Olteniţa a devenit de câţiva ani adepta unei sărbători occidentale, la care copii mici şi mari dar şi tineri adolescenţi participă cu o mare poftă de distracţie şi cu idei ş diverse iniţiative de organizare a acţiunilor desfăşurate în şcoli şi licee.
Costumaţi în principal în personaje malefice, copiii şi tinerii olteniţeni au sărbătorit Halloweenul, după viziunile proprii fiecărei şcoli.
Printre cei tineri au fost şi câţiva care au dorit să se ascundă în spatele unor măşti de vedete, cum ar fi Michael Jackson.
urmăriţi imaginile video
Halloween @ Liceul “Nicolae Balcescu”





Halloween @ Scoala “Spiru Haret”
Originea sărbătorii
Sărbătoare de import, Halloween are origine celtică, ea fiind preluată pe parcurs de mai multe popoare.
Povestea spune că, în 31 octombrie spiritele persoanelor care au murit în ultimul an se întorc pe pământ în căutarea unor corpuri vii pentru a le poseda pe perioada anului viitor, aceasta fiind singura speranţă de a avea o viaţă după moarte.
Celţii considerau că toate legile spaţiului şi timpului sunt suspendate în această zi, permiţându-le spiritelor să interacţioneze cu cei vii.
Cei vii nu doreau să fie posedaţi. Astfel, în noaptea de 31 octombrie, sătenii stingeau focurile din casele lor, pentru a le fi frig şi pentru a deveni astfel nedoriţi.
Aceştia se îmbrăcau în diverse costume caraghioase şi participau la parade gălăgioase în cartierul lor, încercând să fie cât mai distructivi pentru a speria spiritele ce veneau în căutarea celor vii.
În Suedia Halloween este sărbătorit în prima sâmbătă din noiembrie.
Numele sărbătorii provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în ţările unde predomină creştinismul occidental — catolic şi protestant, deoarece în aceste culte creştine, ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită pe 1 noiembrie.
Specific pentru Halloween este dovleacul cioplit, care reprezintă Lanterna lui Jack.
În Occident, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje şi colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte ţări Halloween este serbat prin parade şi carnavaluri.











da .. a fost foarte frumos:X….
Raymond, ce sa spun? Nici nu stiu cum sa incep.Sa ma gandesc…Da, am gasit! Esti nebun!!!
THE END
ai copyright
) la dezbracatu
) ?:)) incearca sa nu copiezi
)
acum 2 ani, [**]
admin spune: cico tu faci spam! comentariile tale nu sunt aprobate tocmai din acest motiv. In plus, ce legatura are ceea ce zici tu cu subiectul prezentat aici?!
admin, oltenitenii trebuie sa fie informati cu ceea ce se intimpla in orasul lor. nu are legatura cu subiectul, dar are legatura cu viata lor….
admin spune: implica-te intr-o ancheta jurnalistica si vino cu materialele aici pe site sau, scrie ce doresti pe blogul personal. Daca nu ai unul, acceseaza http://www.wordpress.com sau http://www.blogspot.com si creaza-ti unul . Promitem ca te vom promova. Vezi cateva exemple : http://www.razzvan.info/ , http://cora-pedagogik.blogspot.com/ , http://laviniaiancu.blogspot.com/
ok, admin! asa voi face, insa dupa ce voi aduce la cunostinta celor in drept cum se fura la conducerea orasului…
a fost frumos bv baietzilor care au dansat dangerous :X:X
Este de admirat daruirea acestor tineri care se pregatesc in detaliu pentru participarea la astfel de manifestari “culturale” importate din cultura altor popoare.Observam ca ziua de halloween si ziua sf. Valentin castiga in fiecare an din ce in ce mai multi adepti iar traditiile romanesti autentice sunt usor,usor trecute in plan secund aruncate in praful uitarii atat de tineri cat si de mass-media.In viziunea mea personala maretia si unicitatea unui popor consta in istoria si traditiile sale,CUNOSCUTE si TRAITE cu mandrie.A fi europeni sau globalisti nu ne da dreptul de a ne ascunde sau a uita valorile traditionale romanesti,ci ne aduce obligatia de a ne prezenta cu mandrie in fata celorlalte popoare valorile traditionale,culturale si spirituale.Ar trebui sa ne dorim sa fim exportatori de traditie si spiritualitate si nu importatori.
ms ioana yoanna felicitari si tie :X
tine-te reshy bn…sa nu cazi draq:))
foarte tare, banuiesc k a fost frumos, adik cel putin asta se vede, deja incepe sa imi para rau k nu am venit si eu, firar sa fie de naveta|:( …
felicitari organizatorilor, si bv copiilor ce au participat, ati avut nijte costume reusite :*
tzoooc
Super! cand eram eu la liceu, acum 3 ani, nu se prea intamplau chestii de’astea. De Halloween nu puteam nici macar sa chiulim la ultima ora, da’ sa mai facem si party!
