Cei care nu răspund verificării Termourban plătesc factura la pauşal

Mai multe apartamente olteniţene au fost controlate de o echipă de tehnicieni. O acţiune legată de repartiţia gigacaloriei consumată s-a încheiat de curând. Verificarea a constat într-un control la indexurile repartitoarelor de costuri de la calorifere şi cele de apă caldă menajeră. De asemenea, odată cu acest control, s-au descărcat datele din memoria repartitoarelor de costuri de pe calorifere şi s-a măsurat starea instalaţiei interioare de încălzire din 304 apartamente, dintr-un total de 567 propus. La control au participat doi reprezentanţi Termourban, un reprezentant El Saco-Brunata, unul de la Poliţia Comunitară sau Jandarmerie, după caz.

După vizualizarea datelor din memoria repartitoarelor de costuri verificate la El Saco, s-a constatat că 18 repartitoare erau setate greşit, ele fiind rezolvate pe loc, 5 repartitoare au fost înlocuite pentru funcţionarea defectuoasă, 2 repartitoare au fost perturbate de locatar prin faptul că au fost acoperite cu diverse textile, iar 3 repartitoare vor fi supravegheate şi scanate periodic pentru încercare de fraudare.

În urma acestui control, s-a descoperit că 14 apartamente au avut unităţi nedeclarate, după verificarea indexurilor. Pentru 50 de apartamente din blocurile controlate se vor elibera facturi calculate la pauşal. În aceste apartamente nu a fost citit indexul repartitoarelor din cauza faptului că locatarii nu au dat voie lucrătorilor El Saco să pătrundă în interior. Tot în această serie se încadrează cei care nu au permis accesul echipei tehnice de control în apartamente, în perioada verificării.

Controlul a fost făcut ca urmare a sesizărilor venite din partea locatarilor a 34 de scări de bloc, scari ce sunt arondate sistemului de distribuţie a agentului termic. Reclamaţiile au fost făcute din cauza neconcordanţei preţului la facturare pentru două apartamente identice, cu aceeaşi suprafaţă şi aceeaşi cantitate de căldură consumată. Diferenţele de preţ au dus la exasperarea celor care au plătit sume uriaşe şi la liniştea altora care au primit facturi la tarife modice, locatari ai aceloraşi scări de bloc.

Apartamentele care au fost verificate ating un procent de 53%. Cei care nu au răspuns controlului, prin faptul că nu au permis accesul în apartamente, vor primi facturile calculate la pauşal.

In spatiul de mai jos aveti aspectele reprezentate de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru serviciile comunitare de utilitati publice.

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. neagu ionel spune:

    va felicit pentru actiunea pe care ati facuto dar am o intrebare : eu sunt la zi cu toate facturile si in momentul controlului facut de dedumneavoastra eram la servici si eu si sotia . este normal sa platesc la pausal tinand cont ca sunt la zi cu toate facturile ?

  2. Mihai Ceauşu spune:

    Ii asteptam si la noi. Ultima factura de 970 ron ni se pare nesimtire maxima!

  3. Mihai Octavian Ratoi spune:

    oricum astia calculeaza la pausal daca nu le dai indexul. daca uiti sau esti plecat o perioada din localitate, iti factureaza la pausal. iar cand te duci la ei cu indexul sau le ceri recalcularea iti raspund ca e imposibil, ca au bagat in contabilitate, ca nu pot sa schimbe acum, etc. sunt niste hoti!

  4. Pedro spune:

    editat de admin – va rugam sa completati asa cum se cere in campurile obligatorii (nume si prenume REAL + numar telefon REAL)

  5. anghel elena spune:

    poate cei care nu au raspuns locuiesc momentan in alta parte(la tara s-au retras foarte multi)sau poate acea familie are un program de munca pana tarziu,s-au lasat oare instiintari cu un nr de telefon sa fie chemat reprezentantul termourban cand locatarul este acasa?
    este simplu- bagam la pausal
    nu mi se pare corect sa se faca diferenta dintre 2 apartamente,poate vecinul face cald sa stea in tricou pentru ca isi permite iar altul nu da drumul deloc la calorifer si prefera sa stea inhaimurat decat sa dea o gramada de bani

  6. monica botau spune:

    eu am un ap. in oltenita dar stau la bucuresti, deci repartitoarele sunt inchide.acum aflu de acest control citind acest site. este normal sa platesc la pausal?oricum plata pt. partile comune este extraordinar de mare.nu ar fi mai bine sa renuntam la aceste repartitoare?

