În data de 13 ianuarie a.c., între orele 04:00 – 12:00, lucrătorii Postului de poliţie Transporturi Feroviare Olteniţa în colaborare cu organe C.F.R. au organizat şi efectuat o acţiune pe trenurile de persoane 8082 şi 8081, care circulă pe relaţia C.F. Olteniţa – Titan Sud şi retur, pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă şi a furturilor de la călători.
În timpul unui control efectuat de poliţiştii căilor ferate, pe ruta Olteniţa-Bucureşti au fost legitimate în ultima săptămână persoane aflate în trenurile de călători. Un număr de 7 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, potrivit H.G. 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, în valoare totală de 1200 lei, fiind depistaţi astfel 78 de călători frauduloşi. Spre exemplu, pe trenul P/8081, a fost depistat L. IONEL de 34 ani, din Comuna Mitreni, Sat Valea Roşie, Judeţul Călăraşi, care a acţionat fără motiv semnalul de alarmă de la vagonul nr. 3, la intrarea în P.O. Valea Roşie. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform H.G. nr. 203/1994, cu amendă de 500 lei. Lucrători ai postului de poliţie Transporturi Navale Olteniţa, în colaborare cu poliţişti din cadrul I.J.P.F. Călăraşi, au organizat în zilele de 13 şi 14 ianuarie a.c. o acţiune pe fluviul Dunărea. Aceştia au folosit şalupa şi auto din dotarea postului, iar acţiunile s-au demarat în scopul prevenirii şi combaterii încălcărilor la regimul navigaţiei, regimul piscicol şi vânătoresc, contrabandă şi protecţia mediului. Poliţiştii au efectuat 7 patrulări, în timpul cărora au verificat cantoane silvice, otacuri pescăreşti, locuri de parcare bărci. Astfel, au fost constatate 4 infracţiuni şi ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 400 lei. La km 443+500, mal stâng, în dreptul Comunei Căscioarele, Judeţul Călăraşi, a fost depistat C. CONSTANTIN de 46 ani, din Căscioarele, iar la km 437, în dreptul Comunei Chirnogi, a fost depistat B. MĂDĂLIN de 18 ani, din localitate, care pescuiau în Dunăre prin greblare cu unelte înţepătoare şi ancore confecţionate artizanal. Poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit cu unelte de pescuit înţepătoare, fapte prevăzute şi pedepsite de O.U.G. 23/2008. Poliţiştii au confiscat 2 lansete, 2 mulinete, 3 ancore confecţionate artizanal, precum şi cantitatea de 8 kg de peşte din specia fitofag, toate în valoare de 400 lei.