Au vrut să fure un motor cu căruţa

La data de 12.09.2010, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Chirnogi au reţinut 4 persoane în timp ce  încercau să dezasambleze echipamente electrice dintr-o staţie de pompare aflată în apropierea fluviului Dunărea, pe direcţia loc. Căscioarele, anunţă comisar Chiru Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului judeţean al Poliţiei de Frontieră Calarasi.

Cele patru persoane, tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, toţi cu domiciliul in loc. Chirnogi, jud. Călăraşi au fost descoperiţi de către un echipaj poliţienesc aflat în supravegherea frontierei în acea zonă.

Ajunsă la faţa locului, echipa de cercetare a poliţiei de frontieră a constatat că aproape toate echipamentele fuseseră dezafectate, staţia de pompare şi drenaj al apei fiind de mai mult timp scoasă din funcţiune.

La momentul reţinerii cei patru tineri tocmai dezasamblaseră un motor electric de mare putere, pe care se pregăteau să-l încarce într-un atelaj hipo pentru a-l valorifica la un centru de colectare a fierului vechi.

La faţa locului au fost chemaţi reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, secţia Chirnogi, cei în a căror administrare se află staţia de pompare, ocazie cu care le-a fost predat motorul electric şi li s-a solicitat constituirea în parte civilă.

Cei in cauză sunt cercetati în stare de libertate sub aspectul săvârşiri infracţiunilor de „tentativă de furt” faptă prevazută de art. 208 CP şi „distrugerea degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare ori împiedicarea luării masurilor de conservare a unor astfel de lucrări precum şi înlaturarea acestor măsuri” , fapta prevazută şi pedepsită  de art .82 ,lit.e din Legea 138/2004, modificată.

sursa: dincalarasi.ro

Comentarii

  1. Mugur spune:

    Ce distrugere prieteni? Motorul ala e plin de rugina, nu poate fi folosit. Pot chiar afirma ca ar fi facut un lucru bun.. ar fi reciclat ,)
    Sunt curios ce s-a intamplat cu mormanul de rugina.. a fost reconditionat sau dus la vreun centru de colectare :-/

  2. ion popescu spune:

    fara sa fiu rasist ,dar tipic tiganesc…..

  3. MARIAN M. spune:

    …mare furt….altii au furat miliarde si nu suporta detentia….astia de ce nu s-ar imbolnavi in ancheta!fura…ce sa faca…?
    la munca unde sa se mai duca?….avem oare`prin zona noastra asa de multe oferte de munca si intreprinzatori, unde ar putea sa munceasca tineretul? au gresit…asta este….criza si aleshii poarta vina…cand iti ajunge cutzitul la os….ce mai ai de facut?….totusi trebuia sa o faca cu cap…altii nu au furat ruginituri…ci intreprinderi in buna stare de functionare si multe altele…fiecare stie …O VORBA IN BIBLIE SCRIE: IARTA SI V-EI FI IERTAT! NO COMMENT!

  4. Mugur spune:

    Mariane.. bine spus 😐

  5. Chiru Adrian spune:

    mai bine va duceti la hotii din parlament…si inca ceva pt TATA BOSS „Chiru Vasile”….sari la gatul lor…si prindel pe basescu si baga-l pe scaunul electric;)

  6. Popa Vlad spune:

    nu va faceti griji ca iar sunt pe strada! aduna amenzi ca nu mai sunt locuri la puscarie!

  7. MARIAN M. spune:

    MAI MULT PIERDE STATUL ACUM DACA II BAGA SAU DACA I-AU BAGAT LA PUSHCARIE….MILIARDE PTR INTRETINEREA LOR….AHA…NE SPERIEM DE UN PRAF, DAR DE GUNOAIELE CELE MAI PERICULOASE SI NOCIVE,ADEVARATZII HOTZI DIN TZARA ASTA, NU NE JENAM?…CAND LE V-OM ADUNA SI PE ACELEA IN PUSHCARII?…

  8. tanase anca luminita spune:

    mai baieti mai…doar atat a-ti furat?

  9. Bogdan spune:

    editat de admin – va rugam sa completati asa cum se cere in campurile obligatorii (nume si prenume REAL + numar telefon REAL)