Somnul raţiunii naşte degringolada

Motto:
Închideţi o plantă la întuneric şi veţi vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumină. Oare viaţa omenească nu produce şi ea astfel de monstruozităţi în tendinţa sa spre lumină?… (Lucian Blaga)

L-am parafrazat în titlul editorialului pe ilustrul pictor spaniol Francisco Goya. Şi nu întâmplător.
În România ar trebui să miroasă a sărbătoare, nu doar pentru că se apropie magicele sărbători de iarnă ce ar trebui să aducă în inimile, casele şi vieţile oamenilor linişte, pace, înţelepciune, armonie şi dragoste. Ci mai ales pentru că noi oamenii ar trebui să aniversăm în fiecare zi o sărbătoare, ce ar trebui să se cheme Dragostea. Se spune că iubirea vine de la Dumnezeu. Este o frază devenită sintagmă sau un adevăr ce ar trebui rostit de buzele tuturor. Foarte puţin mai aud rostindu-se numele lui Dumnezeu de către români, pentru că au sufletele şi traiul împovărate: unii se încarcă de păcate şi atunci nu mai folosesc numele lui Dumnezeu iar dacă o fac, o fac într-un mod cu totul fals, alţii nu mai pot rosti numele Domnului din prea multă supărare ce îi face să devină neîncrezători în forţa ce ne veghează acţiunile, vieţile, reacţiile dar mai ales apucăturile. România a devenit o ţară demnă de compătimit. Şi nu o spun doar eu, o spun mulţi dintre cei care plâng evoluţia în rău a unei ţări, parcă blestemată să ducă pe umeri poveri îngrozitoare, de la origini până acum. România a fost de-a lungul timpului asediată, cucerită, divizată, sărăcită de „băieţii răi” şi nedreptăţită, iar poporul său şi-a purtat stigmatul acestui destin, neclintit.
Anul 2009 marchează 20 de ani de la revoluţia ce ar fi trebuit să fie cea a semnării libertăţii, onoarei şi bucuriei, a recunoaşterii noastre ca naţie în faţa Europei şi în faţa lumii. Anul acesta ar fi trebuit să ne mândrim cu această cifră rotundă prin realizări. Unde a ajuns România acum? Cu ce se poate mândri ea din 1989 încoace? Străinătatea este cu ochii pe noi şi cred că i-am orbit deja, urechile li s-au lungit pentru a înţelege ceva din mersul nostru ce se pare că a devenit cu trecerea timpului unul nefiresc, anapoda, nesigur, şchiopătat.
Am devenit o naţiune ce nu mai are linişte, o naţiune destrămată, am devenit, spre marea mea durere şi uriaşul meu suspin de disperare, un popor fără busolă, fără sprijin, hăituit în permanenţă de visele rele ale unor vremuri crude.
Deschid televizorul şi nu văd decât crime abominabile, violuri, sinucideri, bătăi, tragedii, accidente cu descarcerări şi imagini oripilante, violenţă care inundă jurnalele de ştiri ale unor canale ce se consideră instrumente media ce mai şi cred că informează corect ascultătorii…televiziuni care cred că fac politică sau că dezbat politică, cu excepţia celor culturale sau ştiinţifice, singurele care mă liniştesc. Canalele sălbatice de televiziune ce îşi „dresează” angajaţii în spiritul ambiguităţii, demenţei, inegalităţii, atacurilor la persoană, cruzimii, nedreptăţii crezând astfel că fac jurnalism şi politică, nu se pot numi instrumente media, eu consider că nu au o identitate. Am ajuns vai popor de români, să gândim precum modelul jurnaliştilor ce descalifică arta şi cultura lăsând locul jafului interior uman, al schimonosirii sentimentelor frumoase, al trădării semenului sau biciuirii purităţii, puritate şi candoare cu care un om se naşte. E şi vina noastră pentru că nu avem puterea să găsim linia de plutire care să ne lase să navigăm frumos prin viaţă pe valurile ei, pe mări sau oceane liniştite, dar este şi vina celor care s-au îmbolnăvit pur şi simplu de ocultismul răului, un rău înfierat şi înfipt foarte adânc în caracterele lor slabe, rău ce ni-l transmit nouă celor avizi de bine. Sunt câteva canale tv