Vizita la Olteniţa a Episcopului Sloboziei şi Călăraşilor, Vincenţiu Ploieşteanul

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Vincenţiu Ploieşteanul, a fost prezent la Olteniţa duminică la slujba de liturghie. Acesta spune că vizita sa este una de lucru. În timpul slujbei, părintele Nicolae Truşcă de la biserica din Negoieşti, a primit grad de sachelar, deşi la acea biserică nu s-a făcut nici o restaurare de peste 10 ani de zile. Schelele ridicate de faţadă, ca şi cum s-ar lucra acolo, se vede că au putrezit. Almanahurile bisericeşti tipărite de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor arată câţi bani au fost trimişi de câţiva ani în fiecare an, către acea biserică unde nu s-a restaurat nimic până în prezent. În interviul său, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor vorbeşte de alocarea unor fonduri europene pentru ca biserica să fie restaurată. Biserica din Negoieşti este încărcată de istorie, aceasta este ctitoria lui Matei Basarab. În prezent, face parte din şirul bisericilor aflate în custodia Protoieriei Olteniţa, unde protopop este Marian Necula.

Dacă biserica din Negoieşti este nemodificată la exterior şi în interior, deşi acolo se tot alocă bani, unde sunt acei bani ne întrebăm noi şi îi întrebăm şi pe părintele Truşcă sau pe protopopul Necula. Poate ştiu domniile lor.

După slujba de la biserica „Sf. Nicolae” centru, Vincenţiu Ploieşteanul a mers să vadă capela Căminului de bătrâni, capelă pe care părintele protopop dorea să o ia ca un proiect şi investiţie în nume personal, deşi capela a fost gândită de alţii şi dusă la bun sfârşit prin contribuţiile băneşti ale mai multor oameni de afaceri olteniţeni.

Vizita locurilor de cult s-a încheiat cu un popas la biserica cimitirului „Eternitatea”, biserică pe care de asemenea, părintele protopop Necula o consideră creaţia şi lucrarea proprie, deşi se cunoaşte foarte bine originea acesteia, cine este iniţiator şi cu ce bani se construieşte.

Episcopul Vincenţiu a fost însoţit la Olteniţa de un părinte consilier şi 3 diaconi de la Catedrala Episcopală. Alături de aceştia a fost un grup coral format din 5 studenţi la Facultatea de Teologie din Constanţa. Aceştia au făcut intervenţiile muzicale specifice unei slujbe liturgice, iar la final au susţinut un concert de o frumuseţe şi armonie înălţătoare.

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. Cora Moldoveanu spune:

    Offf, oare stiu ei cat de mult rau fac? O avea ceva Dumnezeu ceva de-a face cu toate astea?

  2. Dreptatea si corectitudinea sunt foarte importante pentru Dumnezeu, la fel harul si mila. Oamenii vor fi rasplatiti dupa faptele bune pe care le-au facut. Faptele rele vor fi trecute cu vederea, vor fi iertate de Dumnezeu. Alti oameni vor fi judecati dupa raul ce l-au facut, iar faptele bune nu-i vor scapa de pedeapsa lor. Uneori este de neinteles de ce puterea Bisericii se exercita astfel si cu asemenea oameni . Foarte putini inteleg rostul puterii Bisericesti si confunda Biserica cu Dumnezeu . Personal am senzatia ca in zilele noastre seamana mai mult cu un S.R.L.

  3. moise madalin spune:

    Doamna Suzeanu sa inteleg ca-l trageti la raspundere pe protopop pentru unele lucruri???multa stima si respect din parte mea pentru acest gest Bravo!!! nota 10 pentru curaj

  4. Madalina Magda spune:

    Slava Tie Dumnezeule,slava Tie in veci .Amin

  5. Madalina Magda spune:

    Mi-a placut predica Episcopului…este din invatatura Domnului nostru Iisus Hristos.

  6. nina spune:

    CINE SE TEME DE SLUJBELE PARINTELUI PANDELICA?
    Atunci cand esti singur,cand deznadejdea te cuprinde si cand totul in jurul tau se naruie,exista o oaza de lumina si aceasta este Sfanta Biserica de la Reviga,exista un suflet pur alaturi de tine si acesta este Presfintitul Parinte Gheorghe Pandelica.Devotamentul acestui preot fata de oameni fie ei buni sau rai,bogati sau saraci,daruirea cu care savarseste Sfintele Slujbe sunt de neimaginat.De cum ai pasit pragul bisericii si-i auzi glasul simti cum te cuprinde o caldura placuta si o mana nevazuta te mangaie alinandu-ti suferinta oricare ar fi ea.Aici te simti acasa,te simti in siguranta…te simti ca atunci cand copil fiind mama te mangaie si alunga din sufletul tau orice durere sau teama.Acest minunat preot ne-a invatat sa fim o familie,sa ne rugam unii pentru altii,sa ne iubim si sa ne ajutam unii pe ceilalti neconditionat.Iata miracolele care se savarsesc in timpul slujbelor parintelui Gheorghe Pandelica ele tin de Iubire,Credinta,Nadejde.Deci,acum noi,familia aceasta creata de Parintele Gheorghe Pandelica este timpul sa ne rugam pentru ca dreptatea sa triumfe iar Calauza noastra desavarsita sa fie repusa in drepturi,la locul de cinste care i se cuvine.Va voi spune acum ceea ce se intampla de fapt:totul este politic atata timp cat parintelui i s-a luat dreptul de a mai sluji chiar si in pustiu!Cine se teme de puterea sa duhovniceasca ?Treziti-va cei care simtiti ca faceti parte din acesta mare familie ,cei care simtiti acum impreuna imensa durere a acestei nedreptati si aparati-va duhovnicul!Ce crima a comis parintele sa merite asa ceva?De fapt este pedepsit pentru noi toti,pentru ca noi sa nu mai avem nici o speranta si sa fim dezbinati.Sunt sigura ca daca slujbele oficiate de parintele Gheorghe Pandelica s-ar desfasura sub cerul liber ,pe camp,nu ar lipsi niciunul dintre noi.Iata motivul pentru care a fost pedepsit acest adevarat preot.