea profesorul…chiar daca le dai, ar trebui sa nu ia! Ca numai atunci o sa inceapa sistemul sa functioneze.

    Dar cel mai bine e sa eviti astfel de situatii, pe cat posibil.
    Am vazut des oameni care dau fara sa li se ceara, ei se duc deja pregatiti sa dea, chiar daca nu e nevoie. Daca le dai…de ce sa nu ia? Numai ca ei isi platesc „serviciul” inainte sa li se acorde.

    Era, saracu’,un tataie, care-si numara bancnotele, ca nu se hotara cat sa dea soferului de la salvare, ca il ducea acasa. Si l-am intrebat: „de ce-i dati? va lasa in drum?” „Nu”,mi-a raspuns, „dar asa se cade, cum sa nu-i dau ceva?”

    Mai e un aspect: atitudinea celui ce solicita ceva.
    De obicei omul e disperat, umil sau speriat. El are impresia ca daca da, va fi tratat cu mai mare atentie. Nu e asa. Si chiar daca ar fi, mie nu mi-ar inspira incredere. In momentul in care ti se cere ceva, ti se cere implicit sa faci pe prostul. Cand accepti, dai putere altuia asupra ta. Ori un om cu caracter nu cere niciodata asta altcuiva.

    Nu zic ca nu am dat. Am dat, dar pentru ca am ales eu sa fac asta. Dar nu mi s-a cerut si nu mi s-a impus nimic. Cei care cer, cred ca sunt putini.

    Compromisuri de genul asta inchei cand nu ai incotro, dar, de cele mai multe ori, cred ca ai.

  12. kenny spune:

    Desi sunt offtopic,citind ceea ce s-a postat,spun cu mana pe inima ca,din nou, dna.ADNANA gandeste corect si nepartinitor,in ceea ce priveste categoriile profesionale de care avem nevoie cel mai mult (medici,politisti,functionari,profesori).Si in randurile medicilor,ca si in cele ale functionarilor si profesorilor,sunt persoane care-si fac datoria cu profesionalism neconditionat.
    Dna dr. Petculescu este unul dintre medicii care,si „platit” si „neplatit”,cel putin in ceea ce ma priveste,si-a facut mereu datoria.E drept ca in ultima perioada e cam greu de gasit,dar trebuie sa intelegem ca si manageriatul unei institutii este destul de greu si cere timp(care este limitat).
    Si as mai putea da niste exemple de medici din Spitatlul Oltenita,care isi fac datoria,indiferent de situatie(vorbesc de situatiile in care am fost direct implicat):dna.dr Lincu,dr.Artenie,dr.Adascalitei.

  13. florin spune:

    mijto

  14. rugby15 spune:

    Intr-un spital s-au primit halate noi . Acestea au fost special donate din strainatate si confectionat dintr-un material cu imprimeuri-vesel si pastelat-special pentru a nu mai crea angoase copiilor atunci cand vedeau numai alb in fata ochisorilor. Ce-au facut ai nostrii ? Au cusut buzunare albe de-o parte si de alta si au motivat diverse .
    Oare strainii aia care le-au donat , de ce n-au vazut si ei ca n-au buzunare dom’le ?

  15. floricica spune:

    Acum 2 saptamani am fost cu bunicul meu la camera de garda, chirurgie unde era de garada dr Costache, numai ca dansu’ probabil dormea pentru ca bunicul meu a fost investigat de catre asistenta dansului, am crezut ca-i un accident numai ca saptamana trecuta cand din pacate a trebuit sa ajung si cu mama mea surpriza era acelasi medic COSTACHE de garda si tot asistenta se ocupa de pacienti, chiar i-a dat reteta mamei mele cu parafa medicului.Nu vad cum e posibil sa se intample asa ceva, cum nimeni nu face nimic. Eu am incercat sa scriu un mail si la Spitalul Judetean numai ca nu am gasit o adresa pe internet, dar maine o sa sun.