Furii populare

Salariaţi, funcţionari îngrijoraţi de preţul alimentelor curente; muncitori săraci, pensionari scurmând printre gunoaiele marilor magazine: problema puterii de cumpărare distruge creditul de care mai beneficiau guvernele. În Franţa, în Italia, în Marea Britanie, partidele la aflate putere au suferit înfrângeri dramatice la alegerile locale. În Statele Unite, la alegerile legislative parţiale din ultimele luni, republicanii au pierdut trei din bastioanele partidului, deşi se aflaseră la putere de treizeci şi trei de ani într-una din aceste circumscripţii, de douăzeci şi doi într-a doua, în vreme ce în a treia republicanul acum înfrânt câştigase precedentele alegeri cu 66% din voturi.
Pentru cea mai mare parte a populaţiei, viaţa cotidiană devine din ce în ce mai grea. În Italia şi în Spania, vina este aruncată pe seama monedei euro. Însă „coşul de consum” britanic costă şi el cu 15% mai mult decât cu un an în urmă. În acelaşi timp, în Statele Unite, preţul ouălor a crescut cu 30%, cel al laptelui şi al roşiilor cu 15%, iar cel al orezului, al pastelor şi al pâinii cu 12%. Nici costul chiriilor, nici cel al energiei nu sunt în măsură să liniştească spiritele…
O relansare – aleatorie – a creşterii economice nu va rezolva problema de fond. Răsturnând un dicton faimos ce datează din 1953 („Ce este bun pentru General Motors e bun pentru întreaga ţară”), fostul ministru de finanţe american Lawrence Summers a recunoscut că „ce este bun pentru economia mondială şi pentru oamenii de afaceri nu e neapărat bun pentru salariaţi”. Motivul acestei schimbări de poziţie: „Decuplarea, poate inevitabilă, dintre lumea afacerilor şi cea a naţiunilor” (1).
Inevitabilă, dar nu neprevăzută… După un război împotriva salariaţilor dus în numele goanei după „competitivitate” şi după „costul muncii”, stagnarea sau diminuarea puterii de cumpărare sunt consecinţele unor alegeri politice. Economistul Alain Cotta aminteşte că, în Franţa, după ce, în 1982, salariile au încetat să mai fie indexate în raport cu preţurile, „socialiştii îau făcutş întreprinderilor private cel mai consistent cadou pe care acestea l-au primit vreodată din partea puterilor publice”. De altfel, ministrul de finanţe din acea vreme, Jacques Delors, afirmase atunci cu mândrie: „Am reuşit să suprimăm indexarea salariilor fără a provoca vreo grevă” (2). Au învăţat oare ţările europene această lecţie? În luna martie, muncitorii germani au intrat în grevă, în aprilie profesorii britanici, în mai transportatorii greci şi pescarii francezi…
Pentru cei care refuză să vadă că scăderea părţii veniturilor provenite din muncă în avuţia naţională explică problemele actuale ale nivelului de viaţă (3) soluţiile nu lipsesc niciodată. Mai multe supermagazine pentru a „mări concurenţa dintre distribuitori”, este propunerea lui Nicolas Sarkozy. Mai multe „sacrificii” pentru ca creşterea preţurilor alimentare sau a costurilor energiei să fie absorbită fără compensări pentru salariaţi, iar ţelurile sacre (inflaţie de 2%) ale unei Băncii centrale europene grijulie faţa de rentieri şi de puterea de cumpărare a acestora să nu fie puse în pericol.
Ceilalţi… ei pot întotdeauna, precum avarul lui Molière, „să se descurce cu câţiva bănuţi”. Director general al Centrului de cercetare pentru studierea şi observarea condiţiilor de viaţă (Credoc), domnul Robert Rochefort, le sugerează: „Consumatorul va trebui să înveţe să-şi optimizeze bugetul. Ceea ce ştie deja destul de bine. Fără să se plângă, acceptând că puterea de cumpărare devine încetul cu încetul o noţiune calitativă, o capacitate de a arbitra între diferitele cheltuieli, pe scurt, puterea de a alege ce cumperi” (4). Un sociolog îi ţine isonul: „Ne putem ajusta convorbirile telefonice. La fel şi cu chiriile: ne putem muta la o chirie mai mică” (5).
Munceşti mai mult, trăieşti mai prost: în lipsa unui fluier final inspirat dintr-un precedent vechi de patruzeci de ani, destinaţia propusă are măcar meritul de a fi clară.
Economie, Alegeri, Inegalităţi, Mişcări sociale, Sărăcie, Sindicalism, Franţa, Europa, Statele Unite (SUA), Italia

(1) Lawrence Summers, „A strategy to promote healthy globalisation”, Financial Times, Londra, 4 mai 2008.
(2) Alain Cotta, La France en panne, Fayard, Paris, 1991, p. 46; declaraţie citată de Jean Lacouture şi Patrick Rotman, Mitterand. Le roman du pouvoir, Seuil, Paris, 2000, p. 132.
(3) În Statele Unite, după încheierea ciclului de creştere din 2000-2007, jumătate din gospodării dispuneau de venituri inferioare celor obţinute cu şapte ani în urmă, o situaţie fără precedent.
(4) Challenges, Paris, 6 decembrie 2007.
(5) Gerard Mermet, Les Echos, Paris, 21 aprilie 2008.
Serge Halimi.

Extras din Le Monde Diplomatique

Comentarii

  1. 90210aca spune:

    sa faca revolutie..pe cuvant de nu ar fi o solutie ca altfel nu vad cum ar putea sa se faca ceva in tara asta…e pacat ca s.a ajuns aici…app…felicitari redactorului…inspirata poza de la articol 😉

  2. Mihai Ceauşu spune:

    Toata lumea vrea, insa cineva trebuie sa munceasca pentru a produce bunuri din care sa iasa bani. Boc&co ne mint frumos la tv. Cu criza mai slabut, ca pe ei nu ii afecteaza.