) Tare rau!
Super tare interviul
)
mda..frm dar akm 3 ani era altfel halloweenul la lic N Balcescu..adik……..MAi CU VIazta oameni buni parca erati statui..stateati la masa si haleala…ce se intampla cu voi? in sp. cu cei de la n balcescu?era halloween people…fun,distractie,chestii….no good sry
a fost mijto:x…va ubb:x
zooooper helloween:X:X:X:X:X sc Spiru Haret…a fost belea:X:X:X bv baietilor nojtry andrei jy alex [michael's nojtri ] kare au dansat excelent:X:X:*,lu miru:*:*:* kare a kantat mel “you are not alone” zoooooper bn:X:X:X:X jy celorlalty kare au partikipat !!!! Suntem cea mai tare sc !!!pooooop:*:*:*:*:*
a fost super tare:X:X:X:*:*:*
woooooo… heehee… prea tare o fo halloweenu` pacat ca n-a filmat la biblioteca la spiru haret sa vedeti acolo sincronizare si cantec adevarat… anyway you cat see us on youtube.. uhm… in 5 days from now… ^-^ check out those two chanels: ozakisound and energetyca see ya
foarte tare,:)
tineti.o tot asa.hai balcescu:>:X
FRUMOS, FOARTE FRUMOS… MAI ALES ” DANSUL PINGUINULUI ” AVIZ PTR. MICUL REPORTERASH… ASA SE NUMESTE ACEL DANS IN SHIR INDIAN…
a fost tare..pacat ca nu am putut veni..:((
)
next time i will be there >:)
mi-am vazut colegutele>:) tare infioratoare>:)
BRAVOOO baieti (alex si andrei )a fost super dansu’.felicitari tuturor pt spectacol,f frum.
foarte draguta ideea…mi-am vazut prietenii dansand pe dangerous…un dans foarte detaliat, de la miscarile in stilul MJ pana la vestimentatie si mimica…FELICITARI!!!
hai ca las cate un comentariu pentru fiecare…miruna ai voce foarte frumoasa…tine-o tot asa!!!
MJ va felicita pentru tot efortul depus(Michael si alex)sunt ‘Janet’-o prietena de-a vostra.Mi-a placut mult dansul Dangerous.bravo si Mirunei-you are not alone.FELICITARI LUI MICHAEL SI MIRUNEI!:-*
super cool..Spiru Haret face legea;))
Ma bucur asa de mult cand vad k nu renuntati la nicio activitate si profitati din plin de fiecare!!!Sunt mandra de liceul in care am invatat si eu;)
S
Sunteti tari, c machiaj, c vestimentatie….woow, iar de dn.reporter no comment, colegutzul meu
C bine imi pare sa te vad, observ k n-ai renuntat la pofta ta pentru “actorie”, “teatru” ,pe langa altele…sunt doua concepte care te definesc….:)pwp
super:X eu am fost acolo eu eram imbracata in vrajitoare:X
MJ rulz
cine esti tu Janet ? numele meu se scrie cu A mare…
A fost super! Avem cea mai tare diriga din tot liceul! Halloween rocks!
A fost bestial, pacat ca a durat doar ata de putin
yo’s mah!ghiceste!janet e sora lui mj
dak nu stiai!:))alexe.
…uau…sa stii ca habar nu aveam mah
hai prezinta-te
fata cu care nu mai vb.si pt care nu ai fost in scara la iulia atunci.stii tu.nu are rost sa vb despre asta.
totusi,felicitari.nush ce sa mai zic.o sa mai intru sa vad ce comentarii se mai spun pe aici.
scuza-ma ALEX
da!deja ti-ai dat seama.cred.
oh God , you’re so damn disrespectable
sorry!MJ va felicita pentru tot efortul depus(michael si Alex)sunt ‘Janet’-o prietena de-a vostra.Mi-a placut mult dansul Dangerous.bravo si Mirunei-you are not alone.
BA Schili nu mai sta degeaba ca moare romania cu boc
)
asa e mai bn?
pt mn da!:))
suntem cei mai tari…la noi in liceu intotdeauna a fost ceve bine organizat shi fumos logic..imi pare rau ca nu am putut sa ajung:*:*:*:*
da se pare ca a fost mumos mumoshi toti;)
ce pacat nu am putut veny!!!!!
ce pacat ca nu am fost acolooo