Trupa Alizee din Olteniţa pe scena din Tutrakan

Echipa de dansuri Alizee condusă de Daniela Durneac împreună cu directorul Clubului Elevilor Olteniţa prof. Mirela Constantin, au participat la Sărbătoarea Floriilor din Bulgaria, la Tutrakan. Clubul Elevilor a primit invitaţie de participare din partea conducerii Casei de Cultură din Tutrakan. Primarul din Tutrakan a declarat echipei din Olteniţa, prezentă la acest eveniment, că parteneriatul dintre primăriile Olteniţa şi Tutrakan a generat variate avantaje în relaţiile dintre români şi bulgari. Directoarea Clubului Elevilor, ing. Mirela Constantin a declarat că prin Casa de Cultură vor veni la Olteniţa 40 de copii, care vor dansa în faţa primăriei Olteniţa, în semn de apreciere pentru cooperarea româno-bulgară. La această aniversare au participat invitaţi dansatori din 14 comune învecinate localităţii Tutrakan. Elevii olteniţeni au primit medalii şi diplome de participare dar şi un trofeu din partea bulgarilor din Tutrakan. Fetele trupei Alizee au prezentat o suită de dansuri populare româneşti, o fantezie coregrafică şi un dans spaniol cu care au şi încheiat spectacolul. Sărbătoarea Floriilor se află la cea de-a 50-a aniversare şi are un caracter mai mult folcloric. Trupa Alizee a fost invitată anul trecut de Clubul Elevului din Tutrakan la un festival al caiselor, care s-a desfăşurat în vară.

Comentarii

  1. KAMI spune:

    FELICITARI ECHIPEI DE DANSURI SI PROFESOARELOR!SE VAD REZULTATELE MUNCII TUTUROR CELOR DE LA „CLUBUL ELEVULUI”!ESTE BINE CA PRIMARIA SE IMPLICA SI IN ASTFEL DE ACTIVITATI!SUCCES !

  2. Carmen spune:

    foarte frumos….Felicitari fetelor!

  3. Mihai Mihaela spune:

    felicitari!!!!!!!

  4. Till spune:

    Felicitari echipei si Profesoarei, fetele au fost extraordinare, sa le vedem cat mai des in lumina ochilor!

  5. Mia spune:

    Frumos!Felicitari!Mi-a placut 😛

  6. Stefi spune:

    Fetele a jucat foarte frumos si a castigat aplauzile publicul de la orasul Tutracan.Ne-am bucurat toti din toata inima si le asteptam din nou cu mare placere.Felicitari pentru formaciq „Alizee” si coreografa Daniela Durneac.

  7. 90210aca spune:

    felicitari!!!!ffff frumos!ma bucur ca traditia continua si dna Daniela se ocupa in continuare de fete…bafta mt in continuare!!!

  8. Coco spune:

    Ca simpatice mai sunteti voi „iubitelor pretioase” :X:X:X !!!

  9. andreyusha spune:

    bv fetelor!stiu cat munciti si cate premi ati luat si trofee!bv!

  10. Cristiana Ursu spune:

    wow…ft frumos :X bv