Olteniţa intră în programul local de gospodărire şi înfrumuseţare

Programul de gospodărire şi înfrumuseţare al municipiului Olteniţa pe anul 2011 a fost supus dezbaterii consilierilor olteniţeni în ultima lor şedinţă. Prin acest program se vor avea în vederea mai multe obiective: administrarea domeniului public ce cuprinde refacerea arterelor de circulaţie, parcări, alei, ansambluri de blocuri ale unor clădiri, extinderea activităţii de curăţenie şi igienizarea unor zone ale localităţii, respectiv salubrizarea pentru crearea unor condiţii bune de existenţă. Iluminatul public, extinderea şi întreţinerea acestuia constituie un alt obiectiv urmărit. Programul de gospodărire şi înfrumuseţare ale municipiului Olteniţa mai conţine modernizarea circulaţiei prin completarea cu indicatoare rutiere, executarea marcajelor rutiere, montarea şi întreţinerea gaigherelor existente, curăţarea arterelor de zăpadă şi gheaţă. Amenajarea şi îmbunătăţirea spaţiilor verzi se va realize prin plantarea unei game largi de specioi floricole, arboricole, dendrologice şi întreţinerea permanentă a acestora. Acolo unde este nevoie, se vor realiza lucrări de fertilizare şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. În cadrul programului de gospodărire se va lucra la asfaltarea mai multor străzi care necesită lucrări, prin covoare asfaltice la cald, prin covoare asfaltice la cald pe carosabil şi trotuare. Vor fi executate lucrări de modernizare prin pietruire în alte zone ale municipiului Olteniţa.

Ordonanţa Guvernului României nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale aprobată cu alte modificări legale, reprezintă cadrul legislativ după care s-a realizat proiectul de Hotărâre de Consiliu Local pentru stabilirea programului de acţiuni de gospodărire şi înfrumuseţare pe anul 2011.

Laura Suzeanu



Comentarii

  1. Mihai Ceauşu spune:

    Imi plac acele dale/pavaje care s-au stricat intr-un timp record.
    Cred ca e mult mai important sa ajunga canalizarea, gazele si apa potabila la fiecare gospodarie, apoi floricele si luminite.

  2. stefan spune:

    editat de admin – va rugam sa completati asa cum se cere in campurile obligatorii (nume si prenume REAL + numar telefon REAL)

  3. …Se duce de rapa si pavajul de pe centru(srada Argesului), si asta se poate observa peste tot! Ce sa ii faci, sa deteriorat foarte mult, enorm de multe pavele parca sau surpat in pamant! Daca nu au fost montate pe un pat de mortar de ciment pentru a fi rezistente si a se lipi bine, la ce bun acum ca ele sau scufundat in patul de nisip mishcator!In curand, alti bani investiti in reparatii si alta distractie !Pai noi trebuie sa fim multzumitzi doar de infrumusetzarea arterelor principale ale orashului, sau de finalizarea tuturor lucrarilor de modernizare a intregului orash?! Toata populatia acestui municipiu este cotizatoate cu bani la taxe si impozite, nu numai o parte centrala a acestuia, si deasemenea si noi ne dorim trotuare frumos aranjate cu noi stalpi de lumina, asfalt pe strazi si canalizari functzionabile si racordate la retzeaua principala ! Primaria Municipiului OLTENITZA, doreste sa arunce cu praf in ochi la lume prin zona centrala, dar pe alte artere mai secundare de la noi, nu stie sa mai schimbe si bordurile de pe langa strazi care sunt vechi, sparte si deteriorate, atunci cand isi propun cica sa le asfalteze…acele borduri doar le peticesc la mishto de tot rasul cu mortar, dar poate ca in acte, ele apar ca manopera cu tot cu material nou de incasat!Oricum, anul acesta imi asfalteaza si mie zona din cealalta jumatate de strada unde locuiesc, si am sa filmez si sa fotografiez pas cu pas, lucrarile distinshilor constructori, incepand de la lucrarile pregatitoare inainte de asfaltare si pana la finalizarea ei! Personal chiar ma intereseaza atat calitatea cat si garantzia lucrarilor si ar cam trebui sa nu fim indiferenti, sa ne impunem punctul de vedere, nu doar sa shoptim pe la coltzul strazii! Romanul tare este prost si spune: lasa ba, ca e bine si asha, inainte era mai bine?…Dar rau face si nu se gandeste ca, odata ce o lucrare mult ashteptata de ani si ani de zile, este executata prost, oare nu ne afecteaza tot pe noi in scurt timp?…Ei(firmele constructoare si altii, isi incaseaza banii) si noi tragem urmarile si sperantza ca, peste cine stie cati ani, v-or veni altii sa repare din nou !…IN REST, SA SPERAM LA CEVA MAI BUN SI LA MAI BINE !

  4. cristian preda spune:

    ce ziceati ca are pavajul? voi ce vreti sa tina o vesnicie? pai nu trebe schimbat si el mai des? pai domn primar ce sa faca?

  5. cristian gino spune:

    am cateva propuneri pentru infrumusetarea orasului:
    1. desfacerea asfaltului de pe strazile principale si inlocuirea lui cu pavaj;
    2. pavarea tuturor zonelor verzi;
    3. inlocuirea pavelelor de pe strada Argesului cu pavele precum cele de pe trotuare;
    4. in locurile unde s-a lasat sau s-a stricat pavajul abia pus( cam peste tot), sa se mai puna un rand, ajungand in acest fel cu trotuarul la inaltimea de 1m;
    5. sa se realizeze iluminat stradal ambiental( dar nu cu becuri economice) pe toate strazile neasfaltate( nu de alta , dar trebe sa vedem gropile);
    Lista ramane deschisa.