  7. Coriolan Daniel spune:

    Salut,

    Legat de ceea ce a spus Mihai Octavian Ratoi, repartitoarele RME 95 stocheaza datele referitoare la consum pe 01 si pe 15 ale fiecarei lunii timp de 26 de luni, detalii puteti gasi pe site-ul lor http://brunata.ro/fileadmin/datasheets/UK/uk-qb101104.pdf
    De aici rezulta ca recalcularea este posibila si impica:
    1. recalcularea, de catre Elsaco, lunara sau pe intreaga perioada de iarna a facturilor de energie terminca,
    2. stornarea facturilor emise de catre Termourban si emiterea facturilor corecte.
    Acesta recalculare este posibila dar reprezinta munca in plus pentru Elsaco si Termourban, ceea ce nu este de dorit din punctul lor de vedere.
    Avand in vedere ca pentru serviciile de facturare se percepe o taxa este obligatoriu ca aceasta recalculare sa se intample cel o data in perioada de furnizare a agentului termic, preferabil la sfarsitul acestei perioada dupa cum se procedeaza in alte orase.
    Daca le veti face o adresa oficiala o sa aveti surpriza placuta ca recalcularea sa fie efectuata, daca mergeti si discutati cu reprezentantii Elsaco/Termourban acesta recalculare va avea sanse minime de a fi realizata.

  8. jerry cornel spune:

    FEDERATIA ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI DIN ROMANIA
    NU RECOMANDA PROPRIETARILOR
    REPARTITOARELE

    PENTRU CA:
    – Prin modul de utilizare, pe termen mediu si lung, aceste instrumente care nu sunt aparate de masura a caldurii si nu sunt supuse reglementarilor metrologice (similare cu niste termometre dar sub parametrii tehnici ai acestora), vor produce condens, igrasie si mucegai asupra structurii de rezistenta a cladirii adica vor produce mari prejudicii proprietarilor din bloc, prejudicii a caror valoare va fi cu mult mai mare decat „statul in frig” (asa zisa economie) si consumul comun suplimentar de gaze (produs de catre proprietarii care fac „economii” pe spatele celorlalti proprietari care vor sa locuiasca in conditii civilizate de confort).
    – Toate contractele existente intre asociatii si firmele de repartitoare sunt incheiate prin incalcarea grava a prevederilor legale in materie fara ca proprietarii sa stie, in plus aceste contracte contin clauze abuzive evidente si impotriva proprietarilor.
    – Toate lucrarile efectuate pana in prezent nu respecta prevederile legale in materie si sunt facute neprofesional in detrimentul proprietarilor fara ca acestia sa stie ce va urma.
    – Majoritatea asa ziselor contracte nu s-au incheiat la cererea proprietarilor ci la presiunea si insistentele unora dintre administratori care au beneficiat gratis de repartitoare ca „favoruri din partea firmei”, favoruri de ordinul milioanelor de lei vechi.
    – Deturnarea scopului de baza al repartitoarelor care este reglarea confortului si nu a consumului si care se aplica pe instalatii perfomante de furnizare si utilizare a caldurii si nu pe instalatii neautomatizate si degradate. Aceste aspecte au condus in Romania la fenomene anormale prin care majoritatea proprietarilor si-au pus repartitoare pentru a inchide caloriferele, ceea ce practic inseamna inceputul distrugerii blocurilor.

