De la “Micul Virtuoz”, pianişti talentaţi din Olteniţa au venit acasă cu premii impresionante

Competiţia internaţională “Micul Virtuoz” s-a desfăşurat zilele trecute, protagoniştii concursului-festival fiind 120 de copii talentaţi din diverse colţuri ale ţării şi străinătate. Festivalul concurs international de interpretare – pian “Micul Virtuoz” s-a aflat anul acesta la a patra ediţie. Olteniţa a reprezentat judeţul Călăraşi cu 5 copii pregătiţi de prof. de pian Florina Suzeanu. Fiecare din cei 5 copii participanţi a obţinut câte un premiu, însoţit de o cupă, medalii şi diplome. Concurenţii olteniţeni au fost: Munteanu Horia Ştefan de 9 ani- premiul II, Ispas Cristina de 10 ani – locul II, Uşurelu Denisa Georgiana de 12 ani a obţinut locul II, Vlaş Ioana de 13 ani – locul II şi Stoican Andra de 13 ani – locul III. Concursul s-a desfăşurat pe an de studiu al pianului şi pe categorii de vârstă: 7-10 ani şi 11-15 ani. Concurenţii au interpretat piese din repertoriul clasic universal. Juriul a fost alcătuit din profesori de liceu şi universitari, specialişti în domeniu din ţară şi străinătate. Preşedintele juriului a fost prof.univ.dr. Gabriela Munteanu.

“Au fost copii buni anul acesta, foarte bine pregătiţi. Elevii mei au avut concurenţi puternici printre cei prezenţi la festivalul-concurs de la Bucureşti. Un lucru mă nemulţumeşte la ei şi îmi pare rău că acest lucru nu depinde de mine: când urcă pe scenă îi copleşesc emoţiile. Deşi printre cei 5 s-au aflat copii care au participat şi anul trecut la acest concurs, asta nu i-a împiedicat să aibă emoţii. Premii nu pot spune că nu mă mulţumesc, dar pentru că le cunosc talentul şi puterea de muncă, sunt convinsă că puteau obţine mai mult, adică premiul fruntaş. Întotdeauna este loc pentru mai sus. Oricum, ţinând cont de capacitatea contracandidaţilor lor, merită aplauzele noastre, ale tuturor” declară îndrumătorul copiilor, prof. Florina Suzeanu. Aceasta a primit o diplomă de excelenţă pentru merite deosebite în descoperirea, pregătirea, promovarea, încurajarea copiilor şi elevilor în domeniul artei pianistice.

Copiii din Olteniţa au interpretat piese ale marilor compozitori clasici: Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Georges Bizet, Piotr Ilici Tchaikovsky.

Concursul Internaţional “Micul Virtuoz” a fost organizat anul acesta de Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Judeţean Bucureşti şi Clubul Copiilor Sector 5 Bucureşti. La această ediţie au participat ţări din Uniunea Europeană dar şi din afara uniunii, precum România, Belarus, Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Spania, Ucraina şi Ungaria. Din România au participat copii pianişti din 19 judeţe, cei 5 virtuozi din Olteniţa fiind singurii reprezentanţi din judeţul Călăraşi.

Comentarii

  1. Ursu Cristiana spune:

    Felicitari doamnei profesoare Suzeanu , mereu a coordonat si indragit copii,atsa fiind „reteta „dansei in reusita, cu acesti minunati copii,la concursuri.