Lansare de cărţi la Olteniţa. Mura Mădălina Bulai vorbeşte despre cartea sa de dragoste „Ţărmul”

Sâmbătă, 11 iunie, a avut loc în Sala Mare a Primăriei Olteniţa lansarea de carte a Murei-Mădălina Bulai. În prezenţa iubitorilor de carte, prietenilor şi rudelor, autoarea cărţii „Ţărmul” spune cu lacrimi în ochi că este răvăşită de emoţii.
Cuvântul de început a fost exprimat de directorul Grupului Şcolar „Nicolae Bălcescu” Olteniţa, prof. Cristina Drăgan, cea care a şi coordonat lansarea cărţii. Recenzia cărţii a fost făcută de prof. de istorie Nicolae Mavrodin, iar continuarea la descrierea romanului de dragoste a fost făcută de prof. Geanina Podocea, cea care a făcut şi o postfaţă la carte.
Mura Bulai a mulţumit sponsorilor care i-au stat alături financiar şi emoţional. Financiar mulţumeşte primarului Costinel Milescu, directoarei Adriana Raftu, mamei sale şi fratelui, unei mătuşi. Mura spune că sufleteşte, au stat mai mulţi alături de ea, inclusiv cei din sală.

Mura Bulai

Odată cu lansarea cărţii de dragoste „Ţărmul”, o altă carte a ajuns în aceeaşi zi în mâinile olteniţenilor iubitori de lecturat: „Deoumanismul. Al partulea val” de Alexandru Oblu, un scriitor născut pe aceste meleaguri, care trăieşti în prezent în Bucureşti. Acesta s-a arătat fericit că a participat alături de Mura Bulai la o acţiune culturală în oraşul unde a petrecut o parte din anii copilăriei şi adolescenţei. Alexandru Oblu a prezentat cartea ca fiind descrierea umanităţii ca parte din Dumnezeu, deoumanismul constituind pentru autor Viitorul Testament, alături de Vechiul şi Noul Testament. De asemenea, Mura Bulai s-a bucurat să-l cunoască pe autorul cărţii de filozofie umanistă.

Cartea de dragoste “Ţărmul” a ieşit de la tipar pe 30 mai, autoarea cărţii, Mura-Mădălina Bulai, profesor de limba franceză, fiind o împătimită a cărţilor, dar şi dornică să facă cititorul sa înţeleagă viaţa din perspectiva dragostei. Autoarea cărţii spune că iniţial a vrut să intituleze cartea „Floare de cais” sau „O privire din inimă” şi, deşi aceasta s-a aflat mereu între două ţărmuri, după cum declară, a ales titlul cărţii „Ţărmul”. Mura Bulai s-a aflat, potrivit experienţei sale de viaţă şi a trăirilor, între ţărmul iubirii şi cel al aşteptării.
Cei care au reuşit să procure cartea ajunsă deja în librăriile olteniţene au avut doar cuvinte de admiraţie la adresa cărţii, mai ales că vremurile actuale nu mai permit prea mult oamenilor să-şi dedice clipe din viaţă sentimentului dragostei.
Următoarea carte a profesoarei de limnă franceză va fi una dedicată copiilor şi pe care aceasta o va intitula „În grădină la tataia” sau „Poveşti de adormit copiii”.
Mura-Mădălina Bulai s-a născut în Olteniţa la 23 decembrie 1949, într-o familie care a răsfăţat-o de mic copil. Studiile liceale şi primare le-a terminat la Olteniţa, iar, în ciuda multor piedici, a ajuns studentă a Facultăţii de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale din Bucureşti, secţia Limba Franceză.
Profesor Geanina Podocea declară în cuvântul de descriere „Ţărmul este povestea unei vieţi, amintirea unui suflet tulburat de puternice sentimente controversate, o carte despre dragoste, doartă, responsabilitate, frumos, urât, pagini ce trebuie citite, dar, mai ales, simţite, trăite”.