centrale, pe care nu vezi decât cum se despică firul în patru în viaţa unei aşa zise celebrităţi din România, unde nu poţi viziona decât cum din ţânţar se face armăsarul, cum anacronismul ia locul faptelor reale, ţăţismul locul bunei creşteri şi culturii, mahalaua şi maneaua românească înlocuiesc dialogul civilizat şi muzica de bună calitate, unde kitch-ul ţine loc de operă de artă, de sigiliul nobleţii şi de originalitate. Exemplul dat de câteva televiziuni în cadrul unor emisiuni de divertisment, cum le numesc realizatorii lor, este acela al bârfei. Se bârfeşte la modul grosier, imbold oferit şi tele-ascultătorilor, românilor. Majoritatea cetăţenilor acestei ţări au devenit dependenţi de astfel de emisiuni ce fabrică incultura, emisiuni de slabă factură, fapt ce a metamorfozat caractere slabe şi uşor influenţabile, ce au devenit, odată cu urmărirea unor astfel de vizionări, avide de ţăţisme. Observ cu durere că cele mai căutate publicaţii de la chioşcurile de ziare au devenit în ultima vreme Can-Can, Click sau Libertatea, unde se secţionează vieţi particulare, analizează aspecte sociale şi bârfeşte la greu, dar unde cel mai adesea se minte şi unde nu se spune nimic serios. Câteva publicaţii au gândit „mai cultural”: să ofere literatură, dvd-uri cu filme celebre sau melodii lăutăreşti interpretate de renumiţi maeştri ai artei sunetului, dar şi cărţi cu şi despre viaţa unor pictori renumiţi. La unul dintre chioşcurile de ziare din Olteniţa observ într-o zi că, printre exemplarele expuse, încă se mai găsea Goya, la câteva zile de la apariţie. Am spus vânzătoarei fără măcar să bănuiesc ce răspuns voi primi: „Încă mai aveţi Goya? Nu s-a vândut?” Iar ea îmi răspunde: „Nu. Nu au vrut să-l ia. Au spus că nu are poze frumoase”… Iată unde a ajuns România, iată unde a ajuns olteniţeanul, cetăţeanul ce altădată avea timp şi de o carte bună pe care apoi ştia să o aprecieze comentând la obiect, care avea habar de un spectacol, de un teatru interesante, de acapararea unor imense produse culturale. Iată pentru ce unii cumpără cărţile apărute alături de publicaţii: pentru poze şi ca să arate frumos în bibliotecă. Aici am ajuns, fireşte doar unii dintre noi.
Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, ne-a lăsat pe noi, în bunătatea Lui, să alegem. Dar au ales alţii pentru noi, cei care nu vrem URÂTUL:
O politică mizerabilă şi campanii detestabile, emisiuni şi filme din ce în ce mai periculoase ca factură socială, dialoguri maligne, o lume de afaceri pătată cu meschinării şi de mână cu politicienii jalnici şi inconsecvenţi, mafia sentimentelor inumane care ne obligă să le vedem aureola apoteotică a mârşăviei, crimelor sufleteşti şi spirituale, perversităţii şi minciunii.
Suntem o naţiune care a ales prin alţii şi care, spre disperarea mea, dintre cei doi poli -bine şi rău- se îndreaptă mai degrabă spre cel rău. Analizând toate etapele existenţei noastre din 1990 până astăzi, constat că optimismul românului scade pe zi ce trece, iar pofta lui de viaţă se micşorează cu fiecare secundă din sălăşluire. De unde pleacă toate? De la criza financiară? În nici un caz şi pot spune că şi aici, în promovarea acestui subiect, un rol negativ îl are aceeaşi presă şi instrument media despre care spuneam mai devreme că s-a deformat în rău odată cu trecerea timpului şi care din lipsă de subiecte foarfecă o temă, o întoarce pe toate feţele în aşa fel încât să creeze panică: virusuri, pandemii, catastrofe, calamităţi, disperare, etc. Singurele catastrofe se află în propriile grădini umane. Singurele calamităţi sunt, în astfel de situaţii, cei şcoliţi slab pentru meseria de jurnalist, pentru nişte formatori de opinie, cei care îşi cumpără examene şi la final diplome, pentru ca apoi să se numească impropriu „jurnalişti”. Criza financiară este lansată de jurnalişti, de ziarişti, reporteri, redactori, patroni de trusturi media. Se umblă foarte mult la creierele umane, iar cei slabi se lasă acaparaţi. Nu criza financiară ne macină sau mă macină pe mine personal, ci mai degrabă cea umană, care negreşit a dus la situaţia dezastruoasă din România.
