Spitalul Municipal Olteniţa va primi aparatură la secţia de pediatrie

Managerul Spitalului Municipal Olteniţa, dr. Liana Petculescu, a solicitat Ministerului Sănătăţii sprijin pentru dotarea unor aparate medicale pentru secţia de pediatrie din cadrul spitalului. O adresă primită de Primăria Olteniţa de la Direcţia Generală Economică din cadrul Ministerului Sănătăţii, arată poziţia Consiliului Local Olteniţa faţă de solicitarea spitalului local. Este vorba de participarea autorităţilor publice locale cu fonduri în cuantum de minim 5% (2.821 lei) din valoarea investiţiei.

„Ordonanţa prin care s-a hotărât transferul spitalelor în administrarea autorităţilor publice locale este cunoscută. Pentru că în lege este prevăzută obligaţia ca autorităţile publice locale să suporte o cotă din investiţii şi pentru că d-na doctor Petculescu a făcut diligenţe către ministerul de resort, este corect ca noi să susţinem iniţiativa d-nei doctor” declară  primarul Costinel Milescu..

Managerul Liana Petculescu doreşte dotarea secţiei cu două monitoare de pacient pentru cinci funcţii vitale în valoare de 12.000 lei, două aparate de puls-oximetru în valoare de 1.200 lei, un electrocardiograf performant pe 12 canale opţional adaptor spirometru cu 8000 de lei. De asemenea, secţia de pediatrie mai are nevoie de un aspirator electric pentru sugari şi copii în valoare de 1.800 de lei, 3 aparate injectomat în valoare totală de 16.500 lei şi un pat electric pentru copii la terapie intensivă cu 6.000 de lei.

Consilierii locali au aprobat Hotărârea de Consiliu Local.

Comentarii

  1. COSTINIUC MARGARETA spune:

    SUCCES !