    EXPLICATII:
    H.G.R. nr. 933/2004 privind contorizarea consumatorilor racordati la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termica prevede la art. 2, al. 2 un termen de recomandare, 31 iulie 2007 pentru montarea repartitoarelor de costuri. Dovada e si faptul ca la art. 9 nu se prevad sanctiuni pentru proprietarii care nu-si monteaza repartitoare. Nu exista nici un temei legal pentru obligarea proprietarilor la a monta repartitoare de costuri.
    H.G.R. nr. 933/2004, la art. 2, al. 3 prevede ca furnizorii de energie termica au obligatia de avizare a solutiei tehnice de montare a repartitoarelor de costuri la nivel de apartament, in conformitate cu normativele tehnice elaborate de autoritatea de reglementare competenta. Art. 4, al.1, din anexa 3 a Ordinului 233/2004 prevede ca montarea sistemelor de repartizare a costurilor se face pe baza unor proiecte avizate in conditiile legii. Nu exista asemenea avize.
    Potrivit Ordinului nr. 233/2004 pentru aprobarea unor reglementari privind contorizarea consumatorilor racordati la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termica, emis de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarire Comunala, art. 2, furnizorii de energie termica produsa centralizat si prestatorii vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
    Ordinul nr. 233/2004 defineste la Anexa 1, art. 3, pct. 3.3 AUTORITATE DE REGLEMENTARE COMPETENTA ca fiind Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarire Comunala, iar normativul tehnic este cel prevazut in Anexa 3 a Ordinului nr. 233/2004.
    Art. 6, din Anexa 3 a Ordinului 233/2004 prevede ca sistemele de repartizare a costurilor pentru incalzire pot fi utilizate numai daca: lit. c) instalatiile interioare de incalzire sunt exploatate in conditiile prevazute la art. 16; lit. i) 100% din proprietarii spatiilor cu destinatie de locuinta preluati in facturare individuala au montate sisteme de repartizare a costurilor pe toate corpurile de incalzire racordate la instalatia interioara de distributie a energiei termice. Acest procent se incalca de obicei.
    Art. 16, al.1, lit c din Sectiunea a 2-a la anexa 3 la Ordin prevede printre conditiile cumulative pentru montarea sistemelor de repartizare a costurilor ca instalatia interioara de distributie din condominium trebuie sa fie echilibrata hidraulic, echilibrare hidraulica ce se va realiza de prestator INAINTE de montarea si exploatarea sistemelor de repartizare a costurilor. In mai toate instalatiile interioare de incalzire a blocurilor s-au facut modificari fata de proiectul initial si de aceea era necesara efectuarea echilibrarii hidraulice. Art. 23 din Anexa 3 prevede: al. (1) La montarea repartitoarelor de costuri prestatorul va indeplini toate conditiile prevazute in Sectiunea a 2-a. Al. (2) SE INTERZIC montarea, punerea in functiune, utilizarea si exploatarea sistemelor de repartizare a costurilor care nu indeplinesc conditiile tehnice impuse in prezentul normativ tehnic.
    Art. 42 din Anexa 3 prevede: SE INTERZIC montarea, punerea in functiune, utilizarea si exploatarea sistemelor de repartizare a costurilor, daca nu sunt indeplinite conditiile tehnice impuse in prezentul normativ tehnic.
    Din cauza neefectuarii echilibrarii hidraulice, sumele rezultate din calculul costului energiei termice sunt nereale, aberante, incalcindu-se PRINCIPIUL REPARTIZARII ECHITABILE A COSTURILOR, prevazut la art. 2, al.1, lit. a din Anexa 3. Cei doi factori ce trebuie echilibrati sunt capacitatea de consum a instalatiei interioare a blocului si debitul agentului termic ce intra in bloc. Conducta de alimentare cu agent termic a blocului a fost proiectata sa poata umple toata instalatia interioara a blocului. Inclusiv echilibrarea hidraulica ce trebuie efectuata, conform art. 16, al.1, lit. c din Anexa 3, trebuie efectuata cu robinetul de reglaj al fiecarui corp de incalzire in pozitia „complet deschis”, adica la capacitatea maxima de consum din acel moment. Este imposibil de realizat un echilibru intre doi factori, cit timp unul dintre ei (capacitatea de consum a instalatiei) variaza permanent, in functie de inchiderea robinetilor caloriferelor de catre proprietari. Prin inchiderile caloriferelor efectuate in bloc, o parte a agentului termic ce trebuia consumat, conform proiectului initial, de catre cei care si-au inchis caloriferele, circula cu o presiune si viteza mai mare prin toata instalatia de incalzire a blocului, ramasa deschisa (tevi, calorifere, conducte), indiferent ca e vorba de instalatia proprie sau cea comuna. Astfel se incalca parametrii de functionare normala prevazuti in proiectul initial de functionare al instalatiei. Exista un surplus de agent termic ce este platit proportional cu consumul, de catre cei care consuma normal energie termica, indiferent daca si-au montat sau nu repartitoare de costuri si nu in functie de vinovatia in producerea dezechilibrului. Acest surplus inseamna chiar milioane de lei lunar in plus platiti de cei care nu au montate repartitoare, sub pretextul „pierderilor” care li se imputa. Nu exista o asemenea reglementare a pierderilor, intrucit este o imbecilitate, imposibila din punct de vedere fizic. Agentul termic nu se consuma prin curgere la robinet, precum apa calda sau rece, pentru a se pierde doar in apartamentele fara repartitoare. Este important de precizat ca acest agent termic care circula in surplus nu creste confortul termic al proprietarului prin a carui instalatie circula, astfel ca nu poate fi considerat ca si servicii de care beneficiaza proprietarul si trebuie platite.
    Instalatia de incalzire a fost proiectata pentru consum, astfel ca inchiderea caloriferelor reprezinta o anomalie, o functionare anormala, defectuoasa a instalatiei.
    In aprecierea dezechilibrului hidraulic produs de cei care inchid robinetele caloriferelor, trebuie tinut cont de prevederile art. 42, al. 3 din H.G.R. 400/2003: „modificarile instalatiilor de distributie a utilitatilor in interiorul unui condominium sau al unui apartament din cadrul unui condominium poate fi facuta numai pe baza referatului tehnic de specialitate emis de furnizorul de utilitati, in care se arata efectele modificarii instalatiei respective”.
    Art. 24 din Anexa 3 prevede „In cadrul echilibrarii hidraulice sunt obligatorii verificarea si, eventual, inlocuirea, impreuna cu furnizorul de energie termica, a diafragmei de pe bransamentul termic sau montarea regulatoarelor de presiune, astfel incit cu robinetele de reglaj montate pe corpurile de incalzire deschise complet si cu vanele de separare de la bransamentul termic deschise complet sa se asigure debitul termic nominal prin corpurile de incalzire, indiferent de variatiile de debit si de presiune din reteaua de distributie. Respectand aceasta obligatie, se poate inlatura surplusul de agent termic existent in cazul modificarii instalatiei.
    Firmele prestatoare nu aduc la cunostinta proprietarilor obligatia efectuarii echilibrarii hidraulice, decit eventual dupa incheierea contractului, incalcind prevederile art. 13, al. 6, lit. f din Ordinul 259/2004 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea in domeniul montarii si exploatarii sistemelor de repartizare a costurilor pentru incalzire si apa calda de consum in imobile de tip condominium, care prevede obligatia titularului de autorizare de a notifica in prealabil clientilor sai ca este obligatorie executarea echilibrarii hidraulice. S-au incalcat totodata si prevederile art. 18 din Ordonanta nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, care prevede: „Consumatorii au dreptul de a fi informati, in mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici, astfel incit sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, in conformitate cu interesele lor”, incalcarea acestui drept constituind contraventie.
