Câţi dintre noi am citit măcar un pasaj din cartea sfântă pe nume Biblia? Am dori să ştim cu precizie, dar câţi dintre noi ar fi sinceri să spună adevărul? Au citit-o ori ba? Biblia le prezintă celor ce o citesc o altă lume, mai bună, mai senină, înţeleaptă, demnă de urmat de toţi muritorii. Ea dă interiorului uman o pace care întrece orice înţelegere şi o bucurie negrăită. Ea este cea care ne apropie de Dumnezeu. Dar şi biserica. Sau cel puţin aşa ar trebui. De fapt, slujitorii ei ar trebui să ne apropie de Dumnezeu, dar oare câţi preoţi mai sunt aproape de Dumnezeu şi îi urmează calea?

Nu ne-am propus ca în acest articol să judecăm pe cineva, însă pe zi ce trece descoperim că nimic nu este în adânc şi esenţă ceea ce pare la suprafaţă. Aparenţele nu doar că înşeală, dar de cele mai multe ori te fac să foloseşti lămâie să-ţi treacă greaţa, când ştii ce se ascunde în spatele acestor aparenţe. Dar ne bătem cu pumnul în piept pentru imagine. O imagine searbădă, falsă, ireală ce îi face pe mincinoşi să devină penibili. Iar când vine scadenţa sau când minciuna care are picioare scurte se descoperă singură, tu omul credincios, umil, plin de gânduri bune şi ahtiat să faci fapte bune, cel dornic să-l ţii de mână pe Hristos, intri într-o dezgustătoare deprimare şi cumplită depresie.

La biserica ce poartă hramul “Sf. Gheorghe” din Olteniţa au fost aduse sâmbătă, 19 iunie, moaştele Sf. Mare Mucenic Gheorghe, izbăvitorul de biruinţă. Duminică, următoarea zi, a avut loc slujba de cinstire a moaştelor, la care au participat preoţii din Olteniţa sub bagheta directă a părintelui protopop Marian Necula şi la care invitat special a fost Prea Sfinţia Sa Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Vincenţiu Ploieşteanu.

Este mai bine pentru cine nu intră în ascunzişurile acestor “sfinte feţe bisericeşti”, pentru că se mai protejează puţin. Însă cine ajunge să le cunoască jocurile de culise ale unor aşa zişi slujitori ai lui Dumnezeu, riscă să ajungă să se îndoiască nu doar de bunătatea şi puterea celui de sus, dar mai ales de existenţa Lui.

În numele bisericii s-au făcut de-a lungul timpului multe nedreptăţi, în numele Domnului luat în râs şi rostit pe buzele multora din rândul bisericii cu falsitate, nume de care s-au folosit pentru satisfacerea unor nebunii interioare, s-au făcut atrocităţi crunte de-a lungul istoriei: de la arderi pe rug în timpul Inchiziţiei până la spânzurătoare mai târziu. Iar numele Domnului a rămas pătat de ei.

Şi atunci ce ne rămâne? În cine să mai credem? În Dumnezeu cu siguranţă, însă mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă dezamăgiţi de anumiţi preoţi, au declarat că preferă să-şi facă altarul lor acasă şi să se roage la icoanele din casă, ori să meargă la anumite mânăstiri ori biserici din Bucureşti, unde sunt mult mai siguri că se simt bine în timpul slujbelor.

La sărbătoarea ce ar fi trebuit mediatizată foarte mult, dar nu a fost, şi la care ar fi trebuit să participe toţi creştinii ortodocşi din oraş în condiţii normale, nu au fost olteniţeni prezenţi cât ar fi trebuit să fie, mai mult decât atât au lipsit oamenii care au pus bazele acestei biserici şi care au finanţat cu miliarde de lei vechi, cu sute de mii de euro, construcţia acestei biserici. Este vorba de Petre Marian Miluţ şi Costinel Milescu, primarul municipiului sau omul, pur şi simplu, prin intermediul căruia a fost cunoscut Marian Petre Miluţ, principalul finanţator al bisericii “Sf. Gheorghe”.

Presa locală nu a fost invitată, în schimb au fost cei de la TV  Trinitas, tot respectul pentru colegii noştri din Bucureşti.

La acţiunile locale, atunci când TV Trinitas nu poate fi chemată, presa locală este anunţată să vină, pentru imagine fireşte, imaginea celor care organizează evenimente locale. Presa locală în opinia unora şi a unor feţe bisericeşti este ultima soluţie într-o ecuaţie distinctă din matematica sau logica gândirii în cadrul unor evenimente locale. Numai că la acest eveniment organizat de cine nu se ştie că aşa s-a aruncat de la unul la altul pisica, presa locală a lipsit. Nu avea faţă de un asemenea eveniment.

Am dorit să cunoaştem ce spun şi cei care au organizat evenimentul, pe ce criterii s-au făcut invitaţiile.

Intervievat, părintele protopop Marian Necula a răspuns nedumeririlor noastre că nu a făcut acesta invitaţiile, ci părintele Titus. “Nu eu am făcut invitaţiile, ci părintele Titus.” declară Marian Necula. Părintele protopop s-a arătat chiar deranjat de telefon, acuzându-ne într-un fel de o anumită atitudine ostilă.

Fireşte, cel care pregăteşte un eveniment alege invitaţii, el este cel care face  selecţia, numai că la această acţiune nu a fost vorba decât de o selecţie pe criterii de interese şi oamenii care au fost anunţaţi în biserică cu alte ocazii dinaintea evenimentului sau cei care au aflat din gură în gură.

