VIDEO * Incendiu la Chirnogi

În data de 17.09.2010, ora 14.25, două echipaje specializate din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa au fost solicitate să intervină pe raza localităţii Chirnogi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie ce aparţine Gherghinei N. Potrivit primelor cercetări ale pompierilor profesionişti efectuate la locul intervenţiei, incendiul a izbucnit din cauza jocului cu focul al unui copil în vârstă de 4 ani (Alin N.), care s-a jucat cu chibriturile aprinzând o şură de paie din gospodărie. Din cauza distanţei mici dintre respectiva şură de paie şi gardul gospodăriei vecine, a fost posibilă propagarea arderii care a cuprins şi gardul.

La sosirea pompierilor profesionişti, incendiul se manifesta în respectiva gospodărie, la nivelul şurei de paie, cât şi la nivelul gardului vecinului. Pompierii militari au intervenit în acest caz cu două autospeciale şi au lichidat incendiul, în aproximativ trei ore de luptă cu flăcările. În incendiu au ars aproximativ: 4.000 de  kg de plante furajere şi 12 metri lineari de scândură de gard, fiind salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei, valoarea estimată a bunurilor distruse situându-se la aproximativ 3.000 de lei.

sursa: ISU Calarasi

video: Dorin Berbec

Comentarii

  1. Marius Dociu spune:

    Ne cerem scuze pentru intarzierea postarii acestui material.

  2. sorin miscoci spune:

    bravo lor . pompierilor care isi pun sanatatea in pericol pt a salva bunurile altora . si eu am fost pompier si fac o observatie . erau in plin fum fara masca si de obicei la capite de fan mai mult protejare de jur imprejur acestea avind putere mare de combustie . cum spunea comandantul nostru : „stingere prin ardere completa „

  3. Dorin Berbec spune:

    kanza- do it>>>>> BA! :))

  4. MARIAN M. spune:

    frumos….

  5. IATAN spune:

    Zici ca am citit un comunicat de presa:)Ce limbaj de lemn!!

  6. bogdaNNel spune:

    editat de admin – va rugam sa completati asa cum se cere in campurile obligatorii (nume si prenume REAL + numar telefon REAL)