Construcţia platformelor de gunoi se apropie de final. Potrivit proiectului pentru depozitarea selectivă a deşeurilor, platformele cu împrejmuiri trebuie să fie racordate la apă şi canalizare. Lista de echipamente şi dotări pentru realizarea selectivă a sistemului de gestionare a deşeurilor este completă la această oră. Licitaţia va avea loc pe data de 6 aprilie, iar produsele sunt împărţite pe trei loturi, în funcţie de specificul firmei. Pentru lotul 1 sunt prevăzute 4 autogunoiere, o maşină tip şasiu, o presă pentru împachetat. Lotul 2 conţine 140 de bucăţi de pubele de 240 l; 4100 de bucăţi de pubele de 120 l; 20 de bucăţi de baterii coşuri; 80 de containere metalice V=1100 l; 10 bucăţi de containere metaice V=5,7 mc; un container metalic mobil; un container vestiar. Lotul 3 este format din 2 calculatoare şi 2 imprimante. După licitaţia din 6 aprilie, urmează punerea la punct a întregului sistem. Platformele au fost lucrate de o firmă de construcţii din Călăraşi. Potrivit proiectului, platformele trebuie să fie 33. Până în prezent a fost confectionat un număr de 27 de astfel de lucrări. În afara platformelor va mai exista şi o staţie de sortare. Pentru licitaţia din 6 martie, la compartimentul de licitaţii din cadrul biroului de investiţii al Primăriei Olteniţa au fost depuse 25 de solicitări de documentaţie până la această oră.