TRANSMISIE LIVE AICI ! ORA 17:30

Miercuri, 17 iunie, ora 17.30 www.olteniteanul.ro va transmite LIVE audio si text, meciul de promovare in Liga a III-a de la Giurgiu, dintre campioana judetului Calarasi PHOENIX ULMU si Viscofil Popesti-Leordeni.

Pronostic?

Crezi ca va reusi campioana noastra judeteana sa treaca de Viscofil? Va ajunge Phoenix in liga 3 sau se va face de ras precum Gradistea (nr baraj 2008) ? COMENTEAZA!

Adrian Cristea este optimist

Adrian Cristea, antrenorul echipei Phoenix Ulmu, se declara optimist in ceea ce priveste sansele de calificare in liga a IIIa. Profesorul a mai spus ca este constient de valoarea echipei din Ilfov, insa in meciul de baraj de la Giurgiu ambele echipe pleaca cu sanse egale. -vezi video-

Viscofil vrea in liga 1 !

Negoiţă va investi peste 10 milioane de euro pentru a promova cu Viscofil în Liga I

Ionuţ Negoiţă, omul de 400 de milioane de euro a preluat Viscofil Popeşti-Leordeni, echipă care se află pe locul patru în Liga a 4-a. Negoiţă visează la ziua în care Viscofil se va bate pentru titlu cu Steaua, Dinamo, Rapid şi CFR.

“Îmi place să construiesc de la zero şi vreau ca această echipă să o duc în 4-5 ani în prima divizie”, a declarat Ionuţ Negoiţă.

Negoiţă are planuri mari cu baza de peste 4 hectare a celor de la Popeşti-Leordeni.

“Vreau să fac un centru de copii şi juniori, un centru de formare care să creeze talente peste ani”, a afirmat Negoiţă.
sursa : Realitatea TV

VISCOFIL, echipa oraşului în care se nasc legende

Nu numai fotbalul mare stârneşte pasiuni. Undeva în apropierea Capitalei, într-o localitate de câteva mii de locuitori, jocul cu balonul rotund este la loc de cinste. Popeşti-Leordeni înseamnă mult pentru fotbalul de la noi, este locul natal al legendarului Florentin Petre. Popeşti-Leordeni are, de puţin timp, echipă cu ambiţii mari. Pas cu pas, vrea să atingă înălţimile.

Maidanul Popeşti-Leordenilor este locul unde, cu mai bine de 30 de ani în urmă, a bătut mingea pentru prima oară Florentin Petre, jucător emblematic pentru Dinamo şi naţionala noastră. La doi paşi de Bucureşti, fotbalul pare a avea viitorul asigurat de acum încolo. Necunoscută până acum, AS Viscofil vrea să scoată capul din anonimat. Sponsori generoşi declară ambiţii mari pentru micuţa echipă din Popeşti-Leordeni. Primul obiectiv, promovarea în Liga III, aşa cum anunţă omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, patronul firmei care deţine gruparea. Pentru moment, nimic nu pare a se fi schimbat. Stadionul este înconjurat de o zonă pitorească, unde o văcuţă paşte liniştită. În apropiere, un grup de localnici discută aprins despre „marele derby”, jocul de mâine dintre Viscofil (loc 5, cu un meci mai puţin disputat) şi FC Domneşti. Importanţa jocului este cu atât mai mare cu cât Domneştiul este pe 2, la un punct de liderul Lindab Ştefăneşti.

Miza, pe tineri

La antrenament se trage tare, nu se stă o clipă, toată lumea e concentrată şi cu gândul la meciul de sâmbătă. „Noi avem o echipă tânără, media de vârstă este de 21-22 de ani, pentru că ne gândim şi la viitor. Dacă reuşim promovarea, este important să avem jucători care să ducă greul mai departe, dar care să fie sudaţi şi ca echipă. Cei de la Domneşti au fotbalişti aşa-zis mai în vârstă, care au depăşit 30 de ani, şi, chiar dacă au mai multă experienţă, noi avem de partea noastră tinereţea şi dorinţa de afirmare. Sper să-i batem cu aceste arme”, a spus, încrezător, antrenorul principal, Aurel Ungureanu.

Tinereţea se îmbină cu experienţa

Unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai lui Viscofil este portarul, în vârstă de 29 de ani, Aurel Ionescu. „Am evoluat în multe meciuri în eşalonul secund, iar la vârsta mea se poate spune că am acumulat ceva experienţă. La Viscofil am venit din iarnă, ca să fac performanţă. Se doreşte promovarea în fiecare an, aşa că voi rămâne aici, ca să ajut şi eu echipa”, a spus goalkeeperul. Căpitanul echipei, mijlocaşul de 29 de ani George Tudor, este cel mai vechi component al formaţiei, la polul opus aflându-se atacanţii care sunt comparaţi cu fraţii Costea de la Craiova, golgheterul Valentin Alexandru, 18 ani (12 goluri), şi fratele lui de 22 de ani, Ştefan Alexandru (10 goluri).

