Un tanar din Chirnogi a murit subit intr-un cumplit accident de motocicleta

UPDATE – Edificare (25.03.2010)

Conform unei surse ce a dorit sa ramana in anonimat, la ghidon se afla  Adrian, deorece motocicleta era mult prea grea ca masa pentru a fi condusa de Madalina. Sursa noastra, un apropiat al familiei Bercea, a mai spus ca exista martori care au declarat ca motocicleta nu a avut viteza in momentul accidentului. „Dupa terminarea anchetei o sa am si inregistrarile de la camerele de supraveghere de pe strada. Politistii mi-au spus ca nu aveau viteza. Casca lui Adrian a fost gasita langa el, iar cea a Madalinei, ceva mai departe de cadavru. Adrian nu mai consuma alcool de ceva ani iar Madalina, conform spuselor prietenilor care au fost cu ei in acea noapte la club, nu a consumat alcool. In plus, cei ce erau acolo mi-au confirmat ca Madalina era la ghidon.”

Sursa noastra a tinut sa multumeasca prietenilor, membrii ai clubului Dac Motors,  pentru tot sprijinul oferit, moral si financiar, dar mai ales pentru faptul ca au fost aproape de familii in aceste momente grele.

Siteul nostru va prezenta, daca sursa ne va pune la dispozitie, imaginile video din momentul nefericitului eveniment.

UPDATE – Funeralii Adrian Bercea (23.03.2010)

UPDATE – Funeralii Madalina Avram (23.03.2010)

CUMPLIT! Motociclisti pe drumul mortii!

Visuri zdrobite de asfalt. Pe un asfalt prost, cum gasesti peste tot in aceasta tara, plina inclusiv de drumuri fara felinare. Se numeau Madalina si Adrian, aveau in jur de 30 de ani, iar dimineata, cand inca nu se crapase de ziua, s-au facut praf.

Motocicleta lor a prins o denivelare sub roti pe Splaiul Unirii din centrul Bucurestiului si in secunda ce a urmat au zburat direct intr-un stalp. Pana si politistilor le-a fost greu sa-i priveasca dupa.

Pe Splaiul Unirii, intr-o zona unde nu functiona iluminatul public, potrivit Politiei, ar fi accelerat peste limita de 60 de kilometri pe ora. Moment in care, din cauza unei denivelari, Madalina, aflata la ghidon, a scapat motorul. S-au dezechilibrat amandoi si s-au lovit violent de asfalt.

Motocicleta a fost gasita la peste 30 de metri distanta de trupurile tinerilor. Chiar si castile care ar fi trebuit sa-i protejeze au fost gasite la mare distanta de cadavre. Au zburat, pur si simplu, in urma impactului deosebit de dur.

Cei doi motociclisti au petrecut aseara intr-un club in cinstea deschiderii sezonului pentru cei pasionati de doua roti. La 24 de ore distanta, prietenii s-au adunat din nou aici, insa nu mai au nici un motiv de bucurie.

Nu au vrut sa vorbeasca in fata camerei, insa amicii lor afirma ca ar fi consumat si alcool la petrece. Astazi prietenii le-au deplans disparitia pe forumurile de internet ale motociclistilor.

Cadavrele celor doi au fost transportate la Institutul de Medicina Legala pentru autopsie. Politistii continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia. Adrian, pe care prietnii din clubul Dac Motors il numeau Qaz, va fi inmormantat la Chirnogi,  maine,  in jurul orei 13:00 .

sursa: stirileprotv

Madalina Avram (foto : „Adevarul”)

Adrian Bercea ( foto : blogul lui Adrian)


distribuie pe facebook

Comentarii

  1. Florin-Catalin Cirnu spune:

    Nu aveam de gand sa imi fac cont pe acest site,pur si simplu nu credeam k voi mai avea ce sa comentez.
    Dar in urma acestui accident,m-am decis sa ma inregistrez si sa nu raman indiferent.
    Cum frate la o viteza ce depaseste 60 km/h sa patesti asa ceva.Numai in Romania se poate intampla asta.La ce sosele avem risti sa te rastorni si cu masina dar cu o motocicleta?Vai natia ei de tara.Am observat zilele trecute si chiar si astazi k traseaza sosele cu liniile alea,dar stau si ma intreb,asta e important sau gropile care sunt exagerat de multe.Parca mergi pe camp nicidecum pe o sosea.Asta e.
    Romania nu se va schimba niciodata.
    Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe cei doi si sa ajute familiile acestora sa depaseasca aceste clipe nenorocite din viata lor.

  2. Giulia Rachel spune:

    Dumnezeu sa ii ierte!pacat de ei ca erau tineri!