Părintele Titus Dumitrică ne-a declarat că nu el a făcut invitaţiile, ci părintele protopop. Dumitrică a mărturisit de altfel că l-a sunat pe Marian Petre Miluţ că aşa i s-a părut de bun simţ, dar preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român nu a putut veni din motive personale. De ce oare nu a onorat invitaţia Marian Petre Miluţ. Un motiv serios a avut. “De oficialităţile locale s-a ocupat Marian Necula. Nu eu am făcut invitaţiile, ci părintele protopop. Dar mai bine că n-aţi venit că vedeaţi cum şi-a făcut protopopul ziua pe banii mei”, ne-a declarat Titus Dumitrică. Recunoaştem că am rămas stupefiaţi noi, echipa de la Olteniteanul, de această afirmaţie.

Cine aruncă pisica către cine?

Despre părintele Bogdan Ciplău, al doilea preot care slujeşte în minunata biserică din lemn, am aflat că a fost numai un simplu invitat la acest eveniment, care de altfel a ştiut să facă faţă, impresie bună printre credincioşii necunoscători în ale multor dedesupturi.

Care mai este valoarea adevărată şi unde se situează ea? Cine poate să ne lămurească şi pe noi, ziariştii, de ce se ajunge la astfel de fapte penibile, jenante, în care inclusiv noi suntem puşi în situaţii groteşti la un moment dat, prin faptul că întrebăm ceva ca să primim nişte răspunsuri. Şi de multe ori primim nişte răspunsuri ce sinceri să fim, nu ar face cinste nici măcar unui copil de 5 ani.

De ce este lumea noastra atât de lipsită de valori adevărate? De ce încă există preoţi care nu reuşesc să se ridice la nivelul aşteptărilor şi dorinţei lui Dumnezeu? Credinţa să fie problema, sau mai degrabă, lipsa acesteia? Este o mare lipsă de credinţă peste tot, iar acolo unde se vede, de multe ori este aşezată pe temelii care se clatină.

Ce este credinţa? Biblia are multe de spus despre aceasta. Hristos a spus că “credinţa poate muta munţii”! Deci ea este o putere uimitoare, fie că El a vorbit sau nu în mod figurat. Unul dintre autorii care a scris Noul Testament spune “credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” – Evrei 11:1. El mai spune că credinţa este singurul mod în care putem fi plăcuţi lui Dumnezeu. Deci în cele din urmă credinţa este ceva foarte important, de care avem nevoie cu toţii, din belsug.

Un eveniment la care numai un părinte paroh trebuia să facă invitaţiile şi nu se ştie până la urmă cine a invitat pe cine, s-a transformat într-o aniversare, o celebrare a unui protopop. Iar oamenii nu ştiu. Nu cunosc realitatea. Credincioşii ce intră în unele biserici nu cunosc multe. Se mulţumesc să cunoască foarte puţin. Uneori e bine aşa, fiindcă nu se mai încarcă cu lucruri dezamăgitoare ce pot face foarte rău spiritului.

Sub sutanele de preot ar trebui să se ascundă acel slujitor al lui Dumnezeu ştiut de noi de acum 50 de ani, 100 de ani, 200 de ani, care propovăduia pe Dumnezeu, Îl iubea cu adevărat, Îl cânta din suflet, pe care Îl urma îndeaproape, care închidea ochii pentru a trece în lumea drepţilor doar cu hainele după el, nu cu vile construite cu peste 10 camere sau care mergea la enoriaşi acasă pe jos, şi nu în maşini luxoase. Unde sunt preoţii de altădată care împărţeau banii celor săraci? Sinceri să fim, avem şi în Olteniţa câţiva preoţi cu suflet şi i-am văzut şi la biserica “Sf. Nicolae” centru împărţind bani unor săraci şi la biserica “Eroi” şi la biserica “Sf. Gheorghe” de lângă spital, dar ne rezervăm dreptul de a nu le spune numele. Ei însă se cunosc foarte bine, şi ce este mai important este faptul că Dumnezeu îi ştie foarte bine.

Toata lumea caută un lucru şi nu-l poate găsi: dragostea. Credinţa şi dragostea sunt inevitabil legate şi nu pot fi separate. Atunci când avem această credinţă iubim şi suntem iubiţi de către Dumnezeu. Dragostea despre care vorbeşte Biblia este una specială, una adâncă, care durează, o dragoste reală, o dragoste care întrece orice pricepere şi intelegere. Efeseni 3:19

Când esti sătul de toate dezamăgirile tale, de eşecurile tale din viaţa de zi cu zi sau ghinioanele apărute din diverse motive independent de voinţa ta, când eşti sătul de incapacitatea de a iubi a unora pe care ţi-e greu să-i accepţi roboţi lângă tine- cel care dăruieşti iubire-, când eşti sătul de nedreptate, dezamăgire, ură şi necinste, poti găsi satisfacţie totală în Hristos, căci El face ca viaţa să merite să fie traită! Dar unde să facem cunoştinţă cu El? Unde să-l atingem mai bine şi să învăţăm mai multe despre El şi faptele Lui? În biserică.

Şi ce trebuie să ne ofere biserica prin slujitorii săi? Ce ne dorim după toate supărările şi necazurile vieţii din ce în ce mai grea. Şi nu numai după necazuri, cât mai ales după bucuriile care vin după necazuri, pentru a-i aduce mulţumire lui Dumnezeu.

Hristos pe cruce, i-a adresat Tatălui Său acele cuvinte măreţe şi înţelepte vis a vis de faptele necugetate ale ucigaşilor săi şi mulţimii de nestăvilit pornită pe nedrept asupra Lui: “Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac!”

Să ne ierte şi pe noi pentru că am spus adevărul şi să-i ierte şi pe cei care îmbracă nişte haine preoţeşti şi cărora ar trebui să le facă o mare cinste. Mai ales că pe buzele lor este pomenit numele lui Dumnezeu la slujbele pe care le rostesc…