“Aproape de semenii tăi”, un proiect initiat de scoala nr. 1 Ulmeni

In cadrul unui proiect educational initiat de Scoala cu cls. I – VIII nr. 1 Ulmeni, “Aproape de semenii tăi”, pastrand la loc de cinste credinta, traditiile si practicandu-le alaturi de copiii, conducerea scolii si cadrele didactice implicate încearcă să păstreze spiritualitatea romaneasca, un izvor de buna crestere si mandrie nationala.

Scopul acestui proiect este dezvoltarea interesului pentru pastrarea obiceiurilor si traditiilor specifice sarbatorilor stramosesti

Obiectivele acestei initiative sunt:

–          promovarea valorilor moral-crestine si altruiste in randul elevilor;

–          cultivarea interesului, respectului si dragostei   fata de traditiile românilor.

Astfel, pe parcursul lunii decembrie 2010, elevii din scoala au contribuit, in masura posibilitatilor si a bunavointei, cu cate un leu (1 ron) si jucarii. Bineînţeles că alături de ei au fost si cadrele didactice şi conducerea şcolii care au dorit să se implice in realizarea acestui proiect. Banii strânsi au fost folositi pentru achizitionarea de alimente specifice sarbatorilor de iarna

În data de 21 decembrie 2010, au fost făcute pachete cu alimentele achizitionate si jucarii, care au fost impartite familiilor cu posibilitati financiare foarte reduse din comuna Ulmeni. Prin  tragere la sorti, un numar de elevi,  insotiti de directorul scolii si cateva cadre didactice au  impartit pachetele familiilor respective, la domiciliul acestora..

Sperând că acest tip de voluntariat să formeze copii solidari, interesaţi de problemele semenilor aflaţi în nevoie, colectivul de cadre didactice de la Şcoala nr. 1 Ulmeni doreşte tuturor un An Nou fericit, plin de linişte, sănătate şi normalitate, că-s mai bune decât toate!

Comentarii

  1. Mariana Marin spune:

    Foarte frumos!Felicitari organizatorilor!”Aproape de semenii tai” ar trebui sa fie si Edilii olteniteni(mai ales cand voteaza Hotarari f.importante-pretul Gcal).

  2. Silviu Danalache spune:

    Salut!Hai sa fim seriosi, ne-am SATURAT cu totii de atatia tigani…..se pare ca numai nevoile lor sunt prioritare…ati vazut voi vreodata tigan muncind?…..in fiecare spot care apare cu tematica de intrajutorare…HOPA TIGANII! Ne-am saturat oameni buni….eu nu sunt semen cu tiganii astia puturosi care nu fac toata ziua nimic decat sa fure si sa se vaite…..Eu cred ca acest titlu este FOARTE FOARTE GRSIT…..Oamenii muncitori nu se identifica cu astfel de semeni.Ok???????????