Unii consilieri olteniţeni merg pe principiul „Care are gura mai mare, e cel mai tare” – variantă de preţ amânată din nou

Şedinţa extraordinară a Consiliului Local de luna aceasta a adunat 13 din 18 consilieri locali, pentru dezbaterea a două puncte de pe ordinea de zi, unul dintre acestea fiind mai important dar şi cel care se tot amână. Cauzele? Nu ştim foarte bine. Probabil din…mai multe lipsuri. Variantele preţului de vânzare a energiei termice către populaţie propuse de Termourban Olteniţa urmau să fie transmise Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSCE), cerere solicitată de instituţia centrală de stat pentru a stabili subvenţia de stat.

Consilierii olteniţeni au dezbătut problema stabilirii variantelor de preţ şi după enervante discuţii cotroversate, ce fac să se irosească degeaba timpul dedicat acestor şedinţe, s-a ajuns la jigniri şi atacuri la persoană, fără însă a se stabili ceva concret. Consilierii locali se pare că urmează exemplul parlamentarilor, care la fel se întâlnesc în şedinţe numai pentru a-şi expune fiecare „muşchii” crescuţi care pe unde, pentru a duce lupte de orgolii sau a se ajunge la şicane mergând pe ideea „Nu faci parte din partidul meu, eşti mâncat”.

Confuziile şi haosul create în aceste şedinţe locale sunt generate de multe ori şi de politica duplicitară, greoaie şi oneroasă a Guvernului României, dar şi de ambiguitatea legilor româneşti, care de multe ori împiedică luarea unor decizii la nivel local.

Florian Cercel, viceprimarul municipiului Olteniţa, a dat citire unor adrese trimise de administraţia locală olteniţeană primului ministru Emil Boc şi ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, prin care se arată situaţia creată la Olteniţa, în urma neacordării subvenţiei la energia termică pe anul 2009. Acesta este convins că dacă Guvernul nu a plătit restanţele la subvenţia de stat pe anul 2009 cu toate că există un cadru legislativ în acest sens, anul acesta nu cu atât mai mult cu cât nu există o ordonanţă de Guvern care să stabilească acest lucru-acordarea subvenţiei la energia termică.

Viceprimarul Florian Cercel spune:

„În urma analizei Consiliului Local al municipiului Olteniţa privind iarna 2010-2011 şi necesitatea asigurării energiei termice populaţiei municipiului Olteniţa, vă supunem atenţiei următoarele: prin Decizia nr. 243 din 25.11.2008 a ANRSCE se stabileşte preţul local de referinţă, pentru asigurarea şi compensarea unui tabel, asigurat de bugetul de stat pentru energia termică produsă în municipiul Olteniţa, începând cu data de 01.01.2009. În baza acestei decizii a fost fundamentat preţul pe anul 2009 şi stabilită subvenţia unitară asigurată de bugetul local. La 31.12. 2009 s-a constatat că Guvernul României prin Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a respectat această decizie, neacordând suma corespunzătoare. Suma datorată de bugetul de stat pentru anul 2009 şi nevirată către bugetul local este de 1.140.998 lei. Prin Decizia 144 a ANRSCE se stabileşte preţul local de referinţă la fel, începând cu 1 ianuarie 2010 pentru că preţul ăsta se stabileşte întotdeauna de la 1 ianuarie 2010. Suma datorată de bugetul de stat pentru perioada ianuarie 2010 şi nevirată către bugetul local la zi este de 879.156 lei. În urma demersurilor făcute la Direcţia pentru Comunităţi Locale Zone Asistate, Ajutor de Stat şi Parteneriat cu Structurile Asociative din cadrul MAI, ni s-a răspuns că nu mai sunt fonduri la bugetul de stat, ceea ce este total incorect, deoarece atât bugetul de stat cât şi bugetul local pe anii 2009-2010 s-au întocmit în baza deciziilor ANRSCE. Astfel, s-a ajuns în prezent să fim în blocaj financiar, atât Primăria municipiului Olteniţa cât şi producătorul de energie termică. Vă aducem la cunoştinţă că până în prezent, bugetul statului nu a virat către municipiul Olteniţa suma de 2.020.144 lei, până la finele anului mai fiind necesară pentru perioada septembrie-decembrie-mai 2011, suma de 1.600.000 de lei. Cu respect, vă rugăm să ne transmiteţi urgent dacă MAI poate vira aceste sume sau nu, aceasta pentru a aduce la la cunoştinţa locuitorilor municipiului Olteniţa şi a ne pregăti pentru perioada de iarnă 2010-2011. Diferenţa de preţ la combustibil alocată de către bugetul de stat este între 0,1 şi 45%, dar Guvernul a stabilit clar cât ni se alocaă nouă. A stabilit anul trecut cât ni se alocă anul ăsta. Şi pentr anul următor cum au publicat ăştia acordul cu FMI, subvenţia este zero. Şi cred că aşa este.

