Investitori britanici sunt interesaţi de agricultura din zonă

Doi oameni de afaceri din Marea Britanie sunt interesaţi de paiele agricole din sudul ţării. Proiectul de care se va ocupa partea engleză este unul ce este finanţat din fonduri europene şi potrivit celor doi oameni de afaceri sosiţi la prima întâlnire cu producătorii agricoli, investiţia va ajunge la 100 de milioane de euro. Aceasta presupune bani ce vor fi cheltuiţi pe utilaje agricole, sediu şi teren. Sursa acestora de utilaje provine din Danemarca.

Nigel Viney, director de dezvoltarea afacerilor în cadrul firmei ECO2 şi Roger Preston, manager al ECO2 din România au explicat producătorilor din zona Olteniţa şi primarilor prezenţi la întâlniri, care este scopul investiţiei.
Englezii le-au declarat invitaţilor că infuzia de capital va fi foarte mare, ei cheltuiesc în Spania în jur de 6 milioane de euro pe cantitatea de 240.000 de tone de paie. Englezii care se vor ocupa de partea tehnologică a investiţiei doresc prezenţa a 2, 3 până la 5 ferme care să aibă cantitatea brută de paie. Potrivit investitorilor, manopera o va primi agentul economic, de unde rezultă şi cheltuiala cu balotatul. Oamenii de afaceri britanici sunt interesaţi în primă instanţă de firmele ce pot fi dotate cu tehnologie şi cei care vin cu cantitatea de păioase la modul brut.
Britanicii folosesc reziduurile din culturile agricole drept combustibili. Tipurile de deşeuri agricole ce pot fi utilizate ca surse de energie sunt cojile seminţelor de floarea soarelui, ştiuleţii de porumb, furaje din porumb, tulpinele de rapiţă şi pănuşele de floarea soarelui.

Astfel, cele două părţi au stabilit că o fermă va fi dotată pe arii şi ea va trebui să servească o arie întreagă cu un preţ pentru prestare şi apoi un alt preţ pentru ce activitate desfăşoară fiecare.
Potrivit planului dezvoltat de britanici, fermierii vor beneficia de peste 6 milioane de euro cheltuiţi pe paie în fiecare an. De asemenea, se vor crea locuri de muncă în strângerea în baloţi, depozitarea şi transportul paielor. Conform aceluiaşi plan de afaceri, se vor crea locuri de muncă şi în operarea şi mentenanţa uzinei de biomasă, prin arderea paielor de 40 MWH.
Uzina de biomasă ECO2 din România va genera electricitate. Ea va fi alimentată cu paie ce vor fi furnizate de fermierii locali în baza unor contracte pe termen lung (de 12 ani) care vor injecta peste 6 milioane de euro pe an în economia locală. Uzina creată în concepţie britanică este făcută să ardă în primul rând paie, dar are o linie de combustie auxialiară proiectată să ardă rumeguş de lemn, deşeuri de porumb, de rapiţă şi de floarea soarelui.


Compania ECO2 este o companie ce activează în domeniul energiei regenerabile, ce are o viziune practică pentru viitor. Compania are experienţă într-o gamă largă de tehnologii regenerabile. Activităţile acesteia curente includ forţa vântului, gaz din compost, biomasă şi tehnologii emergente cum ar fi forţa valurilor.
Întâlnirile dintre producători, primari şi oamenii de afaceri britanici s-au desfăşurat pe parcursul a trei zile, intermediară fiind administraţia locală olteniţeană.
Marţi 29 septembrie au participat primarii şi producătorii mai importanţi din localităţile Chiselet, Ulmeni, Mânăstirea şi Spanţov. Miercuri, 30 septembrie au avut loc întâlniri între investitorii străini şi primarii cu producătorii din localităţile Olteniţa, Chirnogi, Căscioarele, Radovanu.
Joi, 1 octombrie investitorii britanici s-au întâlnit cu alţi producători şi primarii din localităţile Luica, Mitreni, Curcani, Şoldanu.
Toţi producătorii aflaţi în dialog cu investitorii britanici s-au arătat interesaţi de oportunităţile acestei afaceri.

Comentarii

  1. AMD955x4 spune:

    Sa vina englezii, bravo lor , daca romanii nu sunt capabili .E adevarata chestia aia ca daca romanul nu are profit in maxim o luna nu se apuca de afacere?.Sau daca e afacere cu bani europeni , nu poate baga mana pana la cot si atunci e considerata afacere nerentabila si nu se apuca nimeni de ea.Afacerile astea cu bani de la comunitatea europeana sperie cam pe multi nu-i asa ?
    Oricum va fi mult mai bine pentru zona oltenita cu englezii decat cu dubiosi investitori asiatici.Keep going, sir !

  2. Nitro^Cr^ spune:

    :))) corect amd! :)) bv

  3. creatza spune:

    Ideea este ca pentru un proiect cu bani de la comunitatea europeana iti trbuiesc alti bani pe care ii investesti in dosarul depus la ei. Eu m-am interesat pentru ca am vrut sa fac un astfel de proiect pentru o ferma. In total cu toate studiile si calculele facute am ajuns la suma de vreo 10 000 de euro bani pe care risti sa-i pierzi daca dosarul nu iti este aprobat… La idee nu am renuntat numai ca am amanat-o pentru ca momentan nu sunt niste bani de care ma pot lipsi. Si acum sunt curioasa oare cati oameni din Oltenita au sau imprejurimi au aceasta suma pentru proiecte de genul asta..

  4. Mo' Greens spune:

    Foarte tare.Economia orasului Oltenita si a judetului o sa se dezvolte.

  5. AMD955x4 spune:

    Destui creatza…sunt destui , nici nu poti sa-ti imaginezi cati de multi sunt cei care au cel putin 50000 de euro.Dar asa cum am mai zis ei nu sunt dispusi sa se ,,complice „ca nu le iese ,,lozul „, adica nu prea te poti atinge de bani decat demonstrand ca faci ceva concret, iar comunitatea europeana nu prea are incredere sa dea acel ban oricui.I-ti spun ca un rezident intr-o tara din vest.Chiar nu vezi ce se intampla pe acolo ? Cazul cu autostrada si firma Bechtel e cel mai celebru asa ca spun direct si la subiect:UE e cu proiectoarele pe romania si asa zisii intreprinzatori autohtoni.Cei de afara prezinta mai multa incredere deocamdata si de aceea primesc banul mai repede , a se retine ca agricultura in vest e considerata mai grea dar profitabila ( mai sigura actualmente decat alte domenii de ex. cea auto ), pt. ca reprezinta ,,papica societatii” omul intai trebuie sa manance , iar pe urma restul. Cei mioritici insa nu gandesc la fel : ei vor sa recupereze banii in maxim 6 luni.Acesta e fenomenul.
    ,,Doar concurenta reprezinta mama progresului „(spune o zicala capitalista )

  6. laur spune:

    Lucrurile nu sunt deloc complicate.Insa, de ce nu putem noi sa le facem?
    Si ar mai fi ceva,fermierilor aveti grija cand livrati resturile vegetale catre fabrica,cum va inregistrati,pentru ca exista se pot face foarte usor corelatii intre cantitatea de productie secundara obtinuta si productia principala care se mai vinde si altfel.