    Art. 86, al.1, lit. a, din Anexa 1 la ordinul 233/2004 prevede: contractele de livrare-montare si/sau de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru incalzire se incheie intre asociatia de proprietari si prestator si vor cuprinde clauze obligatorii privind raspunderea contractuala a prestatorului in cazul livrarii si montarii repartitoarelor de costuri neconforme cu cerintele din Normativul tehnic. Contractele incheiate cu asociatiile nu contin asemenea clauze tocmai pentru ca se incalca deliberat acel Normativ.
    Mai mult decit atit, DEZECHILIBRUL HIDRAULIC SE PRODUCE AUTOMAT, IN MOD IDENTIC SI IN CAZUL INCHIDERII CALORIFERELOR PRIN ROBINETI, cu ocazia montarii repartitoarelor de costuri, aceasta constituind tot o modificare a instalatiei de incalzire fata de proiectul initial. Acest aspect grav este un viciu ascuns al sistemului de repartizare a costurilor, viciu ascuns atit de catre autoritatile statului, cit si de prestatori. Dovada este recunoasterea indirecta, (ulterioara incheierii contractelor) prin recomandarea prestatorilor de a nu se inchide robinetii complet, intrucit ceilalti care tin caloriferele deschise vor plati mai mult. Practic, ceea ce se combate inainte de montarea repartitoarelor (dezechilibrul hidraulic) se promoveaza ulterior, prin indemnul la inchiderea caloriferelor, ceea ce este absurd.
    Conform art. 1, al. 2 din Ordonanta nr. 85/2001 privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, „Asociatia de proprietari se constituie in scopul asigurarii conditiilor de functionare normala a locuintelor …. precum si a partilor comune, care alcatuiesc impreuna un condominium”. Art. 20, al.1, lit. b din O. nr. 85/2001 prevede ca constituie contraventie neasigurarea de catre asociatia de proprietari a functionarii in bune conditii a instalatiilor cladirii, inclusiv cele de incalzire.
    Art. 6, al.2, lit. b din H.G.R. nr. 400/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari prevede ca activitatea de administrare a condominiumlui trebuie sa asigure functionarea in bune conditii a tuturor instalatiilor, dotarilor si echipamentelor functionale aferente imobilului. Cu toate acestea, nu se efectueaza echilibrarea hidraulica pentru a opri functionarea anormala, defectuoasa a instalatiei de alimentare cu energie termica a blocului si chiar se promoveaza acest lucru. Consumul de agent termic la capacitatea maxima a caloriferelor nu reprezinta decat o utilizare normala, in bune conditii a instalatiei.
    Intrucit din art.16, al.1, lit. c al Anexei 3 rezulta clar raportul de cauzalitate dintre modificarile aduse instalatiei interioare de incalzire a blocului si producerea dezechilibrului hidraulic, rezulta ca apare aici RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA A PROPRIETARLOR CARE AU PRODUS DEZECHILIBRUL HIDRAULIC. Acest raport de cauzalitate rezulta si in cazul inchiderii robinetilor caloriferelor (in fapt tot o modificare a parametrilor din proiectul initial de functionare a instalatiei. Doar acei proprietari trebuie sa suporte toate prejudiciile produse prin dezechilibru, inclusiv costul efectuarii echilibrarii hidraulice.
    INTRUCIT NU EXISTA VREUN BENEFICIU SI NICI VREO CULPA IN CE PRIVESTE AGENTUL TERMIC CE CIRCULA IN SURPLUS IN INSTALATIE, NU EXISTA INSTITUTIA JURIDICA IN TEMEIUL CAREIA PROPRIETARII CARE TIN DESCHISE CALORIFERELE SA FIE OBLIGATI LA PLATA ACELUI SURPLUS DE AGENT TERMIC. Se inventeaza un caz de raspundere civila delictuala pentru fapta altuia, care nu este prevazuta in Codul civil. In Codul civil sunt expres si limitativ prevazute cazurile de raspundere pentru fapta altuia.
    Art. 13, al. 6, lit. f din Ordinul 259/2004 prevede obligatia titularului de autorizare de a notifica in prealabil clientilor sai ca pentru preluarea in facturare individuala a proprietarilor de apartamente este obligatorie montarea repartitoarelor de costuri in toate apartamentele racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termica din condominiuml respectiv. Nici aceasta obligatie nu este respectata.
    Art. 13, al. 6, lit. d) din Ordinul 259/2004 prevede obligatia titularului de autorizare de a respecta reglementarile si legislatia in vigoare din domeniul activitatilor pentru care a solicitat autorizarea. Obligatiile prev. la art.13, al. 6 din Ordinul 259/2004 constituie totodata conditii de mentinere a autorizatiei de operare in domeniu a prestatorului.
    Art. 28, lit. d din Anexa 1 la Ordinul 233/2004 prevede ca metodologia de facturare individuala a consumatorilor de energie termica pentru incalzire in imobilele de tip condominium unde sunt montate sisteme de repartizare a costurilor poate fi aplicata numai in cazul in care 100% din proprietarii spatiilor cu destinatie de locuinta au montate repartitoare de costuri pe toate corpurile de incalzire.
    De ce nu se monteaza repartitoare si pe caloriferele de pe casa scarii, unde acestea sunt prevazute prin proiectul initial? Pentru ca ar inregistra dezechilibrul hidraulic existent in acele calorifere, iar costurile de incalzire pe partea de instalatie comuna ar fi mari in unele cazuri decit cele din apartamente pentru cei care isi inchid caloriferele.
    Inclusiv regulile de repartizare a consumurilor de energie termica pentru incalzire prevazute la Sectiunea a 3-a, art. 41 din Anexa I la Ordinul 233/2004 constituie o dovada a escrocheriei, respectiv ORDINEA ETAPELOR determinarii consumurilor individuale. Daca acele repartitoare electronice inregistreaza cu acuratete consumul de energie termica din apartamente, logic ar fi ca prima etapa in determinarea consumurilor ar fi scaderea totalului acestor consumuri inregistrate de repartitoare si contoarele existente in imobil din totalul consumului inregistrat pe contorul de bloc. Ulterior, restul consumului din spatiile comune unde nu exista aparate de inregistrat ar trebui sa se imparta pe proprietari. In art. 41, ordinea e inversa, se scade consumul in instalatia comuna, calculat pe baza unei formule, iar restul consumului din totalul inregistrat pe contorul de bloc este repartizat pe consumul individual din apartamente. Explicatie: in acest fel pierderile de energie termica existente in instalatiile comune, datorate dezechilibrului hidraulic provocat de cei ce inchid calorifere sunt „pasate” celor ce nu inchid caloriferele. Valoarea unei unitati inregistrate de repartitor este mai mare. Formula de calcul pentru instalatiile din spatiile comune este fixa, ignorind aceste pierderi, fiind valabila pentru situatia cind instalatia ar functiona conform proiectului initial. Daca aceasta formula are o acuratete mai mare decit inregistrarile repartitoarelor electronice, ce rost mai au aceste repartitoare?
    Astfel, contractele incheiate de asociatiile de proprietari cu prestatorii sunt lovite de nulitate, pe motiv de viciere a consimtamantului proprietarilor (inselaciune si vicii ascunse) si incalcare grosolana a unor prevederi legale obligatorii.
    Scopul firmelor de repartitoare: 30 euro/calorifer x 2,2 milioane de apartamente, plus deficit de 700.000 locuinte la ora actuala = sute de milioane de euro; 0,35 euro/calorifer/luna pentru citire si calcul repartitor = milioane de euro anual.

