Leagănul vieţii şi al morţii aduce eternitatea

Am invatat…

de Octavian Paler

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pese.
…Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca
15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot
altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor,
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca oricum ai taia,
Orice lucru are doua fete.

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte.
…Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat,
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
…Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand,
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
…Am invatat ca indiderent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea.
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
…Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede…
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc,
Ca sa pot sa fiu iubit.

Dumnezeu a imbratisat-o  miercuri,16 septembrie, ora 14:30. Procesiunea de inmormantare va avea loc joi, 17 septembrie , la ora 13:00.

Nu de moarte mi-este frică,
ci de veşnicia ei! (Tudor Arghezi)

Moarte…viaţă…moarte…viaţă…leagănul ce ne aduce şi ne duce. Iar miezul lor ne copleşeşte pe toţi.
La o privire mai lucidă şi atentă se ştie că e bine să plecăm după noi doar cu cele bune şi sfinte.
Venim pe lume fără să ştim când şi cum iar bucuria este uriaşă, pentru ca atunci când plecăm să lăsăm urme atât de adânci, pentru ca noi să ne ridicăm la cerul aşa albastru.
Corina este prietena mea şi va rămâne veşnic. Cea mai chinuitoare şi nemiloasă boală o ia dintre noi.
Nu credeam că un om poate suferi aşa mult şi cu toate astea să poată face faţă durerilor cu aşa seninătate şi să râdă atât de mult. Este prietena noastră, a celor care am iubit-omult prea mult. Medicii s-au mirat de frumuseţea ei sufletească, au crezut că aşa om nici nu există şi că de fapt e un înger printre noi.

La 38 de ani sufletul ei s-a mântuit. Credinţa ei în Dumnezeu şi sfinţi ne uluia pe toţi, dar mai ales filozofia ei de viaţă şi cum vorbea despre moarte, ca parte din viaţă. M-am bucurat că există şi că este prietena mea. Am învăţat multe împreună, am lucrat împreună, am râs împreună, am plâns împreună şi nu cred că există durere mai mare să pierzi un OM.
Şi nu există durere mai mare să pierzi o soră sau un frate, dar cea mai mare durere este să-ţi vezi copilul cum se chinuie în ghearele unei boli nemiloase şi în faţa căreia să nu poţi face nimic. Durerea lăsată de destinul tău în sufletul meu m-a făcut să reiau vechiul gând devenit aforism-acela că viaţa e foarte nedreaptă şi mai ales cu oamenii buni şi drepţi. Şi pentru că asta nu ne scuteşte de a deveni filozofi ce poate ne înşelăm la un moment dat, totuşi mai cred că dreptatea există la un moment dat undeva: DINCOLO. Iar noi suntem numai nişte trecători prin această lume, pentru ca într-o alta să reluăm ce n-am terminat aici şi să ne desăvârşim.
Nu vreau să las pateticul sau penibilul să îşi facă loc printre rândurile astea pentru că prietenei mele îi plăcea să râdă, îi plăcea să trăiască, era optimistă până la disperare. Şi iată am văzut neputinţa omenească în faţa inefabilului şi destinului ironic. Atunci când destinul vrea este ironic şi foarte sarcastic.
Nici o durere nu este mai mare, nici o suferinţă nu este mai acută şi mai dureroasă decât pierderea copilului iubit, sau a omului cel mai drag de pe lume.

Corina – un prieten minunat, un dascăl de excepţie iubit de elevi, un om de valoare, o femeie puternică, un exemplu de urmat pentru noi toţi. S-a luptat cu vicisitudinile vieţii şi tot ce a agonisit a agonisit prin muncă, o muncă copleşitoare. Eu am avut acest exemplu în faţa mea şi vreau să-l urmez-luciditate, exuberanţă, veselie, patimă, pasiune, inteligenţă vie, înţelepciune, omenie, curaj, suflet mare, echilibru.
M-am rugat pentru ea zi şi noapte să-i fie uşor şi bine, iar acolo unde merge să ne ajute pentru ca toţi să fim iertaţi de păcate, păcatele pe care ni le facem la tot pasul şi cu care ne încărcăm fără să ne dăm seama cât greşim. Mai grav este că nu vrem să învăţăm nimic din toate astea cât timp suntem în viaţă.
Ajută-ne tu suflet bun şi drag să ne curăţăm de păcate!
Corina, toţi te iubim şi te vom iubi mereu-prieteni, colegi, dar mai ales familia ta atât de îndurerată. Ştii când îţi citeam rândurile astea ale lui Epictetus?: „Adu-ţi aminte că eşti un actor într-o dramă care-i aşa cum vrea cel care te instruieşte în ea: scurtă sau lungă. Dacă el vrea ca tu să joci rolul unui cerşetor, caută să-l joci bine şi pe acesta; tot astfel dacă el vrea să fii în rolul unui infirm, al unui dregător sau al unui simplu particular. Căci datoria ta este aceasta: să joci bine rolul ce ţi s-a dat; alegerea rolului aparţine altuia.”
Tu ai jucat rolul tău. El a fost mai mult decât al unei stele, iar ea va străluci veşnic printre noi. Vei străluci mereu aşa cum numai tu ştiai să o faci.
Nu ţi-ar fi plăcut să plângem, tu vroiai să râdem mereu.
Vom râde pentru tine mereu, Corina! Şi ne vom ruga pentru tine mereu!

„Moartea şi viaţa, împreună: o monedă oferită fiecărui suflet.
Atunci când moneda este pe o parte, sufletul se obişnuieşte cu ea. Nu va şti cum, nu va şti când, nu va şti unde partea aceea se va întoarce. Odată întoarsă, sufletul va fi speriat, confuz. Tranziţia agonică îi va roade abisurile.
Moneda îşi va schimba feţele de zeci de ori, de sute de ori, de mii de ori…până când sufletul va capăta experienţă.
O experienţă dureroasă, cu suişuri şi coborâşuri prin care va învăţa cum să aşeze moneda în aşa fel încât să poată privi ambele părţi.”