La Clubul Elevilor nu este vacanţă

Clubul Copiilor din municipiul Olteniţa va avea activitate pe toată perioada vacanţei. Activitatea privind educaţia extraşcolară şi recreativă va fi reflectată prin expoziţii de pictură şi artă fotografică (digitală), realizată în holul clubului. Vor fi expuse lucrări realizate de elevi, premiate la concursurile ce au avut loc în acest an sau anii trecuţi.

Elevii clubului pot participa la diferite acţiuni culturale. „La cercul de muzică elevii pot exersa în fiecare zi, cei înscrişi la cerc pot cânta la instrumente, la cercul de pictură doamna Cati Mitran pregăteşte copiii pentru Olimpiada Meşteşugurilor de la Sibiu, vom face drumeţii în jurul oraşului, excursii în mijlocul naturii în zonele din jurul Olteniţei. Vom participa la Serbările Soarelui la Călăraşi cu elevii pasionaţi de sport.” declară prof. Mirela Constantin, director al Clubului Elevilor Olteniţa. Viitorii „artişti fotografi” vor putea realiza diferite fotoreportaje în această perioadă de vacanţă şcolară, iar sportivii se vor putea antrena pe terenul de sport al Grupului Şcolar „Nicolae Bălcescu”, până la amenajarea terenului sportiv al clubului. De asemenea, pasionaţii de karting vor putea exersa în curtea clubului. „Aşteptăm Ziua Marinei, vom continua vizitele în Bulgaria şi vom primi vizitatori de acolo în cadrul parteneriatului încheiat între liceul „Bălcescu” şi Clubul Elevilor Olteniţa şi liceul „Hristo Botev” şi Casa de Cultură din Tutrakan. În cadrul acestui parteneriat se vor desfăşura ample activităţi cultural-sportive.

Cercul de dans aşteaptă pasionaţii de dans, cine vrea poate participa la desene pe asfalt, copiii pot avea acces la calculator, pot picta liber, viziona filme şi de asemenea sunt bineveniţi la cercul de limba engleză. De asemenea, mai nou se poate juca tenis de masă. Pentru acest sport am făcut câteva amenajări. Cercurile care sunt înscrise în diverse acţiuni în ţară se pregătesc pentru evenimente, iar celelalte îşi aşteaptă copiii.” mai spune Mirela Constantin.

Comentarii

  1. rey_mariano spune:

    ESTE INTRADEVAR UN LUCRU BUN PENTRU CEI MICI PE PERIOADA VACANTEI DE VARA, PENTRU A-SI PETRECE TIMPUL LIBER NU NUMAI IN FATA CALCULATOARELOR, SI TOTODATA DE A INVATA SI ALTE LUCRURI NOI, POATE FOLOSITOARE PENTRU UNII DINTRE EI IN VIATA! O NOUA OCUPATIE. SUCCES!

  2. sabina spune:

    frumos:X

  3. Mihai Mihaela spune:

    copiii frumosi, talentati, pasionati si-n vacanta d act.extrscolare,bv:)

  4. Mihai Ceauşu spune:

    Invatati, invatati, poate schimbam tara 😉

  5. daca aveti bunavointa sa va duceti la club sii vara atunci facet_o