Dumitru Elena il acuza pe primarul Milescu de hartuire. Edilul sef ii raspunde

Un aforism demn de citat ce aparţine unui mare poet naţional arată că “Nu există dreptate fără necazuri şi nume frumos neîmproşcat cu noroi”. O scânteie care pare-se că a şi luat puţin foc, face să tensioneze relaţia dintre Elena Dumitru, deţinătoarea unei florării în zona Primăriei Olteniţa şi primarul Costinel Milescu.

În faţa instituţiei administrative, pe un spaţiu de 10 mp, se află o florărie. Administratorul firmei de comercializare a florilor este Dumitru Elena. Ea este indignată de faptul că primarul Costinel Milescu face presiuni asupra acesteia să plece din zonă. Presiunile se fac prin intermediul funcţionarilor din cadrul primăriei de la urbanism, poliţie comunitară, după cum ne declară Elena Dumitru. Deţinătoarea florăriei susţine că aici este locul ei, că spaţiul îi aparţine, ea justificând refuzul de a părăsi zona prin faptul că a plătit inclusiv taxa de stâlp pentru electricitate. Femeia susţine cu vehemenţă că edilul şef doreşte terenul pentru a-l folosi în scop personal. “Nu am vrut să se ajungă aici dar dacă nu mă lasă-n pace… Recunosc că de câte ori am avut nevoie de ceva m-a ajutat şi nu am nici un pic de ranchiună pe el, dar acum din cauza lui fii-su care vrea să facă aici palmieri lângă bar, eu trebuie să plec.” susţine Elena Dumitru foarte agitată. Aceasta a deschis acţiune în instanţă, având angajaţi în proces doi avocaţi din Bucureşti. Elena Dumitru mai declară că primarul vrea să fie mutată abuziv de pe spaţiul unde ea îşi conduce afacerea cu flori, iar adresele trimise de instituţia publică pe numele ei sunt false şi scot în evidenţă un fapt nereal. Astfel, Elena Dumitru îl acuză pe Costinel Milescu de abuz în serviciu şi se întreabă aceasta “Chiar se crede Dumnezeu?”

Deşi ne-a sesizat asupra acestei situaţii, deţinătoarea florăriei nu a vrut o înregistrare audio ci a dat declaraţii verbale jurnaliştilor locali.

Documentele trimise Elenei Dumitru de primărie arată că aceasta nu deţine nici un spaţiu în zonă. Primarul municipiului Olteniţa, Costinel Milescu, ne sesizează cu privire la situaţia juridică a terenului, acesta punând la dipoziţia presei şi câteva acte justificative în acest sens. Costinel Milescu în calitatea sa de primar, spune că respectă calea legislativă, Elena Dumitru neavând în proprietate nici un teren. Edilul şef susţine că de fapt cea care este proprietar al imobilului de lângă teren şi care a câştigat şi spaţiul prin moştenire, Irina Jelea, doreşte ca locul unde se află florăria să se elibereze. Adresele trimise de Irina Jelea către primărie arată intenţia acesteia de a intra în posesia locului ce-i aparţine “de iure et de facto”.

Ascultă înregistrarea audio

Costinel Milescu: “Dumitru Elena nu deţine nici un teren în faţa primăriei, unde are o activitate privind comercializarea florilor. Până în 2008 avea un contract de concesiune pe 10 mp, prin care se obliga să vândă flori şi seminţe, conform autorizaţiei de funcţionare eliberată de Camera de Comerţ şi Industrie Călăraşi. În anul 2008 se demonstrează că terenul se afla în litigiu de 4 ani, primăria judecându-se cu Jelea Irina, domiciliată în Bucureşti, care este moştenitoarea defunctului Vornicu Nicolae, teren pe care l-a câştigat în instanţă. Începând cu anul 2008 acesta a fost intabulat la Primăria Olteniţa. Din acel moment nu am mai avut relaţii contractuale cu Dumitru Elena iar în anul 2010 doamna Irina Jelea ne-a făcut o sesizare, precum că pe terenul dumneaei se află Dumitru Elena cu o activitate. Chiar ne reclamă că nu este în regulă întrucât Dumitru Elena nu are contract cu proprietarul de drept al terenului.”

„ Am informat-o, i-am trimis o somaţie conform legii că este obligată să-şi ridice construcţia de pe terenul privat, noi având documentaţia de punere în posesie a doamnei Irina Jelea: terenul liber de sarcini.”

Primarul Milescu a mai declarat că i-a oferit Elenei Dumitru variante pentru spaţiu, i-a recomandat un loc în vecinătatea spaţiului din faţa primăriei, într-o zonă unde sunt mai multe barăci cu flori.



Comentarii

  1. Vali T spune:

    Oh Doamne ,
    Florareasa si primarul , misto combinatie.
    Oare de ce nu comenteaza nimeni ?
    Pai daca intri in gura lu Nutica e de rau, in cealalta parte e D-nul Primar care nici cu dansul nu este mai usor .
    Oricum situatia e „oabla” , sa vedem daca Nutica pleaca (eu cred ca da) si daca da …
    Ce Va Urma …

  2. danezu spune:

    Dupa parerea mea,taraba lu’ tanti Nuti strica un pic aspectul parcului din spate.Dar multe lucruri in tara aia s-au schimbat numai pt. ca cineva s-a trezit ca vrea inapoi nush ce teren sau nush ce imobil…
    Femeia asta vinde flori in locul ala de ani de zile,iar eu am cumparat de la ea de nenumarate ori.De ce trebuie s-o alungam din locul ala?Poate ca dl milescu ar trebui sa se ingrijeasca mai mult de alte lucruri mult mai importante,nu credeti?

  3. Nan Elena spune:

    S-a intrebat cineva daca din punct de vedere legal (urbanistic) in fata primariei este posibil autorizarea unei astfel de constructii? Ma refer la barul care apartine fiului D-lui Primar.Din punct de vedere legal acea constructie nu poate primi autorizatie de functionare ca si bar, cu program non-stop. In cel mai fericit caz, acea locatie poate primi autorizatie de functionare ca terasa sezoniera.