Grupul Şcolar “Nicolae Bălcescu” Olteniţa a aniversat anul acesta 46 de ani de la înfiinţare.
Profesori, elevi, invitaţi dar şi oaspeţi bulgari au fost cei care au ocupat sala de sport a liceului Bălcescu, întruniţi pentru a urmări programul artistic propus de organizatori.
Ştefi Kapincheva, director al Casei de Cultură din Tutrakan Bulgaria, Stateva Lumiana din partea Liceului “Hristo Botev” Tutrakan, însoţite de două profesoare de la acelaşi liceu au fost oaspeţii de dincolo de Dunăre care au onorat invitaţiile.
Elevii liceului, ai altor şcoli din municipiu, trupele de dans ale cercurilor cu acest ecuson din cadrul Clubului Elevilor, au fost artiştii zilei.


Surprizele au fost doi elevi de la Şcoala generală “Spiru Haret” Olteniţa ce au dansat pe ritmuri cubaneze. Micuţii sunt elevii clasei profesorului de dans Adrian Nedelcu, de la Şcoala de balet din Bucureşti. O altă noutate a fost reprezentată de grupul de karate ashihara, antrenat de sen sei prof. Marcel Paraschiv, printre aceştia numărându-se dubla campioana naţională la ashihara karate juniori Lavinia Ioniţă. Din program a făcut parte şi o prezentare de modă, coordonată de Maria Postolea de la cercul de “design vestimentar” Clubul Elevilor Olteniţa.

urmăreşte materialul video

La finalul programului artistic, Ştefi Kapincheva de la Casa de Cultură din Tutrakan a rostit celor prezenţi câteva cuvinte de apreciere: “Noi suntem prieteni cu toţi profesorii din Liceul Bălcescu. Îi mulţumim directoarei Cristina Drăgan pe care o iubim. Noi vă simţim ca prieteni şi vă rugăm să veniţi mai des la Tutrakan. Aveţi foarte multe activităţi. Felicitări profesorilor care au foarte multă ambiţie în a pregăti astfel de elevi buni la toate.”
Printre darurile oferite liceului de oaspeţii bulgari s-au numărat un album cu cele mai frumoase fotografii de la diversele întâlniri româno-bulgare, un ceas ce simbolizează, potrivit oaspeţilor, frumuseţea momentelor petrecute împreună-români şi bulgari-, o felicitare a Liceului “Hristo Botev” pentru Liceul “Nicolae Bălcescu”, un număr de ziar al liceului din Tutrakan şi o carte despre istoria Bulgariei, însoţite toate de multe felicitări transmise întregii echipe a liceului.
Partea a doua a evenimentului a fost petrecerea cu masa festivă.

Director Cristina Drăgan speră ca ceea ce se aniversează de puţin timp să devină o tradiţie, iar consilier educativ Liliana Niculiţă mulţumeşte tuturor elevilor cu rezultate bune la olimpiade şi concursuri, considerând că astfel aceştia au făcut cunoscut numele liceului, mai departe de graniţele municipiului Olteniţa.

vezi şi interviuri

NOTA : Pentru o calitate superioara a imaginii, apasati butonul ” HD