Consiliul Local Olteniţa alocă 5000 de lei pentru concursul „Românie, plai de dor”

Clubul Elevilor Olteniţa este parte într-un proiect intitulat „Românie, plai de dor”, dedicat Zilei Naţionale a României.
Concursul de anul acesta se va desfăşura pe patru secţiuni: artă fotografică, dansuri populare, istorie şi pictură, iar Primăria Olteniţa este partener al proiectului.
Potrivit parteneriatului, pentru desfăşurarea proiectului aflat la ediţia a III-a, trebuie asigurate toate condiţiile unei bune prezentări.
Conducerea clubului de copii a solicitat ajutor financiar consilierilor locali pentru cheltuielile cu materiale multimedia, dar şi pentru amenajarea expoziţiei de artă fotografică şi pictură. Cheltuielile pentru realizarea concursului presupun redactarea şi expedierea invitaţiilor, regulamentelor şi a fişelor de înscriere, dar şi asigurarea fondului de premiere pentru lucrări.
Concursul „Românie, plai de dor” se va desfăşura în data de 28 noiembrie 2009.
Suma solicitată Consiliului Local de Clubul Elevilor a fost calculată la 7.222 lei.
Viceprimarul Florian Cercel consideră că cererea financiară este puţin exagerată, el justificând prin aceea că organizatorii concursului din cadrul Clubului Elevilor pot obţine fonduri şi de la Inspectoratul Şcolar Călăraşi sau din sponsorizări.
vezi discuţii

Propunerea s-a concretizat într-un sprijin financiar de 5000 de lei, sumă ce a fost votată în unanimitate.
Anul trecut, Consiliul Local Olteniţa a sprijinit evenimentul dedicat Zilei Naţionale a României cu 3000 de lei.
urmăreşte discuţiile din plenul şedinţei