Duminică, 11 aprilie, s-au desfăşurat două acţiuni importante la Olteniţa. Este vorba de spectacolul concurs de colinde de Paşte, aflat la a VI-a ediţie şi un alt concurs la nivel de Patriarhie, care s-a aflat la faza pe „protoierie”.

La spectacolul „Lumină din Lumina Învierii” au participat copii de la 9 şcoli, îndrumaţi prin Protoieria Olteniţa. Părintele protoiereu Marian Necula declară pentru Olteniţeanul că „anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca an al crezului ortodox şi al autocefaliei bisericii ortodoxe române şi astfel s-a lansat un concurs naţional „Crezul Meu”-concurs de oratorie, prin care, la nivel de parohii, copiii sunt îndrumaţi de preoţii parohi să conceapă un eseu de maxim o pagină”. În cadrul acestui eseu, copilul îşi va prezenta punctul lui de vedere, modul cum vede credinţa creştină structurată în crezul ortodox asumată prin botez.

La concursul de eseuri au fost adunate 27 de eseuri din 27 parohii. Potrivit părintelui protopop Marian Necula, cu o zi înainte de spectacol s-a făcut ierarhizarea de o comisie formată din preoţi, în frunte cu responsabilul pe probleme catehetice pe probleme de parohie.

Despre aceste premii şi despre toate celelalte premieri ne vorbeşte părintele protopop Marian Necula:

Copii veniţi din localităţile învecinate cu programe speciale, pregătite cu ocazia sărbătorii Învierii Mântuitorului, au încântat publicul spectator. Printre aceştia s-au numărat copiii grădiniţei şi şcolii din Stancea, una dintre cele mai simpatice şi plăcute trupe de teatru de duminică, cu interpreţi chiar de valoare.

foto: in curand

distribuie pe facebook