Draga jurnalule,

Bine te-am regasit! Sunt eu, clasa a 9-a C, cred ca iti mai amintesti de mine. Nu ti-am mai deschis filele de la concursul de Mister, cand Florinel al meu a iesit Mister Boboc, iar Cipri a luat locul 3. Ce frumos a fost!
Saptamana asta a fost foarte aglomerata; am colindat cateva ore pe zi si am strans multi banuti si o gramada de hainute. Sunt o clasa bogata…sufleteste. A fost cam frig, dar am suflat din caldura interioara in manute si mi-am continuat drumul hotarata sa termin ceea ce mi-am propus. Cand am facut bilantul, am fost tare fericita.

Prima oprire a fost la batranii nevoiasi si fara familie de langa spital. Am plans impreuna cu ei. O batranica mi-a soptit sa imi iubesc bunicii si parintii mereu, asa cum ma iubesc si ei acum si sa nu renunt la ei. I-am urmat sfatul si, cum am ajuns acasa, mi-am luat bunicii in brate si i-am strans tare, tare de tot. O alta batranica mi-a cerut un lucru simplu: o paine, o franzela proaspata pe care sa o manance dupa bunul sau plac. Lacrimi de bucurie i-au siroit pe obraji cand a vazut cozonacul si bunatatile din sacosa pregatita cu grija si dragoste. Un batran fara picioare ne saluta cu entuziasm si, totodata, cu neputinta omului rapus de o soarta nemeritata.
Al doilea popas a fost la spital unde, impreuna cu mos Craciun si cu unul din renii sai, am impartit cadouri pacientilor. Copiii au fost atat de incantati cand l-au vazut pe Mosu’!

Dupa ce mi-am terminat misiunea la spital, am continuat drumul la copiii nevoiasi din Oltenita. Am fost uimita sa vad in ce conditii stau unii copii. Imagineaza-ti o camaruta ca un grajd, fara curent si fara caldura, in care doua fetite stau zgribulite, asteptandu-l pe tati, un sarman vaduv care munceste din greu sa le creasca . Casa le-a fost daramata de inundatii, nimic nu mai e la fel ca acum cativa ani, cand aveau un acoperis si o mama care sa le protejeze. Sau acea fetita cu haine zdrentuite care radea tot timpul cand a aflat ca toate acele hainute sunt pentru ea. Sau copiii care strangeau la piept acele jucarii cu inocenta si entuziasmul unui copil care nu a mai avut aceasta ocazie.

Draga jurnalule, asta am facut eu in aceasta saptamana. Faptul ca mi-au inghetat mainile si picioarele, faptul ca am parcurs kilometri intregi, ca am ragusit cantand sau ca am sustinut zeci de mici discursuri de sensibilizare a oamenilor, toate astea nu mai conteaza. Ce ma intristeaza e ca unele persoane nu se indura sa renunte nici macar la o amarata de bancnota de 1 leu sau ca prefera sa isi cumpere lucruri nefolositoare, doar ca un moft, in loc sa vada lucrurile in profunzime si sa dea o mana de ajutor.
Stii ce as dori eu, jurnalule? As dori ca, de sarbatori, sa vad cat mai multi oameni fericiti. Ti-am scris azi pentru ca vreau ca exemplul meu sa fie urmat de cat mai multe surate de-ale mele si nu numai. Liste cu familii nevoiase se gasesc la toate bisericile, asa ca nu sunt greu de gasit. Acum eu trebuie sa plec, dar iti inchid filele cu 33 de zambete de multumire. De la Mosu’ nu vreau nimic pentru mine, ci doar pentru cei care il asteapta cu lumina sperantei in ochisori, intr-o casa rece, pe un pat cu saltea din paie.
Transmite mesajul meu celorlalti: INDREPTATI-VA GANDURILE SI PASII CATRE CEI NEVOIASI SAU ABANDONATI!

PS.Multumesc pentru ajutor, Irina si Dorin!

Semnat: EU, 9C