Analizând starea actuală şi stând de vorbă cu oamenii din Olteniţa de diverse categorii şi structuri sociale, concluzia este una: suntem aşa cum suntem din cauza politicienilor şi a manierei lor de a duce în faţă nişte steaguri ale principiilor lor de viaţă, ce îi privesc numai pe ei, interesele lor şi ale conjuncturilor prin care trec. Legile sunt stufoase şi neclare, dar mai ales ambigue, ei se apără între ei, îşi apără crimele morale, jaful naţional şi furtul financiar prin imagini denaturate, false, ale vieţii lor, cu minciună sau sfidând, dar mai ales atacând pe alţii nevinovaţi pentru a-şi ascunde catastrofele lor, degringolada la care sunt făptaşi şi mai grav decât atât – părtaşi. Cele două camere ale Parlamentului cu sutele de parlamentari stând plictisiţi după alegeri în băncile sediilor, au tot fâlfâit enervant de zgomotos în toţi aceşti 20 de ani, prin şedinţe şi reuniuni, hârtii cu legi fără cap şi coadă, dar mai ales ambigue, greu de înţeles pentru un om inteligent şi zdravăn mintal, legi care au împroşcat România cu o stare de lentoare, de teamă, sărăcie, osteneală psihică. Românul s-a săturat, nu mai are busolă, merge obosit, adus de spate şi de umeri din cauza nesiguranţei vieţii sociale şi convingerilor politice, a traiului de zi cu zi, a lipsurilor, din cauza absenţei echilibrului interior al celor care s-au perindat din ’90 încoace pe la cârma ţării. Nu vom mai avea două camere, vom avea doar una. Să o vedem şi pe asta…
Nu e bine cu dictatură, nu e bine cu democraţie…nu e bun comunismul, dar nu e bun nici capitalismul acesta sălbatic în care înoată o tărişoară sugrumată tot de români, atenţie!!!!, nu de străini. Străinii au vrut să vină în România să facă treabă şi vor să vină să ofere un trai decent şi civilizat, dar nu pot rămâne din cauza legilor şi politicienilor care, vorba lui Caragiale, „sug sângele poporului” dar şi al celor care doresc să investească în România cinstit ori să creeze locuri de muncă, celor care sosiţi din alte lumi, vor să creadă că şi în România se poate face treabă. Dar aşa cum vin, aşa se întorc: la loc comanda. Că tot mai bine e în ţara lor, unde nu umblă câinii cu covrigi în coadă, dar măcar bunul simţ, civilizaţia şi normalitatea sunt mai la ele acasă decât la noi…
De câteva zile urmăresc o scenă deplorabilă şi penibilă prin care două televiziuni ce le-am crezut până acum cât de cât echidistante, forţează psihicul omului să creadă ce vor ele, călcând foarte stângaci spre aşa numită neutralitate jurnalistică, părăsind crezul ziaristic şi îmbrăţişând politica patronilor anume interesaţi într-o direcţie şi de care toţi aceşti jurnalişti depind financiar. Am văzut zilele acestea televiziuni care au încercat să fie echidistante, dar cu fiecare încercare, li s-a mai „strâmbat” câte ceva. Nu mai cred în ele, deşi îmi plăcea să mă uit, în special la unele emisiuni realizate de televiziunea care surprinzător se cheamă „Realitatea”.