Ce să facem noi? Să încercăm să găsim o formă ca sistemul să funcţioneze şi ca asta să se întâmple trebuie în primul rând să încercăm să-i ajutăm pe oamenii care au mare nevoie de ajutor.”

Cercel explică celor prezenţi în şedinţă că prin aceste decizii Guvernul stabileşte  suma pe care trebuie să o aloce pentru diferenţa de preţ la combustibil: “Toate aceste decizii sunt pentru noi bază pentru formarea bugetului pentru anul viitor. Că vii la sfârşitul anului şi ne spui neoficial că nu mai sunt bani…practic ar fi trebuit să se facă o rectificare negativă că nu mai au bani. Suntem puşi într-o situaţie în care cineva nu respectă regulile jocului sau nu respectă legea.” argumentează Florian Cercel.

Viceprimarul Cercel a solicitat consilierilor să se gândească la sarcinile de îndeplinit, pentru că cei din guvern nu au o bază legală clară, prin care să stabilească sprijin financiar către primării pentru energia termică. “Dacă Guvernul nu face, putem să facem noi. Dacă Guvernul vine cu o hotărâre de guvern în care să se stabilească ca în cea precedentă nişte criterii, atunci noi putem să ne adaptăm în aşa fel încât să completăm la criteriile astea şi alte criterii pe care le stabilim noi la nivel local. Am venit şi am estimat, am fost din scară în scară, din uşă în uşă la apartamente (cu oameni de la Primărie şi Termourban) ca să evaluăm cum stăm cu veniturile şi care este media la nivel de apartament. Am avut şi surprize neplăcute: au spus că <veniturile sunt confidenţiale şi nu vi le declarăm!> Consider că oamenii ăştia au nişte venituri substanţiale şi nu au nevoie de subvenţie şi din 5500 de apartamente am avut răspuns la 2710 şi am făcut nişte estimări, adică procentual până la o valoare medie pe membru de familie, până la 1.015.000 lei şi ar mai fi şi peste suma asta.” susţine Cercel.

Consilierul PSD Petre Ţone a cerut discutarea preţului giogacaloriei, apoi să se ajungă la căldură. Florian Cercel spune că nu trebuie să se ajungă la blocaj financiar. “Când noi Primăria sau voi Consiliul Local hotărâm să subvenţionăm familiile astea, este foarte important să ştim metodologia şi cum să distribuim banii ăştia şi la ce sume să ajungem, pentru că noi nu putem să ne angajăm că cheltuim nişte sume pe care nu le avem. Dacă încercăm să cheltuim nişte sume pe care nu le avem, déjà ajungem la blocaj. Noi trebuie să găsim nişte soluţii, în aşa fel încât să funcţioneze sistemul şi din cauza asta aceste ajutoare sau acea subvenţie se ia din acelaşi loc. E foarte important să ştim care este suma totală. Eu am discutat şi cu domnul primar şi m-a rugat să vă transmit că cel mai corect este să subvenţionăm familiile care au nevoie de aceşti bani. Dacă de exemplu noi alocăm o sumă, să zicem 5, 6, 10 miliarde, nu ştiu cât stabilim împreună, una este să-ţi asumi asta s-o împart în două şi să dau la toată lumea şi la ăştia care au salarii confidenţiale şi alta este ca suma asta să o împart numai la cei care au nevoie. Noi mergem pe varianta s-o împărţim celor care au nevoie de banii ăştia, că aşa e corect să deblocăm sistemul.” mai spune viceprimarul Cercel.

