Partida dintre ocupanta locului 2 si liderul clasamentului ligii a IV-a Vest, s-a desfasurat sambata 4 aprilie, la Fundulea, acolo unde Progresul din localitate a intalnit CS Curcani. Se preconiza un meci incins intre cele mai bune echipe din seria Vest, un meci in care orice rezultat era posibil.

Progresul Fundulea incepe in forta, luand cu asalt poarta oaspetilor. Ghinionul acestora s-a numit Dan, portarul celor din Curcani care a reusit sa prinda o zi de exceptie, avand cateva interventii salvatoare. Pe tot parcusul primei reprize ocaziile au curs la poarta celor din Curcani, acestia ripostand prin arma contra-atacului. Scor alb la pauza si echipele intra resemnate la cabine.

In repriza secunda, contrar asteptarilor, ambele formatii au practicat un joc inchins dorind parca sa protejeze scorul inscris pe tabela de marcaj. Echilibrul numeric a fost distrus in doua randuri, mai intai in min 68 atunci cand numarul 10 de la CS Curcani, Zamfir Nicusor, a primit cel de-al doilea cartonas galben pentru nerespectarea distantei in momentul executarii unei lovituri libere, si mai apoi in min 80 cand Ionel Bold, capitanul celor din Curcani, a fost eliminat tot pentru cumul de cartonase.Al doilea insa a fost oferit gratuit, consideram noi, de catre centralul Ivanciu.
Spre finalul partidei spiritele sau incins, spectatorii asistand la o incaierare in preajma bancilor de rezerve rezultata cu inca un cartonas rosu pentru delegatul celor de la CS Curcani.

In numai 9 oameni, CS Curcani a rezistat si a reusit sa obtina un punct important din acest derby, un punct ce poate cantarii foarte mult la play-off. De cealalta parte, Progresul Fundulea pierde 2 puncte intr-un meci pe care la dominat de la un cap la altul.

Rezultate etapa a XXI-a

Seria VEST
Steaua Radovanu – Viitorul Şoldanu 5 – 0
Fortuna Tămădău – Voinţa Nana 4 – 0
Victoria Chirnogi – FP Gălbinaşi 1 – 0
Progresul Fundulea – CS Curcani 0 – 0
Rapid Ulmeni – Gloria Fundeni 3 – 2
Unirea Spanţov – Dinamo Săruleşti 3 – 0
CS Budeşti – a stat.

Seria EST
Dor Mărunt – Conpet 6 – 1
Unirea Dragalina – Victoria Lehliu 1 – 5
Avântul Pietroiu – Venus Independenţa 2 – 3
Rapid Gălăţui – Dunărea Grădiştea 2 – 1
Steaua Lehliu – Spicul Roseţi 1 – 2
Dunărea Ciocăneşti – Phoenix Ulmu 0 – 5
Agricola Borcea – a stat.

Clasamente

Seria VEST
1.Cs Curcani 50 puncte
2.Progresul Fundulea 40 p.
3.Vointa Nana 39 p.
4.Fortuna Tamadau 39 p.
5.FP Galbinasi 36 p.
6.Steaua Radovanu 35 p.
7.Rapid Ulmeni 33 p
8.Gloria Fundeni 31 p.
9.Victoria Chirnogi 31 p.
10.Unirea Spantov 25 p.
11.Cs Budesti 22 p.
12.Dinamo Sarulesti 19 p.
13.Viitorul Soldanu 16 p.
14.Gloria Valea Argovei 9 p. (s-a retras)

Seria Est
1.Phoenix Ulmu 56 puncte
2.Venus Independenţa 52 p.
3.Steaua Lehliu 41 p.
4.Victoria Lehliu 41 p.
5.Spicul Roseţi 40 p.
6.Dunărea Ciocăneşti 33 p.
7.Dunărea Grădiştea 31 p.
8.Unirea Dragalina 23 p.
9.Rapid Gălăţui 22 p.
10.Agricola Borcea 22 p.
11.Dor Mărunt 21 p.
12.Avântul Pietroiu 18 p.
13.Conpet 17 p.
14.Speranţa Plumbuita* 7 p.
*-echipă exclusă din campionat.

Etapa a XXII-a, 11 aprilie ora 16:00

Seria Vest
Gloria Fundeni – Progresul Fundulea
CS Curcani – Victoria Chirnogi
FP Gălbinași – Fortuna Tămădău
Viitorul Soldanu – Unirea Spanțov
CS Budesti – Steaua Radovanu
Dinamo Sărulești – Rapid Ulmeni
Voința Nana – va sta.

Seria Est
Spicul Roseți – Rapid Gălățui
Dunărea Grădiștea – Avântul Pietroiu
Venus Independența – Agricola Borcea
Victoria Lehliu – Dor Mărunt
Conpet – Dunărea Ciocănești
Phoenix Ulmu – Steaua Lehliu
Unirea Dragalina – va sta.