Ne aflăm în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale şi nu am înţeles nimic, decât o groaznică încercare de manipulare a celor slabi, foarte puţină limpezime în emisiuni, abureală, bezmeticeală. Se ascunde ceva în spate şi atunci „hai să înnebunim poporul cu televizorul”. Nu am înţeles cum se face o campanie adevărată. Aşa ţigănie şi slab profesionalism nu am mai întâlnit nicăieri. Nu se mai analizează decât o imagine lansată inclusiv pe internet şi despre care minţile învăţate în ale tehnicii filmelor, regizori de renume, spun că este „o făcătură ordinară” (am citat pe regizorul Mircea Moldovan). Televiziunea „Realitatea” a devenit una nereală, penibilă, ridicolă, în studiourile căreia în 27 noiembrie nu s-a făcut decât o politică intenţionat şi vădit împotriva preşedintelui Traian Băsescu. De dimineaţă până seara s-au învârtit în jurul cozii şi acestui subiect întors pe o mie de feţe, dar cu acelaşi rezultat: denigrarea preşedintelui. Cine se află în spatele acestei campanii de defăimare a unei persoane publice, a unui demnitar? Cine doreşte ameţirea omului de rând? S-a arătat şi se ştie care sunt cei trei „arlechini” ce conduc campania electorală 2009 pentru alegerea preşedintelui României. Asta văd de câteva zile: caruselul unei imagini ce trebuie să piseze creierul uman, să-l ameţească şi îndrepte într-o anumită direcţie, până la atingerea unui anumit scop. Fără să se ia în serios o campanie electorală în care să fie aduşi în faţa naţiunii cei doi candidaţi pentru fotoliul de preşedinte, unul să arate ce a făcut până acum şi ce nu, ce a promis în urmă cu 5 ani şi ce a realizat sau nu până acum, iar celălalt să vină cu argumente la imaginea de viitor preşedinte, să ne spună cum poate conduce ţara în situaţia actuală şi ce doreşte să realizeze, ce priorităţi are. Este însă preferabil să se toace în vid un subiect în lipsa altora sau din lipsă de profesionalism şi respect până la urmă, că asta se şi cheamă ce fac aceste două televiziuni: lipsă de respect faţă de oameni. Cu asta ni se ocupă timpul şi epuizează resursele umane interioare, pentru ca la final omul să spună, aşa cum de altfel am auzit pe foarte mulţi zilele acestea: „Nu mai votez pe nimeni. Nu mai ies la vot. M-am săturat. Toţi sunt la fel.” Nu am văzut să se analizeze caractere, temperamente, platforme, împliniri sau neîmpliniri din timpul mandatelor, nu am văzut o francheţe în vorbe, gesturi sau emisiuni, gentileţe, nobleţe, acea bărbăţie ce ar trebui să existe între două părţi, doi oameni aflaţi pe baricadele luptei politice, unul la un capăt cu o viziune iar celălalt la alt capăt cu o altă viziune, care să se dueleze cavalereşte. Nu am văzut decât atacuri la persoană, denigrare, împroşcare cu noroi, minciuni, regii de campanii lamentabile, fără nimic concret care într-adevăr să-l determine pe românul nostru să iasă cu inima deschisă la vot de Sfântul Nicolae, într-o zi de mare sărbătoare creştină.
E o stare de disconfort în România aşa cum nu credeam odată că va fi vreodată, o stare de apatie, disperare, teamă de ziua de mâine, văd o Românie depresivă, chinuită moral şi sufleteşte, schingiuită spiritual, ciuntită la capitolul „educaţie” şi forţată să devină un drac cu mii de coarne, pe care să mai crească şi „ramuri de măslin”…
S-au sacrificat tineri în urmă cu 20 de ani pentru ca în 2009 să trăim un tablou al dezamăgirii, al decepţiei şi miilor de pete negre. Păcat, mare păcat!!!
Mi-e dor de puritate sufletească, de dragoste, de sentimente frumoase, mi-e dor de bărbaţi care să îşi ridice pălăriile în faţa doamnelor şi a prietenilor dar şi în faţa adversarilor, mi-e dor de cuvinte frumoase şi delicate, de respect şi fapte generoase, mi-e dor de suflete calde, de lumină şi adevăr, mi-e dor de linişte sufletească şi echilibru moral, de copilăria şi candoarea din noi care atunci când există nu pot respira decât cinste, adevăr şi bunătate. Mi-e dor de flori în suflete şi pe câmpul verde al vieţii noastre, de sărutul cald al onoarei şi cavalerismului, de curcubeul faptelor frumoase, mi-e dor de albul unei ierni liniştite cu oameni albi dar nu „de nea” ci „de omenie”…
Şi tare mi-e teamă că voi rămâne cu aceste doruri şi de zi dar mai ales…de noapte…!!!

