Liceul “Neagoe Basarab” din Olteniţa a semnat un protocol de colaborare împreună cu reprezentanţi ai Corpului Păcii -agenţia guvernamentală a Statelor Unite ale Americii. Parteneriatul dintre români şi americani presupune derularea unor schimburi de experienţă între cele două state, voluntarii americani din Corpul Păcii împărtăşind elevilor de la clasele liceului Basarab secretele limbii americane.
În spiritul acestui parteneriat, se desfăşoară alte iniţiative. Astfel, în fiecare miercuri începând cu ora 18,00 în liceul Basarab se derulează cursuri de limbă engleză. Cursul este gratuit şi se predă adulţilor, tuturor celor ce doresc să înveţe limba engleză şi este predat de profesor Katherine Dune, voluntar în Corpul Păcii şi dascăl al liceului olteniţean “Neagoe Basarab”. Cursul are ca ţintă deservirea comunităţii locale.
În cadrul aceluiaşi parteneriat, anul trecut s-au susţinut cursuri de actorie pentru copiii claselor a IV-a de la şcoala generală nr. 2 Olteniţa.
Până în momentul de faţă la cursurile dedicate comunităţii locale s-au înscris 9 doritori din diverse sectoare şi domenii de activitate.

visit -> http://www.peacecorps.gov/