La încheierea contractelor individuale de muncă, acestea trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, cel puţin elementele prevăzute în modelul-cadru.
Elementele cantitative ale contractului individual de muncă (CIM) sunt stabilite prin negocierea liberă dintre părţi, avându-se în vedere reglementările legale.
Codul muncii prevede că stipularea în CIM a unor clauze contrare dispoziţiilor legale – de exemplu, încheierea contractului pe durată determinată în alte cazuri decât cele limitativ prevăzute de lege – constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 de lei la 5.000 de lei (art. 276 alin. (1) lit. d)). Pe lângă această sancţiune contravenţională, clauzele respective se vor considera nescrise, ceea ce înseamnă că, în locul lor, se vor aplica dispoziţiile legii. Angajatorii privaţi prevăzuţi de art. 8 din Legea nr. 130/1999, modificată şi completată, privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă au obligaţia înregistrării contractelor individuale de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Termenul de înregistrare a contractelor este de 20 de zile şi curge de la data încheierii contractului. Actele privind executarea, suspendarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă se depun la ITM în termen de 5 zile de la perfectarea acestora. Neînregistrarea contractelor sau nedepunerea la ITM a actelor privind modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă în termenul legal se sancţionează cu amendă între 3.000 lei şi 6.000 lei.
Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, există obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale ce urmează a fi stipulate sau modificate în contract. Potrivit art. 27 din Codul muncii, o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci. Nerespectarea acestei dispoziţii atrage nulitatea contractului individual de muncă.