Convorbirile telefonice şi SMS-urile sunt înregistrate din data de 20 ianuarie de operatorii de telefonie fixă şi mobilă şi vor fi stocate timp de 6 luni, potrivit Legii 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice. Timp de 6 luni numărul de telefon al apelantului şi al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locaţia celui care este apelat, când a fost făcut apelul şi cât durează convorbirea telefonica vor fi stocate de operatorii de telefonie mobilă şi fixă. În cazul convorbirilor internaţionale va fi înregistrată identitatea internaţională de abonamentul mobil (IMSI) al apelantului şi IMSI al apelatului, precum şi identificarea celulei din care a fost activat serviciul. Tot din 20 ianuarie, toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă sunt obligaţi să stocheze timp de 6 luni SMS-urile pe care le trimitem, cui şi când le trimitem.

Totodată, toţi furnizorii de internet, printre care se numărără şi RDS&RCS, UPC, Romtelecom, Orange, Vodafone şi Zapp, sunt obligaţi să stocheze, începând din 15 martie 2009, timp de şase luni, următoarele date cuprinse în poşta electronică a persoanelor care corespondează pe teritoriul României: de unde este trimis e-mailul, data şi ora la care ne conectăm la internet, cui îi este adresat e-mailul (adresa IP, numele şi adresa fizică a abonatului), precum şi data şi ora la care ne deconenctăm de la internet.

Tot din 15 martie, cei care furnizează servicii de internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni următoarele date despre navigarea pe internet: numele, adresa fizică şi IP-ul celui care s-a conectat la internet, data şi ora la care s-a conectat, precum şi data şi ora la care s-a realizat deconectarea.
Legea dispune ca toate informaţiile înregistrate în această perioadă să fie puse la dispoziţia procurorilor, în urma unei cereri aprobate de preşedintele instanţei de judecată căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în prima instanţă, dacă informaţiile indică pregătirea unei infracţiuni grave, potrivit articolului 15 din actul normativ.
Click aici pe a descarca “Legea 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice”