Se spune că lui Gheorghe Vânătoru* îi plăcea să lucreze cu modelul în faţă, fie că era vorba de natura umană sau vegetală. Fiind un iubitor al tematicii peisagistice şi al nudului, al compoziţiei de interior şi al scenelor plastice care ar fi putut să exalte cuceririle moderne ale arte, pictorul s-a remarcat prin insistenţa asupra naturilor statice cu flori tratate în maniera ciucurenciană a exprimării unui gând şi implicit a accentului pus pe forma constituită din culoare, dar sintetizând şi direcţia profesorului său Gheorghe Petraşcu, de la care a esenţializat materia grea a coloritului. Subiectul plastic este la Vânătoru mai presus de raţiunea desenului şi a oricărui tip de constrângere formală. Trăirea autentică a unei stări pe care o percepe în faţa obiectelor transformate din elemente obişnuite în structura amorfă a albastrului misterios apărut parcă din străfundurile lumii, conferă tratării imaginii o tentă lirică, o strălucire aparte a tonalităţilor din structurile ce înconjoară florile şi fructele tablourilor expuse la Muzeul de Artă din Constanaţa sau la Muzeul Naţional de Artă al României. Pasta aşezată cu cuţitul sau pensula, senzorialitatea care derivă de aici în micile reliefuri de materie sobră, denotă lucrărilor sale aerul capodoperei, în care frumosul se etalează ca referinţă a fragmentelor compoziţionale.
Tablourile artistului se remarcă prin alăturarea albastrului şi a verdelui cu accente de oranj în straturile unei culorii dense, de o picturalitate epatantă şi de o sinteză monumentală a părţilor care întregesc universul obiectual al lui Vânătoru.
Prima expoziţia personală a artistului a avut loc în capitală, dramaturgul Eugen Ionesco menţionând în anul 1932, într-o cronică, posibilitatea devenirii acestui nume o speranţă a picturii româneşti, remarcând în acelaşi timp, modernitatea culorii şi atmosfera unitară a compoziţiilor, pe care tânărul pictor le aborda într-un mod personal.
Prezenţa sa în „Enciclopedia artiştilor români contemporani” semnată de Alexandru Cebuc, Vasile Florea şi Negoiţă Lăptoiu, evocă demersul unei biografii artistice aparte, care îi rezervă un loc binemeritat printre plasticienii de marcă ai celei de a doua jumătăţi a sec.XX. Opiniile critice ale lui Dan Grigorescu şi Vasile Florea, lista expoziţiilor personale care i-au încununat demersul creator, dar şi numele altor mari cunoscători în materie, precum Amelia Pavel, Petru Comarnescu, Marin Mihalache, C.R.Constantinescu, Argintescu-Amza, Radu Ionescu, etc demonstrează implicarea, dar şi succesul tacit al operelor sale în lumea atât de alambicată a picturii. Volumele “Pictura Românească” şi “Arta modernă şi contemporană” a aruncat o privire atentă asupra modalităţilor de lucru pe care le prefera plasticianul.
„Coloritul lui Vănătoru în general şi mai ales renumitele sale cobalturi ne conduc cu adevărat într-o lume stranie lipsită parcă de atmosferă, într-o lume vitrificată, construită dintr-o materie minerală grea, ca a lui Petraşcu cu care dealtmiteri a fost asemuit, el folosind o tehnică de ampatare puternică, de unde şi factura foarte picturală a pânzelor sale”.
Autorul capitolului de pictură din volumul abia menţionat, vorbeşte despre originalitatea lui Gheorghe Vânătoru, afirmaţie care nu este puţin lucru în peisajul artistic al celei de a doua jumătăţi a sec. XX.
Născut la Olteniţa pe data de 19 aprilie 1908 şi dispărut la Bucureşti pe 20 iulie 1983, acesta a fost preocupat de domeniul cultural încă din perioada liceului când a înfiinţat o asociaţie culturală, în paralel ocupându-se de redactarea revistei „Mai multă lumină”, dar colaborând şi cu versuri la revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi. Plecând din Olteniţa, ultimul an de liceu îl termină în capitală unde va urma şi Academia de Arte Frumoase în intervalul 1929-1934 la clasa profesorilor Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Francisc Şirato, C.Vlădescu. Copiile după maeştrii picturii româneşti de până la acea dată şi frecventarea Pinacotecii bucureştene, i-au întregit orizontul cunoştinţelor asupra posibilităţilor de exprimare plastică de până la el.
În oraşul Olteniţa, Alexandru Velescu şi Miron Ene sunt posesorii unor opere semnate de Gheorghe Vănătoru.
* Numele adevărat al artistului era Gheorghe N. Gheorghe, Vânătoru fiind porecla tatălui său.
Ana Amelia Dincă, muzeograf
Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa
sincer am trecut si eu prin scoala ,si in OLTENITA m-am nascut, si deasemeni aici am urmat scoala gimnaziala, dar de acest pictor necunoscut nu am auzit, si niciodata nu mi s-a vorbit sau povestit vreo data pe bancile scolii de catre nici un profesor! pictor ca pictor , dar cred ca mai mult merit l-ar putea avea domnul profesor de istorie HOCIOTA, de care am auzit si il stim cu totii! cand iti povestea o lectie , deja incepeai sa visezi, te simteai de parca erai la TELEENCICLOPEDIA de pe TVR !bun si foarte bun dascal. unii prea au har ceresc si nu apar nicaieri, si altii ,precum acest necunoscut de nimeni de pe la noi ca pictor, apare cu laude neconcretizate! interesant… pentru unii , poate , dar pentru majoritatea dintre noi, nu cred ca ar avea vreo valoare sentimentala acest incondeiat pictor ! APROPO: 22 :7 CE REPREZINTA DE FAPT ? AVIZ MATEMATICIENILOR ?!
foarte bine ce faceti,toti oltenitenii ne mandrim sa stim ca orasul nostru a dat si valori,dar asa cum spune si rey mariano pe cei contemporani de ce nu-i remarcati?asteptati sa moara ca sa spune-ti si de ei ceva?
Ne mandrim cu astfel de oameni, foarte bine k prin intermediul acestui site ii faceti cunoscuti pe oamenii cu valoare.
Bravo lui!