Comentarii

  1. mihai filofteia spune:

    va recomand cartea.este extraordinara si spun acest lucru din suflet si in cunostinta de cauza.m-au vrajit paginile ei,pur si simplu m-au purtat intr-o calatorie imaginara in franta,dar si in sufletul acestei doamne extraordinare pe care am cunoscut-o acum doi ani si fata de care am un respect nemasurat.multumesc,doamna,ca existati si ca prin ceea ce ne oferiti ne sensibilizati mai mult si ne faceti sa apreciem adevaratele valori umane-cultura si sufletul!

  2. Boris Alex spune:

    O persoana deosebita!

  3. Mihai Mihaela spune:

    Am fost placut impresionata sa gasesc un astfel de anunt pe pagina Olteniteanul, indata ce am vazut titlul articolului, am si intrat sa citesc!:) Dna. prof. Mura mi-a fost un adevarat profesor si mentor pe perioada scolii, si nu numai . Sunt bucuroasa si mandra in acelasi timp de realizarea dansei. Mult succes si de acum incolo.
    Astept cu multa nerabdare sa ajung acasa pentru a achizitiona minunata carte, pt ca desi nu am citit-o, nu ma indoiesc ca nu ar fi superba ! Mult succes doamna profesor si multumesc inca o data pentru ce ati facut pentru mine, pentru tot suportul si toata dedicarea…Cu multa admiratie, Mihaela

  4. Mihaela Cristea spune:

    Am ramas oarecum socata cand am vazut acest anunt si totodata foarte placut impresionata, nu stiu ce sa zic…nu o cunosc foarte bine pe Dna. Mura doar ca persoana si nimic mai mult, nu stiu ce fel de personalitate are, dar sunt convinsa ca este un om deosebit. In primul rand eu zic ca trebuie sa ai curaj sa scrii o carte, si mai ales sa povestesti lucrurile bune si mai putin bune din viata personala. O admir foarte mult pentru acest lucru. De asemenea aceleasi cuvinte de lauda, admiratie si respect pentru Dna. Podocea Geanina care mi-a fost profesor si diriginte pe parcursul liceului, este persoana care stie „sa se lipeasca de sufletul omului”, abia astept sa citesc aceasta carte sunt sigura ca ma voi indrgosti de ea. Mult succes… Cu respect, Mihaela C.

  5. marian iatan spune:

    Acum 30 de ani, dna.MURA mi-a fost diriginta,la scoala gen. nr.6.Ce bucurie sa o revad si sa o aud prin intermediul „olteniteanul”.Cind voi ajunge prin OLTENITA ,voi cumpara cartea ,merita.O DOAMNA EXTRAORDINARA !

  6. Stiam de conturarea acestei carti,putin si din continut, dar cand am citit-o, dupa ce a aparut , mi-au fost depasite toate asteptarile.
    O prietena de nadejde, o colega foarte buna, o profesoara desavarsita, aceasta este pentru mine doamna Mura.
    O felicit din toata inima, pentru posibilitatea care ne-a oferit-o sa o cunoastem, prin aceasta carte autobiografica.
    Vezi omul pe dinafara, il admiri, il respecti,dar nu ii cunosti sufletul. Doamna Mura ne-a dat si aceasta posibilitate si pentru aceasta o admir foarte mult.
    Sa continue tot asa, este pacat sa se piarda un talent si este foarte bine sa ii faca si pe altii fericiti.

  7. Ion Elena spune:

    Filicitari

  8. Octavian Serbulea spune:

    Bani multi din vanzari doamna!

  9. marian chirnogeanu spune:

    je veux pris pour m’excuse parce que je ne pas préparer pour aujourd hui 🙂

  10. SEMA spune:

    felicitari va iubesc

  11. SEMA spune:

    Eu va recomand cartea Tarmul cu mare drag eu am citito si din prima fila pe care am dat citito mia schimbat viata . D-na Mura Mura Madalina Bulai este o persona extraordinara si ca profesor si ii tote sensurile mie ii e profesora anul acesta si ma bucur cu mare drag .Va recomand cu mare drag cartea Tarmul cu drag Sema