  3. Maria Dana Jugaurs spune:

    Nu pot sa inteleg, de ce sa conduci, dupa ce ai baut, daca e adevarat ce scrie in articol. Nu am inteles niciodata asta si nici nu voi intelege! Mai bine dorm in usa clubului, sau merg pe jos. Cat despre gropi, ai nostri conducatori au treburi mult mai interesante de facut decat gropile. Si se tot intampla accidente peste accidente si nu se mai termina odata… e prea trist… Dumnezeu sa ii ierte, ca aveau toata viata inainte 🙁

  4. Victor Rusu spune:

    DUMNEZEU sa-i ierte ca erau tineri…cat despre comentarii ma abtin… in aceste momente tragice nu isi au rost comentariile nepotrivite…astea sunt soselele la noi in ROMANIK….feresti 1 groapa si dai in 3. sau feresti o groapa si dai peste un caine vagabond….asta este .SINCERE CONDOLEANTE FAMILIILOR INDURERATE.

  5. Elena Soare spune:

    Inca nu pot sa cred ca Adrian nu mai este ! era o persoana minunata ,dar soarta a vrut ca el si Madalina sa nu mai fie pe aceasta lume.Nimeni nu e de vina pt ceea ce s’a intamplat ,asta le’a fost destinul ,pacat pt ca erau mult prea tineri.Arian nu te vom uita! :(( :(( Condoleante familiei !:(

  6. Marian Balan spune:

    R.I.P. celor doi
    Afirmatia ca cei doi ar fi baut este falsa. Madalina (pasagera) nu consuma niciodata alcool iar Qaz (Adrian) aproape niciodata nu bea, cu atat mai putin sa conduca sub influenta. Cei care au fost la Alter-Ego (locul unde s-a sustinut intrunirea de deschidere de sezon) garanteaza si ei ca nu au consumat bauturi alcoolice.
    Nu, nu este vorba de destin aici ci pur si simplu INDIFERENTA. Starea drumului acolo este de toata jena, nu era nevoie de o viteza de peste 60 km/h pentru a trimite motocicleta in voblaj (cautati google). Personal, trec de cel putin 3 ori pe saptamana cu motocicleta pe acel drum (model enduro-touring) si de fiecare data ma inspaimant. Pe zi ce trece asfaltul este tot mai prost, asa cum este si dragul nostru DN4, rupi masina in doua, dar cu motocicleta pentru cineva care nu cunoaste drumul poate fi fatal.
    Hai sa nu mai dam vina pe destin ci sa acceptam ca noi, oamenii, suntem de vina pentru asa ceva. Oamenii care ar fi trebuit sa repare tronsonul de drum, oamenii care ar fi trebuit sa semnalizeze pericolele, oamenii care sunt comozi si dau vina pe destin de fiecare data cand se intampla o nenorocire, noi, oamenii care tacem si inghitim, acceptam sa se intample drame fara sa incercam sa facem ceva, fara sa ne revoltam.
    Eu m-am saturat de gropi, sleauri in asfalt, de conducatori auto care uita ca au oglinzi, care uita ca nu sunt singuri in trafic. M-am saturat sa nu mi se dea prioritate cand sunt cu motocicleta, m-am saturat de vesnicul raspuns “Nu te-am vazut!” Casca ochii! motociclistii sunt participanti si COLEGI in trafic, nu dusmanii tai. Daca nu esti in stare sa fii atent in jurul tau, nu ai ce cauta la volan/ghidon. A inceput sezonul moto si deja doi dintre noi au murit, nu vreau sa mai pierdem pe altii.

  7. Gabriel Macare spune:

    Ii spun ******* de Mariana Dana ca QAZ nu mai bea alcool de trei ani. Asa ca nu iti da cu parerea despre ce nu sti.
    Adi, Dumnezeu sa te ierte.

  8. Alina Ada spune:

    🙁

  9. Amalia David spune:

    offf trist :(( numai knd ma gandesc kta durere e in familia lui…….

  10. doina ciobanu spune:

    dupa un an am aflat nenorocirea ce tia luat viata dragul meu verisor,am ramas socata team cauta pe net ptr,.a reuni familiile noastre….si ce am gasit dragul nostru…..UN DEZASTRU UNA TRAGEDIA ce ne va ramane an sufletele noastre.santem alaturi de unchii nostri si de verisoara noastra….DUNMEZEU SA TE ODIHNEASCA AN PACE..iar parintilor tai sa le usureze durerea ce leai lasat…

  11. Gabriel_Macare spune:

    La mai bine de un an …………………….. nu se stie nimic.
    Cei care trebuiau sa afle adevarul ….
    NU STIU!!

    PS
    O rog pe Doina Ciobanu sa ne contacteze
    Eu sunt sotul verisoarei

  12. Mirela Bercea Macare spune:

    Inca nu avem raspunsuri, si cred ca asa va ramane. Un accident ca atatea altele, cu victime pe care lumea le va uita in timp… Durerea va fi persistenta doar in sufletele membrilor familiilor lor, si a celor care le-au fost prieteni.
    PS
    Doina, ma poti contacta la nr 0753898854.
    Verisoara ta.