Fi preventiv!Nu deveni victima hotilor de animale!

Apropierea Sărbătorilor Pascale face ca numărul furturilor de animale şi păsări să crească, având în vedere că există persoane care urmăresc, în această perioadă, câştigarea de sume de bani nu prin practicarea unei munci cinstite, ci prin vânzarea bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunilor de furt.

Pentru prevenirea acestei categorii de infracţiuni, poliţiştii recomandă:

• asigurarea corespunzătoare cu încuietori a uşilor, garajelor, padocurilor sau coteţelor;
• asigurarea iluminatului curţii pe timpul nopţii;
• nu invitaţi în curte persoane care, sub pretextul vânzării diferitelor produse, încearcă să cunoască toate împrejurimile curţii şi modul în care asiguraţi securitatea animalelor şi păsărilor;
• când intraţi în contact cu persoane amatoare să cumpere animale, încercaţi să reţineţi, pe cât posibil, semnalmentele acestora sau numerele de înmatriculare ale autovehiculelor cu care se deplasează;
• nu lăsaţi animalele nesupravegheate la păşunat pe izlaz sau pe câmp;
• dacă plecaţi de la domiciliu pentru o perioadă de timp, rugaţi un vecin sau o persoană de încredere să vă supravegheze curtea şi locuinţa.

Respectând aceste măsuri minime de prevenire veţi evita să deveniţi victimele hoţilor, având în vedere faptul că prejudiciile create de aceştia sunt foarte greu de recuperat, animalele furate fiind sacrificate rapid.

Dacă sunteţi victima unei astfel de infracţiuni, iată cum ar trebui să procedaţi:
– sunaţi de îndată la numărul unic de urgenţă 112, număr gratuit;
– aşteptaţi venirea poliţiştilor pentru efectuarea cercetării la faţa locului, luând măsuri de conservare a urmelor lăsate de autorii furtului!

BIROUL DE PRESĂ AL I.P.J. CĂLĂRAŞI

Comentarii

  1. Mihai Ceauşu spune:

    Lasa, noi vom cumpara caini in loc de miei! Sunt destui care au patit-o.

  2. sabina spune:

    eh si asta mai lipsea