    RECOMANDARI F.A.P.R. pentru asociatiile, proprietarii care au incheiat contracte de prestari servicii cu firmele de repartitoare:
    1. Urgent faceti REZILIEREA contractului pe baza de notificare scrisa (motive: clauzele abuzive si nemultumirea fata de calitatea serviciilor prestate) si nu va lasati influentati si speriati de AMENINTARI cu plata unor asa zise pagube …. Aceste amenintari fac obiectul acelor clauze abuzive si spuneti-le celor care va ameninta sa va dea in judecata iar la judecata Legea este de partea dvs. – Legea nr. 193/2003 republicata in 2006 (cititi pe site, la Info utile, Clauze abuzive in contracte). Toti cei care pana in prezent si-au reziliat contractul nu au fost dati in judecata si nici nu vor fi dati niciodata!
    2. Pentru a calcula dvs. costurile cu caldura utilizati Procedura de calcul a caldurii in blocurile cu repartitoare emisa de F.A.P.R.
    3. Pana la eliminarea sau inlocuirea repartitoarelor cu contoare de energie termica STABILITI in cadrul asociatiei de proprietari urmatoarele reguli de ordine interioara:
    a. Se INTERZICE utilizarea gazelor naturale utilizate la bucatarii pentru incalzirea apartamentului. Proprietarii gasiti vinovati de consum de gaze pentru incalzirea apartamentului din instalatia comuna a blocului vor suporta diferenta dintre valoarea normala a facturii de gaze pentru bucatarii si valoarea reala a facturii de gaze, proportional cu numarul de persoane care au locuit in apartament in luna de consum.
    b. Pentru protejarea constructiei, in special structura de rezistenta a blocului, proprietarii cu repartitoare sau cu centrala termica proprie au obligatia sa ASIGURE, pe toata perioada iernii, o temperatura de minim 10 gr. Celsius in locuinte. Proprietarii gasiti vinovati de neincalzirea apartamentului la temperatura minima, conform expertizelor tehnice, vor suporta toate costurile cu repararea cladirii proportional cu cota-parte indiviza (functie de suprafata utila).

