Copiii şi personalul de specialitate din Complexul de servicii comunitare Olteniţa au sărbătorit Ziua Internaţională de Solidaritate cu Persoanele cu Handicap din România. Copiii rezidenţi ai complexului au pregătit cu ajutorul profesorilor, asistenţilor sociali, logopezilor instituţiei un program artistic pentru invitaţii prezenţi la Ziua Persoanelor cu Handicap, sărbătorită în fiecare an pe 3 decembrie.
Coordonatorul Complexului Servicii Comunitare Olteniţa ec. Gianni Taflaru transmite invitaţilor că programul pregătit şi ziua celor cu handicap au fost special organizate pentru a uita de problemele celor care au astfel de dificultăţi, considerând că aceşti copii nu trebuie marginalizaţi ci ajutaţi şi integraţi în societate.
Reprezentantul biroului de proximitate din cadrul Poliţiei Olteniţa, agent şef Laurenţiu State le-a transmis cadrelor de specialitate angajate în complex, părinţilor şi copiilor că poliţia de proximitate le stă la dispoziţie în permanenţă
vezi filmarea video

Copiii instituţionalizaţi au primit cadouri de la elevii şcolilor şi liceelor din Olteniţa. Copiii bolnavi au primit jucării din pluş, sucuri naturale, dulciuri.
Câteva fete ale Liceului “Neagoe Basarab” le-au confecţionat copiilor jucării origami.
Printre organizatorii principali ai acţiunii din 3 decembrie de la Complexul Servicii Comunitare Olteniţa se numără şi administratorul instituţiei, jurist Roberta Niţu.
Gianni Taflaru, coordonatorul complexului a oferit un interviu siteului Olteniţeanul.
Să-l urmărim:

NOTA : Pentru o calitate superioara a imaginii, apasati butonul ” HD

Înfiinţată în 1992, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap are ca obiectiv promovarea înţelegerii problemelor legate de handicap şi mobilizarea susţinerii demnităţii, drepturilor şi bunăstării persoanelor cu handicap. Prin aceasta se încearcă, de asemenea, sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu handicap în fiecare aspect al vieţii politice, sociale, economice şi culturale.