Spicul Roseti – CS Curcani : 2-1

Sambata a avut loc etapa cu numarul unu a play-offului judetean. Aceasta prima runda a turneului programa meciuri in care favoritele nu ar fi trebuit sa aiba mari probleme cu echipe care la inceputul campionatului nu sperau nici in cele mai frumoase vise la o clasare intre primele patru din serie. Si totusi, la Roseti , buturuga mica a rasturnat carul mare. Cs Curcani s-a impiedicat la start, nu a aratat nimic si a lasat impresia unei echipe fara echilibru, firave in toate compartimentele si care, de acum, nu mai sperie pe nimeni.
Meciul de la Roseti, dintre Spicul si CS Curcani, a inceput la ora 18:00 si a fost condus la centru de George Coman, ajutat la cele doua linii de Lucian Barzoaga si Vasilica Ruse. Stiind ca matematic mai are sanse pentru a ajunge la baraj, echipa gazda incepe mai hotarata meciul si trece de doua ori, in primele 15 minute, pe langa deschiderea scorului. Temperatura ridicata isi pune amprenta pe evolutia ambelor echipe, spectaculozitatea lipsind cu desavarsie in prima repriza. De alftel, golul marcat de Cs Curcani in minutul 42 a venit in urma unui sut direct din lovitura libera, executat de Ionel Bold. Baietii lui Marius Paun revin rapid in joc si egaleaza imediat dupa pauza, in minutul 50, prin Valentin Anghel. Jucatorul Spicului impinge mingea in plasa din 2 metri, in urma unei centrari venite dintr-o faza fixa. Fara Gabi Bocancea si Iulian Chites, accidentati, Cs Curcani nu reuseste sa gaseasca drumul spre poarta gazdelor si prefera sa “bubuie” majoritatea baloanelor in cealalta jumatate a terenului, fara o adresa exacta insa. Curcani ramane fara portarul titular, care iese accidentat la mijlocul reprizei secunde si este inlocuit de unul dintre jucatorii de camp. Spicul Roseti prinde curaj si incepe sa trimita din ce in ce mai multe suturi spre  poarta oaspetilor. Golul victoriei pentru gazde vine in minutul doi al prelungirilor, cand Nicusor Postu trimite din doi metri in plasa pentru 3 puncte care o duce pe Spicul Roseti pe locul 5 in clasamentul play-offului. Cs Curcani dezamageste dar pastreaza in continuare sanse reale la locul 1, cel care duce la barajul pentru liga a treia.

Phoenix Ulmu – FP Galbinasi : 2-1

Cotata ca marea favorita la promovare, Phoenix Ulmu a tratat cu superficialitate meciul cu Fotbal Plus Galbinasi si era sa o ‘incaseze’ chiar in fata propriilor spectatori. Oaspetii au inscris primii, insa determinarea lui Catana si inspiratia lui “Leaţă” fac ca Phoenix sa evite rusinea si sa reuseasca sa intoarca scorul in favoarea lor. 2-1, Ulmu se distanteaza la 4 puncte in fruntea clasamentului si se pregateste de meciul de sambata viitoare de la Fundulea. “Fotbal Plus”  isi cam ia adio de la baraj dar ramane cu admiratia spectatorilor dar si a telespectatorilor showului sportiv “Banca De Rezerve” difuzata de GSP TV , Galbinasi  facand subiectul uneia dintre emisiuni.

Victoria Lehliu – Progresul Fundulea : 2-1

Victoria  castiga cele trei puncte copiind scenariul din meciul cu Ulmu. Oaspetii inscriu primii, insa  Lehliu obtine victoria cu doua goluri marcate la un interval de 10 minute. Asteptam cu nerabdare meciul de sambata de la Nana. Va reusi oare Dumitrascuta sa modifice  scenariul dupa propriul plac?

Venus Independenta – Vointa Nana : 1 – 0

Experienta  a fost factorul determinant in victoria reusita acasa de Venus in fata bucurestenilor  UNDER 20 ce reprezinta Vointa Nana. “Am fost loviti si amenintati” se plang jucatorii Vointei,  care arunca acest insucces pe seama lipsei de fairplay a gazdelor dar si a nesansei. In runda secunda, Venus joaca la Curcani iar Nana intalneste acasa pe Victoria Lehliu, meciuri de la care “OLTENITEANUL.RO” va va oferi imagini video.

Clasament
1. Phoenix Ulmu – 16 puncte
2. CS Curcani – 12
3. Victoria Lehliu – 12
4. Venus Independenta – 10
5. Spicul Roseti – 8
6. Vointa Nana – 7
7. Progresul Fundulea – 7
8. FP Galbinasi – 7

Etapa a II-a, 23 mai, ora 18:00

FP Galbinasi – Spicul Roseti
Vointa Nana – Victoria Lehliu
CS Curcani – Venus Independenta
Progresul Fundulea – Phoenix Ulmu