    Blocurile din Romania trebuiesc aduse la un standard de locuit de tip hotelier cel putin pentru proprietatea comuna si nu degradate si transformate in pesteri!

    REFERITOR LA AMENINTAREA CU AMENZI:
    Este o dezinformare facuta in mod intentionat de catre cei interesati (firme, comisionari) pentru a speria cetatenii. Conform legii REPARTITOARELE NU SUNT CONTOARE INDIVIDUALE, ele nu inregistreaza consumul de caldura. Verificati la Biroul Roman de Metrologie Legala – B.R.M.L. – singura institutie care reglementeaza contoare individuale, aparate de masura, in Romania. Legea 51 din 2006 la art. 47 alin. (1) lit. (b) NU se refera si la repartitoarele de costuri adica dupa prevederea „… contorizare individuala la nivel de apartament.” NU se precizeaza „respectiv a repartitoarelor de costuri in cazul distributiei verticale” asa cum se mentioneaza in H.G. nr. 933 din 2004 art. 2 alin. (2). Punctul de vedere al F.A.P.R. este acelasi cu cel al Ministerului Administratiei care a emis legile in discutie si cu cel al Primariei Municipiului Bucuresti care au anuntat public ca NICI UN PROPRIETAR NU VA FI AMENDAT pentru ca nu si-a pus repartitoare si nici pentru ca nu si-a pus contoare individuale de caldura (deoarece, in primul rand, primariile trebuiau, conform legii, sa emita strategii locale cu privire la contorizarea individuala a caldurii ceea ce deocamdata nu s-a intamplat).

