Matei Gheorghe şi Eftene Florin Marius, sunt noii consilieri care au depus jurământul la prima şedinţă a Consiliului Local de la începutul acestui an. Ambii aleşi pe listele Partidului Democrat Liberal, au fost validaţi în funcţiile de consilieri, în locul lui Gheorghiţă Barbu, care este administratorul pieţei centrale şi al lui Mihai Neagu, actual director al Serviciului Public de Salubritate (SPS) Ecosal Olteniţa. Cei doi au depus jurământul la începutul şedinţei. Partidul Democrat Liberal-Organizaţia Judeţeană Călăraşi a înaintat adrese pentru fiecare dintre cei doi de a fi validaţi în funcţiile de consilieri locali. Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, constituie normativele legale după care cei doi consilieri au fost numiţi în funcţii. Atât Matei Gheorghe cât şi Eftene Florin au jurat pe Constituţia şi Biblia primarului Costinel Milescu: “Ţin să vă informez că sunt cărţile mele. Ambele îmi aparţin”, declară zâmbind edilul şef al municipiului Olteniţa.