Şcoala generală cu clasele I-VIII nr. 1 “Spiru Haret” Olteniţa a împlinit pe 11 decembrie, 150 de ani de existenţă. Directorul şcolii, prof. Amalia Eftimie a organizat o frumoasă acţiune aniversară, la care s-au alăturat mai mulţi profesori ai şcolii. Invitaţii evenimentului au urmărit un program artistic dedicat acestei zile aniversare, au asistat la o slujbă de sfinţire şi binecuvântare, apoi au fost martori ai momentului dezvelirii plăcii aniversare. Nu a lipsit masa festivă, ca un frumos cadou oferit profesorilor şcolii, fostelor cadre didactice invitate, oaspeţilor din instituţiile publice sau sponsorilor. Director Amalia Eftimie a înmânat cu mari emoţii diplome de merit şi medalii confecţionate în cinstea acestei zile, celor care au predat în această şcoală, unor foşti elevi şi cadrelor didactice care au contribuit la organizarea evenimentului.

Paul Amu, unul dintre invitaţi, a făcut o prezentare a lui Spiru Haret, cel care patronează şcoala.
Şcoala generală nr. 1 a fost prima şcoală din Olteniţa, a fost înfiinţată în anul 1859 ca şcoală primară mixtă.
Până la instalarea în localul propriu, şcoala a funcţionat în case particulare. După anul 1990 1900 a început construirea a două localuri de şcoală prevăzute fiecare cu locuinţă pentru director şi destinate învăţământului primar. Primul local a fost inaugurat în anul 1906, şcoala primară de băieţi, având ca director pe învăţătorul Alexandru Pârvulescu, iar al doilea a început să funcţioneze în anul 1910, şcoala primară de fete, având ca director pe învăţătoarea Aglaia Dumitrescu. Actualul local al şcolii a fost dat în folosinţă din anul 1981.

Să urmărim secvenţele video şi cele mai frumoase momente ale zilei de 11 decembrie

Cu această ocazie, prof. de limba şi literatura română Gherghina Bălan, a închinat o frumoasă poezie tuturor dascălilor:

De Profundis
Prof. Gherghina Bălan

Un copac, azi secular şi
O stradă cu nume de poet, romantic
Privesc cum creşte prima şcoală…
Cum ziduri se-nalţă-n cetate
Cum vârste copile de mână se ţin
Să intre-n cămara iubirii, de carte.

Ascultă candoarea şi
Mângâie floarea magiei de
DASCĂL.
veghează lumina şi cântul,
Culoarea şi vântul şi
Zăpada de zi şi de noapte,
Şi-n soare, şi-n lună.
Se ţin de tine, timpule,
Mereu flacără în ochii copiilor,
Pământ şi cer în glasul magister, mereu.

Văd inimă vibrând în cuvinte.
Aud torţe de gânduri cântând.
Mereu…pe 150 de porţi trecând,
150 de praguri urcând…
Generaţii de ieri, generaţii de azi
Spre cămara iubirii, de viaţă.