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. NICOLETA spune:

    Doamne…..cat e de citit ! Puteati sa sintetizati – asa riscati sa nu citeasca nimeni!

  2. Luca Dorina spune:

    Dupa umila mea parere, chestia asta suna tot a campanie electorala. Avem ceea ce meritam, ceea ce am sustinut, ceea ce am aplaudat si ne dorim sa aplaudam in continuare, stangaci, neexperimentati si prost informati. S-au cumparat functii, locuri,banul a constituit puterea, subcultura troneaza, fiindca, sa fim seriosi, cine are nevoie de oameni care gandesc si dau planuri „marete” peste cap.
    Pentru mine vin sarbatorile de iarna, niste sarbatori de bugetar cu salariul ciopartit, singura, cu un copil mult prea bun si intelegator sa merite un cadou simbolic. O sa votez, fiindca am invatat ca atunci cand port o povara prea mult in mana dreapta, o mai mut si-n cea stanga, chiar daca stiu ca mi-e la fel de greu, macar mai echilibrez.

  3. Mo Greens spune:

    very good work 😀

  4. D3v!l spune:

    Un singur lucru am de spus…

    Sper ca o sa mearga in caz contrar http://www.youtube.com/watch?v=X2q4c7vEo2U

  5. Sorin Anghel spune:

    Nicoleta are dreptate.
    Dar trebuie sa recunoastem totusi calitatea textului.
    In plus, daca ne plictisim dupa 20 de randuri, atunci ce rost mai au cartile? Hai sa ardem bibliotecile, nu?

  6. tata-lui-tata-lui-Fane spune:

    Am citit aproape tot articolul si dau dreptate aproape in totalitate celor afirmate de Laura pe care am urmarit-o cu atentie de cand era la radio Oltenita.
    Ma tem ca multe nu se vor schimba in Romania nu neaparat din cauza politicienilor desi ei conteaza cam in masura de 80-90 % asupra starii si ,,sanatatii ” tarii.Vinovati sunt in general si oamenii pt. ca nu iau nici un fel de masuri , asteapta de multe ori sa le pice ,, para malaiatza ” in gura sau genul ,, muietzii-s posmagii „..? Nu vreau sa dau nici un fel de sfat, am incercat de cateva ori si cativa posesori de 8 clase primare ( 10 poate cu spaga de rigoare )mi-au reprosat ca ,, ce te bagi tu mai desteptule ,ce te dai mare ca traiesti in occident, capsunarule ( de parca intr-o tara aflata printre primele 10 puteri economice mondiale doar capsuni se poate culege ) ..lasa ca stim noi ce facem „…Doresc doar sa spun ca din afara tarii se vede totul mult mai bine , vezi mentalitatea cetatenilor de aici si de acolo si ajungi la concluzia ca nu va fi iesire curand ..se fura caciula unul altuia, fiecare sa-l pacaleasca pe celalalt cat mai mult , lipsa totala de respect fata de cei din jur si ar fi o lunga insiruire de mai bine de o pagina referitor la aceste aspecte.
    Desigur ca cei care au taticii sau mamicile in puncte cheie si nu duc grija zilei de maine , traiesc de pe seama „fraierilor” ( platitorii de taxe si impozite adica )vor zice sa merg la plimbare mai bine sau alte texte similare , asa cum s-au invatat de fapt in ultimii 20 de ani( Nu ne vindem tara ..parca asa era deviza nu ? dar au furat ei tot ce au putut ) .Prostia o face cetateanul pt . ca i-si accepta soarta de pagubit si napastuit al vietii( mai bine tace si sufera ).In vest lumea aproape linseaza pe acela care e corupt sau face vreun gest care afecteaza viata si bunastarea cetateanului pe cand acolo pleaca 100 sa protesteze, din ei ajung doar 5 si sunt intrebati ca din toata lumea doar ei s-au gasit mai destepti sa se revolte …
    Eu am prins vremurile bune , cand oamenii aveau respect si bun simt , pe atunci erau asa cum autoarea articolului doreste in ultima parte a textului. Dar dupa 18 ani de asa zisa ,,democratie ” pe care eu si multi alti stabiliti prin lume il numim mai degraba un spectacol de circ , ne-am luat cate ceva din ce aveam pe acolo si am hotarat sa ne mutam intr-o tara civilizata..oricare dar numai romania sa nu fie.Asta ca sa ne putem trai restul vietii fara stress-ul cotidian ,circul de acolo si toate metodele securiste-bolsevice ( ramase inca ) facute pt. a manevra vointa si dorinta cetateanului de a schimba ceva in bine in tara aia.Acest lucru va continua inca 20 de ani de acum incolo pe putin cu 2 categorii sociale : hotii si vardistii …saracii or sa plece in continuare in alte tari.Poate pana la urma corba la corb va scoate ochii..

  7. Lady Diana spune:

    Foarte sugestiva compilatia video! Din pacate…

  8. M. spune:

    nu ma risc sa citesc :))