Consilierul Ţone îi arată că legea spune că subvenţia de 10% de la bugetul local este unitară.

Consilierul PSD Petre Ţone:

“Asta înseamnă pe gigacalorie, ce propusesem eu suplimentar pentru oamenii cu probleme, este altceva. Dacă noi nu dăm asta unitar pe gigacalorie, nu suntem în baza legii. Legea este clară. Nu o putem încălca. Subvenţia de la bugetul de stat este cea unitară, cu ce venim noi complementar, în jur de 10 miliarde, este altceva. Noi la nivel central avem subvenţie de la stat pentru 2010 de 10 miliarde şi ceva.”

Cercel arată că discuţia s-a făcut pentru preţul pe anul 2011, când nu va mai fi subvenţie deloc, arătând şi faptul că pe anul 2010 trebuia să se primească 16 miliarde de lei şi s-au dat doar 6 miliarde de la bugetul de stat. După alte atacuri verbale şi afirmaţii aprige ale consilierilor Petre Leonard şi Petre Ţone la adresa lui Florian Cercel, şi după alte impulsuri ale consilierului PSD Gheorghe Lungu pentru o decizie corectă, Cercel subliniază faptul că atât executivul primăriei cât şi consilierii trebuie să găsească soluţii pentru alocarea de fonduri celor cu nevoi speciale.

Cele trei variante supuse la vot au fost:

Varianta I care este în vigoare în urma ultimei hotărâri: preţul de producţie = preţul de vânzare: 299,40 lei/Gcal

Varianta II: preţul de producţie = 10% subvenţie buget local + preţ de vânzare: 299,40 = 29,94 + 269,46 lei/Gcal

Varianta III: preţ de producţie = 10% subvenţie de la bugetul local + subvenţie de la bugetul local alocată 2010 + preţ de vânzare: 299,40 = 29,94 + 37,94 + 231,52 lei/Gcal

Pentru variant I au fost 6 voturi “pro”, varianta II nu a fost acceptată de nici unul dintre consilieri, iar pentru varianta a III-a au fost de acord 7 consilieri. Neîmplinind procentul necesar ca votul să fie validat, variantele de preţ au rămas în aer ca şi înaintea şedinţelor.

Viceprimarul Florian Cercel a transmis consilierilor şi punctul de vedere al primarului Costinel Milescu de a oferi sprijin celor nevoiaşi. Costinel Milescu nu a fost prezent în şedinţa de Consiliu Local, Florian Cercel fiind cel care va îndeplini pe o perioadă de 30 de zile funcţia de primar, perioadă în care edilul şef al municipiului Olteniţa îşi efectuează concediul de odihnă. Atât Cercel cât şi Milescu au decis ca în situaţia în care Guvernul României nu va acorda subvenţie, iar preţul la energia termică va rămâne cel votat anterior, să fie ajutate familiile ce nu dispun de mijloace de existenţă.

Comentarii

  1. Mihai Ceauşu spune:

    Oricum e nasol:
    In primul rand nu e corect ca o persoana care locuieste intr-un apartament la bloc si primeste agent termic sa beneficieze de subventie, in timp ce aceeasi persoana care are centrala termica nu primeste subventia, sau o persoana care locuieste la casa iar nu primeste subventie.
    In al doilea rand, sa presupunem ca dorim sa ne montam o centrala la bloc, pentru un apartament cu 3 camere costa intre 6000 si 8000 ron (centrala, instalatie, calorifere, manopera), mai adaugam 2000ron conectarea la gaze si mai trebuie sa platim 30-40% cheltuieli comune din ce ramane de la punctul 1. In conditiile in care poate nu mai trece nicio teava prin apartament, sau chiar daca trece noi nu putem sa cerem chirie. Era sa uit de capusele a caror denumire incepe cu El….

  2. 90210aca spune:

    editat de admin – va rugam sa completati asa cum se cere in campurile obligatorii (nume si prenume REAL + numar telefon REAL)