Ajutoare cu alimente pentru nevoiaşi prin Crucea Roşie Olteniţa

Banca de Alimente s-a desfăşurat şi la Olteniţa. Ideea a pornit în urmă cu câteva luni, însă din diverse motive nu s-a realizat, de-abia luna aceasta putând fi pusă în practică acţiunea. Efortul aparţine membrilor subfilialei de Cruce Roşie Olteniţa. Preşedintele acestei subfiliale, Liliana Niculiţă, a căutat să convingă reprezentanţii supermarketurilor din Olteniţa să accepte montarea unui coş în care cetăţenii sa doneze alimente pentru cei cu probleme financiare. Singurul magazin care a acceptat “banca de alimente” a fost marketul Fortuna din Bd. Republicii.
Coşul respectiv a fost adus de la Crucea Roşie Bucureşti şi montat în acest magazin de la mijlocul lunii martie 2010.
“Au fost donate alimente pe care voluntarele de la subfiliala Crucea Roşie Olteniţa le-au depozitat în 4 lăzi, apoi au fost donate unor familii înregistrate la centrul de asistenţă socială. Donaţia s-a făcut prin proces verbal şi asigurăm cetăţenii care au donat că produsele au ajuns acolo unde trebuie. De fapt acesta este şi scopul băncii de alimente: ca donaţiile să se facă organizat şi să ajungă la cei care au nevoie. Considerăm că acţiunea este o reuşită şi mulţumim cetăţenilor care s-au implicat şi încă o dată magazinului „Fortuna”. Vă aşteaptă în continuare coşul în acelaşi magazine” declară Liliana Niculiţă.

Pe fondul impactului crizei economice mondiale şi al creşterii preţurilor la produsele alimentare, Crucea Roşie Română, în vederea îndeplinirii misiunii sale, propune proiectul Banca de Alimente a Crucii Roşii Române, ce reprezintă o soluţie imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici.
Proiectul este preluat după modelul unor proiecte similare derulate cu succes, de ani de zile, în ţări din Uniunea Europeană, precum şi în SUA sau Canada.
Proiectul Banca de Alimente presupune stocarea de alimente neperisabile în depozitele Crucii Roşii în aceste coşuri special amenajate în marketuri, prin donaţii/sponsorizări şi distribuirea acestora către persoanele vulnerabile din ţară, pe baza evaluărilor efectuate de către filialele de Cruce Roşie precum si de către DGASPC-urile (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) din judeţe.



distribuie pe facebook


Comentarii

  1. Giulia Rachel spune:

    frumos din partea celor de la „Fortuna”

  2. Cristiana Ursu spune:

    Chiar nu am stiut despre aceasta actiune,pana acum . Foarte frumos din partea magazinului „Fortuna”. 🙂

  3. alexandra Emonyk spune:

    ete’maa :X:D