Festivalul Concurs Internaţional de Interpretare Pian “Micul virtuoz” a premiat şi copii din Olteniţa, de la Clubul Elevilor. Fiecare din cei 4 copii participanţi, a obţinut câte un premiu, însoţit de o cupă, medalii, diplome şi pungi cu jucării. Concurenţii olteniţeni au fost: Munteanu Horia Ştefan de 8 ani care a câştigat premiul I, Ispas Cristina de 9 ani cu locul II, Uşurelu Denisa Georgiana de 11 ani a obţinut locul III, iar Samara Thea Maria de 9 ani s-a clasat pe locul III. Concursul s-a desfăşurat pe an de studiu al pianului şi pe categorii de vârstă: 7-10 ani şi 11-14 ani. De asemenea, la concurs au participat şi elevi preşcolari cu vârstele cuprinse între 5 şi 6 ani. Concurenţii au interpretat două piese din repertoriul clasic universal. Juriul a fost alcătuit din profesori universitari şi specialişti în domeniu din ţară şi străinătate. “Juriul a fost deosebit de exigent, începând cu preşedintele – prof. univ. dr. Gabriela Munteanu, până la membrii săi, specialişti în arta interpretativă a muzicii, sau pedagogie. Copiii au avut concurenţi puternici, competiţia le-a demonstrat calităţile prin premiile obţinute. Au avut emoţii, dar asta nu i-a copleşit foarte tare şi au reuşit să treacă acest prag. Au fost nişte luptători, s-au gândit acolo pe scenă numai la ceea ce au de interpretat. Nu le-a fost deloc simplu să interpreteze în faţa unui juriu internaţional, dar au demonstrat că se poate. Atunci când vrei totul este posibil.” declară îndrumătorul copiilor, prof. Florina Suzeanu. Aceasta a primit o diplomă de excelenţă pentru merite deosebite în descoperirea, pregătirea, promovarea, încurajarea copiilor şi elevilor în domeniul artei pianistice. Directorul Clubului Elevilor, ing. Mirela Constantin, este cea care s-a implicat foarte mult în ducerea la bun sfârşit a participării copiilor din Olteniţa, la această competiţie internaţională.
Horia Munteanu a interpretat “Ave Maria” de Johann Sebastian Bach şi “Comediantul” de Scott Joplin
Cristina Ispas a interpretat “Sonatina în sol major” de Muzio Clementi şi “Cântec napolitan” de Piotr Ilici Tchaicovski
Thea Samara a interpretat “Fur Elise” de Ludwig van Beethoven şi “Menuet” de Joseph Haydn
Denisa Uşurelu a interpretat “Marş turc” de Wolfgang Amadeus Mozart şi “Fur Elise” de Ludwig van Beethoven
Festivalul concurs international de interpretare – pian “Micul virtuoz”, se află la a treia ediţie. Competiţia s-a desfăşurat sâmbătă, 16 mai la sala Arcub din Bucureşti. Tot sâmbătă s-a desfăşurat în aceeaşi locaţie şi Simpozionul internaţional – secţiunea postere “Muzica şi dansul între clasic şi modern”. Acţiunile de la Sala Arcub au fost organizate prin profesorii Claudia Ivan şi Mariana Ivan de la Universitatea Naţională de Arte.
În competiţie au intrat copii şi elevi din nouă ţări şi 25 de judeţe din România, copii care studiază pianul ca activitate extraşcolară. Cei patru mici virtuozi din Olteniţa au interpretat întreg judeţul Călăraşi

*imagini video furnizate de parintii copiilor