Consiliul Local Olteniţa va fi partener în proiectul ce va fi depus de oraşul Reggio Emilia-Italia în cadrul unui program intitulat URBACT II. Programul presupune crearea a 12 proiecte de tip reţea tematică şi 3 proiecte de tip Grup de lucru, în valoare de aproximativ 9.420.000 euro. Municipalitatea din ReggioEmilia-Italia solicită parteneriat pentru depunerea unei cereri de finanţare în cadrul programului menţionat.
Proiectul propus “European Speed Cities” are ca scop promovarea schimbului de experienţe şi aşteptările diferitelor oraşe europene, ce au ca obiectiv comun acela de a avea un nou nod de cale ferată de relevanţă europeană.
Astfel, se vor realiza strategii şi planuri pentru o dezvoltare urbană integrată. Valoarea totală a proiectului este de 74.660 euro.
Programul se va desfăşura în două faze: prima va dura 6 luni iar în cadrul ei se vor stabili şi aproba liniile generale ale proiectului, iar cea de-a doua fază presupune implementarea proiectului cu o durată de 30 de luni.
Finanţarea Programului va fi făcută astfel: 80% FEDER, 13% buget de stat şi 7% co-finanţare.
Pentru prima fază a proiectului co-finanţarea va fi de 2300 de euro.