Olteniţeni premiaţi la Campionatul Naţional de Ashihara Karate de la Braşov

Sâmbătă, 20 noiembrie 2010, a avut loc la Braşov Campionatul Naţional Ashihara Karate, proba KATA. Echipa olteniţeană a fost însoţită de antrenorul ei, sempai Marcel Paraschiv iar dintre oficiali Marina Mardare şi Andreea Florea. Acestea din urmă au arbitrat la una din cele două suprafeţe de joc. Marina Mardare a fost arbitru la Braşov şi nu a participat la concurs din cauza unei operaţii la picior făcută în urmă cu 6 luni. “Sunt mulţumită de rezultatele colegilor şi chiar mi-a plăcut anul acesta cum a fost organizată competiţia. Îi felicit pe toţi şi abia aştept să încep să intru din nou în concursuri.” declară Marina Mardare.

Marcel Paraschiv, sempai şi antrenorul olteniţenilor spune că a fost un nivel ridicat de concurenţă. “A fost un nivel destul de ridicat din punct de vedere sportiv. Au participat echipe foarte bine pregătite aşa că sunt destul de mulţumit de prestaţia echipei. Cei care nu au obţinut nici o medalie s-au prezentat bine şi important este că au participat, chiar dacă nu au câştigat ceva. Din 17 sportivi, doi au obţinut câte două premii, iar 9 dintre ei câte un premiu. La individual am venit cu 5 medalii –două de aur, una de argint şi două de bronz. La competiţia pe echipe am obţinut un argint şi un bronz. Ca să fii în primele 5 sau 7 locuri este un pas important din 180 de sportivi prezenţi la proba “individual” şi 40 de echipe de la 9 cluburi din ţară. Urmează pe 11 decembrie Campionatul European de la Riga din Letonia. Până atunci, sportivii vor pleca în cantonament cu cei din lotul naţional.” precizează sempai Marcel Paraschiv.

Câştigătorii olteniţeni la Braşov sunt:

Paraschiv Mihai Iulian – Loc I Campion Naţional categoria “16 ani” masculin; Gorneanu Casiana Andreea – Loc I Campioană Naţională categoria “18 ani” feminin; Toader Cristina Mihaela – Loc II Vicecampioană Naţională categoria “Senioare”; Negoiţă Alin Ionuţ – Loc III categoria “18 ani” masculin; Alexandru Cristian Ionuţ – Loc III categoria “10 ani” masculin.

La proba sincron echipe, sportivii din Olteniţa au obţinut următoarele rezultate :

1. Loc II Vicecampioni Naţionali categoria “14 ani” echipe, cea din Olteniţa a fost formată din Paraschiv Mirel Daniel, Tudor George, Tudor Maria

2. Loc III categoria “18 ani” şi medalia de bronz pentru echipa format din Ioniţă Lavinia Elena, Negoiţă Alin Ionuţ, Paraschiv Mihai Iulian

La competiţie au mai participat: Florean Iacob Ştefan, Matei Bianca Alexandra, Curelaru Paul, Tudor Elena, Surdu Maria Mădălina, Alecu Monalisa Florentina, Bogatu Bogdan, Dobrescu Dorian.

Sportivii olteniţeni fac parte din Clubul bucureştean “Impression”, ce este afiliat la Federaţia Română de Arte Marţiale şi la New International Karate Organization (N.I.K.O.).
În Olteniţa Clubul “Impression” este reprezentat de sempai Marcel Paraschiv, antrenor.

Kata “forma” – este un cuvânt japonez care descrie detaliat modelele coregrafice de mişcări practicate fie singur sau în perechi.

Kata sunt folosite în multe arte japoneze tradiţionale, cum ar fi formularele tip teatru Kabuki şi şcoli de ceremonia ceaiului ( Chado ), dar sunt cel mai frecvent cunoscut pentru prezenţa în artele marţiale. Kata sunt folosite de cele mai multe arte tradiţionale japoneze şi arte martiale din Okinawa , cum ar fi Aikido , Iaido , Jodo , Judo , Jujutsu , Kenjutsu , Kendo şi Karate . Alte arte marţiale, cum ar fi Tai chi chuan şi Taekwondo au caracteristică acelaşi tip de formare, dar utilizează cuvinte în chineză ( Tao-lu ) şi coreeană ( Poom-se ) în loc de Kata.

Multe arte marţiale utilizează kata pentru demonstraţii publice şi în competiţii, acordându-se puncte pentru aspecte de tehnică ca stil, echilibru şi verosimilitate.

mai multe detalii si fotografii pe http://ashiharaoltenita.ro/

Comentarii

  1. Marina spune:

    editat de admin – va rugam sa completati asa cum se cere in campurile obligatorii (nume si prenume REAL + numar telefon REAL)

  2. Vali Tugui spune:

    Bravo tinerilor din Oltenita si mult respect pentru ei.
    De ce clubul este din Bucuresti ???
    … Pacat copii , pacat

  3. marina mardare spune:

    Inca odata Oltenita isi arata valoarea!!!!Felicitari!s-o tinem tot asa!!!OSU!!