Biserica „Sf. Nicolae” din zona Olteniţa Nord este unul din lacaşurile de cult ale municipiului Olteniţa care are nevoie de anumite lucrări în special împotriva igrasiei. Apariţia acestei umezeli excesive poate duce la apariţia unor alergii specifice, dacă nu se găseşte o modalitate de a o înlătura.

Părintele paroh al bisericii, Cristi Anca, a declarat pentru Olteniteanul că un studiu de prefezabilitate ce vizează remedierea acestor probleme, a fost făcut iar evaluarea reabilitării necesare ajunge la aproximativ 275.000 de lei. Acesta mai spune că pentru îndepărtarea igrasiei este nevoie de un tratament cu o substanţă foarte scumpă, sunt necesare anumite procedee speciale care să împiedice infiltrarea apei în zidurile bisericii. De asemenea, biserica necesită repararea exteriorului şi a jgheaburilor de evacuare a apei, dar şi pictura lăcaşului este în prezent afectată. Părintele Anca menţionează faptul că ultima reperaţie a fost făcută în anul 1997, când a fost reparat exteriorul şi vopsit în lavabil alb.

La anumite modificări aduse în gospodăria internă a lăcaşului de cult din Olteniţa Nord au contribuit enoriaşii.

După cartea de învăţătură Creştin Ortodoxă, Biserica este locaşul sfânt, obştesc (public) în care se preamăreşte Dumnezeu, se săvârşeşte Taina Sfintei Jertfe a Mântuitorului Hristos, şi în care se adună credincioşii spre a se împărtăşi din darurile şi adevărurile mântuirii, prin slujirile rânduite de Iisus Hristos.

Biserica este cu adevărat o frântură de cer pe pământ. Stând într-o biserică zidită după modelul bisericilor ortodoxe, şi învăluită în pictura de sfinţi în tot locul, ascultând sfintele slujbe, ni se pare că vieţuim în cer, în preajma slavei lui Dumnezeu.

Atât părintele Anca cât şi noi, cu siguranţă şi cei care citesc acest material, avem conştienţa realităţii crude, vedem cum este viaţa şi prin ce crize financiare trecem noi românii. Totuşi, nu asta trebuie să ne împiedice de la fapte bune şi generoase, care să pornească din suflet. Cu bunăvoinţă se găsesc şi bani, cât de puţini. Nevoile sunt multe. Oare nu atunci când ajuţi pe alţii la nevoie şi când te strângi tu de la anumite pofte, eşti considerat mai întâi de toate un slujitor al lui Dumnezeu?

Din punctul nostru de vedere, criza stă de fapt la baza unei spirituale şi a alteia morale. S-o depăşim cu voinţă şi forţă şi să facem ceea ce trebuie să facem bun şi omenesc.

Haideţi să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, ŞI LUI DUMNEZEU CE-I AL LUI DUMNEZEU şi să contribuim fiecare dintre noi la renovarea acestei biserici, ce face parte de altfel din patrimoniul spiritual al oraşului.

Cei care vor să facă sponsorizări pentru salvarea bisericii „Sf. Nicolae” din Olteniţa Nord sunt rugaţi să folosească numărul de cont RO72RNCB0099007775630001, deschis la Banca Comercială Română – Agenţia Olteniţa.

Notă: Materialul a fost facut la insistenţele noastre şi din iniţiativa noastră.