Turneu Play Off Liga IV Etapa 2 – Rezultate

Cs Curcani – Venus Independenta 0-1

Adio, Curcani!

Răzvan Pârnac
In etapa a II-a a play-off-ului judetean, CS Curcani a primit vizita celor de la Venus Independenta. Caldura excesiva si-a pus amprenta asupra jocului. Curcanenii au inceput meciul mai bine, dominandu-si adversarii, dar nu au reusit sa concretizeze posesia, avand putine sanse clare de gol. Pe de cealalta parte, Venus Independenta a absorbit foarte bine presiunea, si au reusit sa surprinda gazdele prin cateva contraatacuri taioase. Prima repriza s-a incheiat la egalitate, un rezultat care nu ar fi multumit niciuna dintre tabere.
A doua repriza s-a desfasurat dupa aceleasi coordonate, CS Curcani amenintand deseori poarta, avand chiar si o bara in minutul 63.
Deschiderea de scor o reuseste echipa din seria Est. In minutul 76, Venus beneficiaza de o lovitura libera de la 25 de metri, portarul scapa mingea in fata, iar aceasta este trimisa in plasa de un jucator de la Independenta. Nici chiar intrarea lui Iulian Chites, unul dintre principalii marcatori, nu a revigorat atacul celor din Curcani, astfel ca scorul ramane neschimbat.
Infrangere pentru liderul seriei Vest, care spune adio viselor de a accede la barajul pentru promovarea in Liga III.

Vointa Nana – Victoria Lehliu 1-2

Greu cu juniorii

Marius Dociu
La patru puncte de liderul Phoenix, Victoria Lehliu venea la Nana doar cu gandul la victorie. O infrangere ii compromitea echipei antrenate de Liviu Cucu orice sansa de a mai ajunge la barajul pentru Liga a IIIa. Cu toate atu-urile in teren, Victoria incepe mai hotarata si trece de 3 ori pe langa deschiderea scorului in debutul partidei. Destul de timorati, juniorii lui Dumitrascuta se dezmeticesc cu greu si in minutul 7 primesc gol in urma unui lovituri de la 11 metri acordate meritoriu oaspetilor de catre centralul Dan Costin. Desi putin depasiti de acest nivel, tinerii de 16-19 ani ai formatiei din Nana, dau replici neasteptat de bune si trec si ei in doua randuri pe langa egalare. Apararea gazdelor mai cedeaza o data, si in minutul 35 Lehliu majoreaza scorul la 2-0!

In repriza secunda oaspetii nu mai forteaza “motoarele”, preferand jocul de posesie si asteptare. Fotbalistii Vointei speculeaza momentul de apatie al adversarilor si reduc din diferenta in minutul 66. Lehliu mai putea inscrie de cel putin doua ori, insa Emilian Stoica, omul meciului, nu a reusit, singur cu portarul, sa fructifice ocaziile pe care le-a avut. Nu mira pe nimeni un rezultat de egalitate, determinarea pustilor bucuresteni din finalul meciului putea consemna surpriza si lasa afara din ecuatia play-offului echipa din Lehliu Gara. Ultimul fluier al olteniteanului Dan Costin aduce trei puncte echipei Victoria Lehliu, care etapa viitoare va da piept acasa cu Cs Curcani, in timp ce Nana joaca la Ulmu, in meciul care poate desemna campioana judetului. Intrebat de ce a introdus echipa de juniori in acest meci, anternorul echipei Vointa Nana, Ionel Dumitrascuta ne-a declarat ca decizia a fost luata de patronul echipei, suparat pe prima echipa din cauza infrangerii din etapa precedenta si implicit, a ratarii obiectivului. Singurul aspect pozitiv remarcat de antrenor a fost faptul ca tinerii jucatori se vor “cali” pentru meciul de la Calarasi, finala judeteana la juniori , pe care Vointa o va disputa impotriva Independentei.

Progresul Fundulea – Phoenix Ulmu 0-1

FP Galbinasi – Spicul Roseti 2-1

Clasament
1. Phoenix Ulmu – 19 puncte
2. Victoria Lehliu – 15
3. Venus Independenta – 13
4. CS Curcani – 12
5. FP Galbinasi – 10
6. Spicul Roseti – 8
7. Vointa Nana – 7
8. Progresul Fundulea – 7

Etapa III – 30 MAI ora 18:00

Phoenix Ulmu – Vointa Nana
Venus Independenta – FP Galbinasi
Spicul Roseti – Progresul Fundulea
Victoria Lehliu – Cs Curcani