Se speră în recuperarea „Jokerului”

Descoperit de antrenorul Ioan Sdrobiş la un trial al lui Dinamo, coordonatorul de joc al lui Viscofil, Mihai Cătălin, a fost luat de „Părintele” la Unirea Urziceni. „Am fost singurul care am fost luat de antrenorul Sdrobiş. Nea Tică Dănilescu ar fi vrut să mă oprească la Dinamo, însă până la urmă am ajuns la Unirea Urziceni, unde am lucrat şi cu actualul antrenor, Dan Petrescu”, povesteşte cel căruia colegii îi spun „Jokerul”. O accidentare l-a ţinut pe tuşă aproape două săptămâni, însă a reluat antrenamentele şi speră să joace contra celor de la Domneşti. „Am fost accidentat, dar acum mă simt bine. Sper să intru şi să-mi ajut echipa, pentru că avem nevoie de victorie, ca să sperăm la play-off”, a adăugat tânărul mijlocaş de 20 de ani, care îşi doreşte să calce pe urmele lui Florentin Petre şi să confirme că Popeşti-Leordeniul poate fi în continuare o pistă de lansare pentru viitoarele legende ale fotbalului românesc.
sursa: Ziarul Ring

Istoria romantata a Viscofilului

In Popesti Leordeni, spre deosebire de alte zari, fotbalul n-a apus si nici nu o va face vreodata. Iubirea neconditionata pentru fotbal a localnicilor face legea intr-un orasel de la marginea Capitalei. Echipa din Popesti, ocupanta locului patru in Liga a-4-a, doreste sa promoveze in esalonul trei, avand in spate un sponsor serios : Fratii Negoita.

Infiintata in anul 1958 de muncitorii fostei fabrici de textile Viscofil, echipa a reusit sa reziste sistemului comunist si deselor sicane din partea autoritatilor locale. Stadionul are o capacitate de 3000 de locuri, tribunele fiind asezate pe lateral.
In anii ’80 echipa a reusit sa patrunda pana in saisprezecimile Cupei Romaniei, unde au fost infranti pe teren propriu de Craiova lui Cartu si Silviu Lung. ” Ce meci am avut atunci cu oltenii. Ne-au batut cu doi la unu, iar eu am fost rezerva de portar. Tribunele erau umplute pana la refuz de bulgarii care locuiesc in zona. Ce atmosfera de meci mare a fost atunci! Toti stiau ca atunci cand joaca cu “bulgarii”, n-au nici o sansa. Inainte de acel meci am facut o poza pe care si acum o am inramata!”, mi-a marturistit Francisc David sau “Il Dio”, fostul portar la “Viscozei”, asa cum era alintata de proprii ei fani.
Anii ‘90 au insemnat o perioada tulbure pentru club. Comasarea cu Anticorozivul Bucuresti in 1995 si preluarea echipei de catre Florescu Florin (AS Francesca) in 1998, au fost doua decizii pripite, cel putin asa sustin fanii. Desi echipa a jucat in acei ani in al treilea esalon, identitatea echipei s-a pierdut. Jucatorii locali au fost indepartati, in locul lor sosind jucatori din Bucuresti si din provincie. Gabriel Caramarin, Stanica Mihai(Armatura Zalau, divizia B) si Nana Falemi sunt jucatorii cei mai cunoscuti care au evoluat pentru echipa Popestiului in istoria ei moderna.
Ultimii opt ani au insemnat exilul in Liga a patra. Dupa plecarea lui Florescu Florin, echipa n-a mai reusit promovarea desi valoarea jucatorilor si baza sportiva impuneau obiective marete.
Formatia actuala este alcatuita din fotbalisti proveniti de la Centrul de Juniori si din “stranierii” de la Bucuresti. De aproximativ trei ani, Primaria locala se implica in limita fondurilor disponibile iar lucrul acesta se vede. Clubul a reusit clasari fruntase in ultimii ani, totul culminand cu pierderea barajului pentru divizia C contra celor de la Tarlungeni. Anul acesta echipa lupta pentru promovare cu echipe precum Domnesti -la care evolueaza Ionut Voicu, dublu campion cu Rapid-, Tunari si Corbeanca.
Ultimul meci disputat acasa a fost derby-ul seriei, impotriva celor de la Domnesti, castigat de amfitrioni cu 2-1. In tribune au fost in jur de 500 de spectatori, orasul are aproximativ 3000 de familii, semn ca odata cu indreptatea atentiei sponsorilor spre club, visul Diviziei C este din ce in ce mai aproape sa se implineasca.

In Popesti, dragostea pentru fotbal a ramas aceeasi. Batrani, copii si tineri, vin sambata de sambata sa urmareasca evolutia favoritilor fara sa ceara nimic in schimb. La final, indiferent de rezultat, se aplauda si se incurajeaza echipa. Faptul ca fotbalul este la el acasa in aceasta comuna Ilfoveana da de gandit unor distinse personalitati din conducerea Asociatiei Judetene de Fotbal sau unor oameni opulenti pentru care notorietatea a devenit o religie. Pentru locuitorii Popestiului, fotbalul este precum Biblia pentru credinciosi. Religie in stare pura!
sursa: Marius Francisc