  9. POPA LEONIDA spune:

    VA ROG FRUMOS SA MA INFORMTI CE POT SA FAC IN SITUATIA CUMPLITA IN CARE SUNT DIN CAUZA REPARTITOARELOR?
    SUNTEM 9 APARTAMENTE IN ASOCIATIE, NU SE FAC ADUNARI GENERALE, DAR S-A HOTARAT LIPIREA ACESTOR REPARTITOARE PE CALORIFERE. AVEM CALORIFERE SI PE CASA SCARII. EU AM PROBLEME DE SANATATE SI NU POT SUPORTA O TEMPERATURA IN DORMITOR SUB 28*.
    DE CE SA PLATESC EU TOATE DEZECHILIBRELE HIDRAULICE SI IN ACELASI TIMP SA-I INCALZESC SI PE VECINII MEI? ( IARNA EU MAI SUPLIMENTEZ CALDURA CU UN CALORIFER ELECTRIC)
    CAREI ORGANIZATII SA MA ADRESEZ PT. AJUTOR ? ERA F. BINE PANA ACUM. AVEAM CALDURA BUNA SI PLATEAM REZONABIL. VA IMPLOR AJUTATI-MA ! CU RESPECT L.P UNDE SI CUI SA MA ADRESEZ PT. A OBTINE A MI SE FACE UN CALCUL CORECT AL CONSUMULUI DE GIGACALORII ?

  10. POPA LEONIDA spune:

    NR. CORECT DE TELEFON